Iubesc deci exist -
Suntem ceea ce iubim si iubim ceea ce am fost in copilărie ...
Totul ne vine din copilărie ...
Acolo avem primele emoții , primele sentimente de bucurie , ură , dezamăgire ...
Acolo acumulam informații , emoții , bucurii si tristeți , dezamăgiri si frustrări ...
Toate acestea își vor pune amprenta asupra adultului ce vom deveni , asupra adultului ce vom fi ...
Si concepția noastră despre iubire , dragoste si sex tot in copilărie se formează ...
În copilărie se imprimă in subconștientul nostru tipul de om pe care il vom iubi ...De fapt prima iubire , prima dragoste pe o simțim e cea a părinților nostri ...
De aceea ne îndrăgostim pentru prima dată de părinții nostri ...
Băieții se vor îndrăgosti de mama lor iar fetele de tată ...
Nu e vorba neapărat de atracție sexuală , e o formă de iubire nedefinită , e mai mult nevoia de ocrotire si mângâiere dar care își va pune puternic amprenta asupra preferințelor sexuale ale viitorului adult ...Astfel băieții care au crescut cu o mama voinică vor adora toată viața femeile cu forme generoase ...
La fel cei crescuți si iubiți de o mamă firavă vor iubi minionele ...Cei care au fost crescuți de o mamă rea si cicalitoare vor evita mult timp femeile iar când vor iubi una se vor asigura că nu seamănă cu mama lor ...
Si dimpotrivă , băieții care au avut o relație specială cu mama lor care i-a protejat si iubit vor căuta să iubească femei mature , vor căuta in viitoarele iubite pe mama lor ...
De fapt toată viața bărbații vor alege femeile care le aduc aminte de mama lor cea iubitoare ...De fapt iubirea lor e o prelungire a iubirii pentru ea , e o formă de a -si potoli dorul de ea si de copilărie ...
La fel fetele - vor căuta in iubiții lor modelul tatălui ...
Asta in cazul in care au avut cu acesta o relație frumoasă si afectuoasă ...Doar dacă au avut o altfel de relație, in caz contrar fetele vor urî si se vor feri de bărbații ce aduc intr-un fel sau altul cu tatăl lor cel rău - se vor feri de bărbații care beau , insensibili si vulgari , de bărbații care le aduc aminte de copilăria lor nefericită . O fată ce a crescut fără tată sau cu un tată absent, absent fizic sau afectiv se va îndrăgosti de bărbați maturi, de bărbați cu mult mai în vârstă decât ea... Ea va cauta astfel tatăl care i a lipsit în copilărie...
O fată care a crescut cu un tată bețiv , autoritar si vulgar va respinge inconștient bărbații maturi pe care ii întâlnește , va refuza bărbații duri si prea masculini ...
Va căuta bărbații tineri si imberbi , va căuta figuri angelice , fețe feminizate , trăsături frumoase de ,,păpușel " care să ii aducă aminte de păpușa cu care adormea noaptea suspinând ...
O astfel de femeie va căuta mereu opusul tatălui său , va aprecia bărbatul care o mângâie , care e tandru cu ea , care o ocrotește , care o ține in brațe ...
Ea va cauta mereu la bărbații vieții ei afecțiunea ce i -a fost refuzată de tată , va cauta afecțiunea care i-a lipsit in copilărie si după care va tânji toată viața ... Concluzie - iubirea pentru cineva e o prelungire a iubirii de sine ...Când iubim ne iubim de fapt pe noi înșine , când iubim iubim adultul cât și copilul din noi ...
Iubiți - va mult ! ( Dr .Love )
Dragii mei, teoria expusă de Dr. Love mai sus pare relativ simplă. Și cunoscută de fiecare dintre noi, nu-i așa? Cu toții știm, sau măcar am auzit vorbindu-se aiurea, că ne căutăm în viață persoane de iubit după tiparul modelelor pe care le-am avut în copilărie. Sau fugim de astfel de indivizi, dacă "eroii" noștri au fost de fapt anti-exemple.
Citind articolul lui Dan m-am gândit, instinctiv probabil, să iau subiectul la mișto. Să-l transform în pamflet, s-o fac pe-a proasta, de dragul meu. Pentru că tema e sensibilă, pentru mine, și cu siguranță dacă voi înșira aici ce simt mi se va reproșa din nou că-mi plâng de milă pe FB, în încercarea patetică de a atrage atenția. Plm, îmi asum. 😉 Mai bine autentică decât ipocrită. Gândindu-mă la copilărie și la eroii ei și ai mei nu mă trece nici măcar o undă de sarcasm... Doar nostalgie. 😊 Și chiar dacă nu-i foarte confortabil, e mai bine așa.
Deci, dragi prieteni, prea multe nu sunt de adăugat... Sau nu-mi găsesc eu cuvintele ale care să nu fie lacrimogene și să cerșească oleacă de compasiune. 😃
Dr. Love are dreptate. Prima dragoste, aia despre care spun înțelepții că nu se uită niciodată, este cea pe care-o îndreptăm către părinții noștri. Buni sau răi, prezenți sau absenți...orice copil este setat să-i iubească, nu? Sau, mai exact, să aibă nevoie de iubirea, afecțiunea și grija lor. Dacă le primește, va fi un răsfățat al sorții. Dacă nu, se va transforma într-un adult marcat de traume. În ambele variante, vom căuta întotdeauna iubirea pe care am primit-o sau nu (dar am dorit-o) de la mamă sau de la tată, după caz.
Eu, din fericire, mă încadrez în prima categorie. "Fata tatii", centrul universului lui și rațiunea sa de a fi... Multă vreme am fost ferm convinsă că mă voi mărita cu tata. 😃 Adică planul era bine stabilit, și mă înfuriau extraordinar de tare încercările celorlalți de a mă convinge că asta nu va fi posibil. 😉 Până la urmă am fost nevoită să le dau crezare, n-am avut de ales. 😅 Și totuși, ca să am eu ultimul cuvânt de spus, am căutat întotdeauna să am lângă mine copii ale bărbatului ideal, așa cum mi-l proiectasem eu de pe la vreo 3 ani...
Dragilor, NU e bine... Știți de ce? Din cel puțin două motive. Și aici mă refer strict la "cazul" meu. Pentru că, făcând asta, femeia-copil din mine nu doar că l-a căutat (și încă o mai face) pe tac'su în masculii care i-au intrat în viață, ci s-a și comportat în relația cu ei așa cum a făcut-o odată, atâta vreme, cu cel care știa că îi va accepta necondiționat orice capriciu și orice moft.
Deci, prieteni, e cu dus și întors. E taaare bine să beneficiezi de toată atenția și dragostea eroului tău! E extraordinar să știi că, orice-ar fi, există un om care te iubește atât de tare, așa imperfectă cum ești, încât și-ar da și viața pentru tine. Ce nu mai e în regulă (și iarăși v-o spun din experiența mea) este să uiți că omul ăsta nu e.. repetabil. Că ce i-ai cerut lui și ce ți-a oferit el este unic, nu poți copia în altă relație. Pentru simplul motiv că este împotriva logicii, a bunului-simț și a legilor firii. 😉
Mai mult, dragilor, iubirea față de părinte, iubirea aia pură, este în mod obligatoriu însoțită și de o doză sănătoasă de admirație. Și de dorință de a fi ca cel pe care-l iubești.
O să fac o scurtă paranteză și-o să vă ilustrez o anecdotă din adolescența mea: puștoaică de liceu fiind, într-o zi frumoasă, într-o pauză prea scurtă, făceam și eu schimb de amabilități și de priviri galeșe și bătăi din gene cu Făt-Frumos... Și când ne era lumea mai dragă apare tata (nu, nu venea cu mine la școală pentru că nu voiam să stau singură acolo, era doar profesor-fix dascălul lui Romeo): "Ce faci mă?!? Te dai la fi'mea?!?" Ce să se mai dea, tată...că era să rămân fată bătrână...😃
Ați ghicit unde voiam s-ajung? Da, din copilărie, exact cum spune Dr. Love, mi se "trage" felul de-a iubi, gelozia și posesivitatea...😊 Dar și pasiunea, și autenticitatea în iubire. 😉
Acum dragi prieteni...nu știu dacă e bine sau rău... Cred că-i după noroc. Eu, în sinceritatea mea debordantă, i-am zis odată unui tip care-mi plăcea să mor, într-un moment de tandrețe, că îmi amintește de tata. Moartea pasiunii. 😃 Zici că l-aș fi înjurat de toate neamurile, așa s-a înnegrit...😂 Greu am mai dres-o, că omul era inteligent, auzise de complexul lui Oedip și a vrut să mă ducă la psiholog, în loc să mă bage și pe mine la nani...că-s și eu doar un copil...😃
Așadar, dragii mei...e simplu. Sau nu! Căutăm, sau ne ferim o viață...de ceea ce am avut sau ne-a lipsit în copilărie.
Și pentru că eu, recunosc, nu prea am avut, copil fiind, carențe la capitolului ăsta, o să finalizez cu câteva gânduri care par triste (fie-mi cu iertare), dar care ilustrează de fapt exact tipul de iubire pe care l-am abordat astăzi, și care, vrem nu vrem, ne însoțește mereu...
"Suflă-mi, mamă, pe suflet, să-mi treacă durerea!
Ia-mă, tată, în brațe, să-mi treacă dorul!
Mai sună-mă mamă o dată și n-o să-ți spun decât că sunt bine! N-am să mă plâng, n-am să mă grăbesc, n-am să-ți spun că-mi fac timp mai târziu să vorbim mai multe...
Mai spune-mi tată povești. Mai ține-mă la pieptul tău, acolo unde n-am stat decât eu, unde nimeni și nimic nu mă putea atinge.
Mai așteptați-mă o dată acasă!
Mai spune-mi tată o dată că-s "capoasă" ca un catâr, și rea de gură, și eu o să-ți răspund că semăn cu tine...Că tot capoasă sunt tată, că tot cu tine semăn...și de la tine știu să mângâi și să ard cu vorbele...
Mai ceartă-mă mamă o dată! N-o să mă mai supăr...
Mai dați-mi o zi să fiu copil, mai ștergeți-mi o dată lacrimile. Promit, doar o dată!"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu