marți, 30 aprilie 2019

1 MAI

Păi cum unde, tovarășe?... Au plecat după tine, de ce-ntrebi?!?
Nenea, pe vremea matale... mai ții tu minte cum nu ne dădeai voie să ne pupăm, să ne urăm și să ne-ncurajăm la zile speciale? Eram doritori și noi și pofticioși ca de alte alea de un "Fie ca...". Și când am scăpat... am dat-o direct în indigestie.
Acum că s-a stins lumina după Paște, E cazul să fim MAI! Că doar e 1 MAI! MAI puturoși, MAI îmbuibați, MAI cocalari, MAI maneliști, MAI bețivi, MAI ROMÂNI!
Așa că să curgă MAI multă bere, să băgăm sub nas MAI mulți mici, Salam să cânte MAI tare, pădurile să plângă MAI mult de mirosul și fumul grătarelor, animalele aproape la fel de sălbatice ca noi să ne-atace MAI des la mijloc de urbe, că-n spațiul lor vital nu MAI au loc. 
Haide bine pa!

luni, 29 aprilie 2019

R.I.P Răzvan Ciobanu

N-a trecut bine Paștele, n-am apucat să terminăm de postat în descreierare sarmalele, drobul, oole și lumina care ne-a invadat direct din avionul cu care a venit peste noi, titanii credinței, că ne-am și dat arama pe față, ne-a și părăsit "bunătatea" proverbială cu care ne gătim, fățărnic, în zile de sărbătoare, că dă bine în fața Creatorului, care tremură de emoție la vederea îndârjirii cu care încercăm să părem altceva decât ceea ce suntem, o zi două pe an, căci haina fariseismului atârnă greu și nu poate ascunde ce-i dedesubt...
Ne curg balele pofticios în fața televizorului, urmărind cu nesaț detalii despre cum a murit un om!!! Și câți dobitoci notorii nu se bucură, aruncând cu rahat, pe care-l au din plin în "sufletul" lor de credincioși duși la biserică, de interlocutori fervenți ai unui Dumnezeu care le ordonă, în mintea lor bolnavă și perversă, să fie niște javre turbate, lipsite de empatie!!!
Daaa!! În accepțiunea prea multor cretini disperați de cancan, mai ales dacă acesta implică moarte, a mai dispărut un homosexual! Nu o ființă! Un "poponar"!  Care și-a meritat soarta! Pentru că așa au decretat trimișii Lui pe pământ, cei fără de pată, cei care postesc, pupă icoane și-or să ajungă în Rai, că și-o pun doar clasic, în poziția misionarului!
Băi, cred că mă repet: eu n-am citit Biblia! Că n-am avut răbdare, de-aia!! Dar voi, ăia care ați lecturat-o din scoarță în scoarță, spuneți-mi și mie, păcătoasa care nu leșină când aude de p.lă, care are amici gay, care-i slobodă la gură precum Dunărea la vărsare... spune-ți-mi, vă rog... unde zice-n cartea sfântă că e kk să folosești alte găuri decât cele "admise", dar că e bun-bun să fii o javră fără inimă, să te bucuri într-un mod dement de necazul altuia, să furi de pe lângă mortul care nici n-a apucat să se răcească?!?
Iarăși sunt... dură! Dar nu pot fi altfel! Pentru că mi-e scârbă!!! Mi-e scârbă de ipocrizie, falsitate, răutate și judecată!
Și mai spuneți-mi ceva, cre(ș)tinilor! Voi, cei care condamnați! Care știți că dacă ești ALTFEL trebuie să fii un paria! Spuneți-mi, v-ați gândit vreodată ce-ați face dacă plodul vostru v-ar spune că îi plac bărbații, el fiind un mândru purtător de p.lă? Eu m-am gândit!!! Mi-a făcut plăcere? M-aș bucura? Nu! Și-o spun cu "gura plină", că nu-mi place să mă-ncurc în minciuni! Dar... ar fi în continuare copilul meu! Și oricât m-ar durea, și oricât n-aș înțelege, și oricât m-aș întreba de ce... l-aș iubi și l-aș apăra ca un leu turbat! Și orice om "NORMAL" ar face la fel. Și voi, cei șocați și siderați de îndrăzneala oricui își asumă că e diferit, ați face același lucru! Dar n-aveți atâta sânge în... organism ca s-o recunoașteți!! Că sunteți evlavioși! Că Dumnezeul vostru vă cere intoleranță!!!
Și mai am o întrebare pentru voi, simboluri ale purității și ale pioșeniei: omul ăsta de a cărui moarte vă bucurați într-un mod grotesc... v-a tras-o fără consimțământul vostru în vreun orificiu neexplorat încă?!? Dacă n-a făcut-o... atunci să mor de-nțeleg care-i motivul pentru care vă fute grija de viața și, din păcate, de moartea lui!!
Hai vă las! Să mai căscați ochii la știri... să vă mai bucurați încă o dată de imaginile durerii și ale groazei!! Și apoi să dați fuga la biserică! Să vă amestecați în turma de hiene retarde căreia îi faceți mare cinste!

duminică, 28 aprilie 2019

Așa-i românul...

Neața, dragii mei!!! Mai țineți minte "piesa"  aia a lui Furdui Iancu, "Așa-i românul"? Ăștia de sunteți mai de vârsta mea, că tineretul de azi maică... 😅
Băi, într-o vreme de poveste... mă furnica pe epidermă când o ascultam. Că eu de fapt sunt o sensibilă undeva în adâncuri. 😉 Parol! Știți că aparența e o curvă și te-înșeală! 🤣 Acum... mă ia de pe la cap și-aș da de pământ cu sursa de sunet! Ca să sparg ghinionul, nu de altceva! C-așa-i românul... el nu se trage din maimuță, ca tot omul normal... El din oaie s-a zămislit și ovină vrea să sfârșească!
Fii pe pace, frate român! Ai toate șansele să fie ca tine. Tu doar du-te tare după turmă! Da' măcar fii șmecher și nu te-nghesui să prinzi loc în față, CĂ CÂND cazi... prinzi toți berbecii în spinare! 😉
Haide bine pa!

Ba tu!

Scurt și la obiect, ca să nu reținem pe nimeni de la păscut fericit/ă. Și pentru că eu am prestat activitatea asta săptămâna trecută, deci nu trebuie să fiu mai bună azi 😉, o să vă explic pe repede-nainte, ca să demonstrăm că regula are întotdeauna o excepție. Asta a fost teorema. Axioma zice-așa: că noi înțelegem extrem de rapid că voi NU aveți dreptate, în timp ce cu domniile voastre, dragilor, e necesară muuultă muncă de convingere ca să recunoașteți că e ca noi. Întotdeauna! 😉
Haide bine pa!

vineri, 26 aprilie 2019

Paște... fericit(ă)!

Neața, dragii mei frați creștini! Haideți cu Paștele. Cred că mai pasc și eu o dată, că-s o privilegiată a sorții. 😅
Dar până să ies la iarbă verde, mă macină niște întrebări existențiale. De fapt... e una singură, profundă și cu ramificații: DE CE?
De ce dă strechea-n tot românul și asudă mai ceva ca iobagul supus la cele mai crunte munci, și se ia de spălat covoare, geamuri, argintăria lăsată moștenire de mamaie, farfuriile alea bune și hainele alea de ieșit în oraș și de rupt gura târgului? Adică... prieteni... astea nu-s lucruri pe care le facem de obicei?... Simpla normalitate?
De ce de Paște nu facem ceva ieșit din comun??!! Cum ar fi să ne "dăm pe sub masă". Eee??!! În ce scop??!! Habar n-avem, dar o facem, că așa a zis tanti Veta. Ea știe, că doar a rescris Biblia când îl aștepta pe Gheorghe să se-ntoarcă de la vânătoare! I se terminase ața din războiul de țesut, și cum până și hoții ăștia de privați au închis de Paște, n-a avut cum să-și refacă stocul, și s-a erijat așadar în critic și interpret literar.
V-am povestit de colegul meu Părintele. 😉 Nu degeaba îi zicem așa. Era să se facă popă, după ce-a terminat Teologia, dar s-a produs o extorsiune și s-a făcut corporatist. 😅 Și l-am întrebat ieri, enervată la culme de graba multor colege și pe alocuri prietene de-ale mele, de-a da fuga la biserică să prindă liber sub masă, "De ce?"... Surpriză, nu există o explicație religioasă! Nici logică, nici științifică! E spiritul de turmă! Dar fraților... am eu așa un feeling în capul meu rebel că Dumnezeu nu vă vrea proști... 😉
Și mai am nelămuriri și întrebări... Cu ce te-ajută ca la noapte să alergi bezmetic, între două feluri de mâncare, să iei oleacă de lumină, cu gândul la sarmalele pe care n-ai apucat să le-ndeși în tine și la amărâtul ăla de miel căruia i-ai luat gâtul în timp ce posteai, ca un bun și evlavios creștin ce te afli? Degeaba ți-e trupul acolo... dacă sufletul e uitat pe undeva, vai mama lui!
Haideți bine pa, și să paștem fericiți cu toții!

vineri, 19 aprilie 2019

Nașu'

Ia uite-ne mă și pe noi... 😅😅😅 Că doar n-om fi mai fraieri!
Ce-i drept e că taman așa mă simt, un fel de Nașu' reloaded, mai ales în perioada asta în care TREBUIE să fim mai buni. Adică eu, în speță. Mi-a zis un nenea (prea) insistent de la Primărie. Dacă nu merge cu pupat c... ăăă... mânușițele, poate ține cu atins coarda sensibilă. Auzi domnu'? Mie mi s-a rupt, las-o, n-o mai căuta. Și-s și bună-n draci oricum. Dacă nu ți-ai dat seama de asta până acum... ai o bilă neagră. Sau amândouă, de nu mă lași în pace! Hai, fii matale tura asta mai bun! Da' pe spinare ta de bugetar, nu pe cea a "împingătorilor de cărucioare"! Că la bullying vă pricepeți care mai de care!
Știi... noi ăștia "care fură"... ne-am cam săturat s-o luăm în gură de la voi, și când vă aleargă iepurașul sau Moșu' să ne povestiți c-o lacrimă în colțul ochiul cât de mișto suntem. Și cât de bine ați putea da voi în fața alegătorului dacă ne-am implica și noi, corporatiștii trimiși de altfel de Satana să sugă sângele poporului. A naibii care sunt eu, nu vreau nicicum să înțeleg că "săriți" și voi cu punguța branduită corespunzător, să știe electoratul cine-i poartă de grijă... Nenea, să mor, io ți-o umplu, da' vezi că ai bonul înăuntru, că moca îngrașă și evaziunea se pedepsește. 😉
Haidi pa! Te mai aștept și la Crăciun, poate mă fac mai bună până atunci. 😉

marți, 16 aprilie 2019

Români vs români

Neața, dragii mei! Așa-s de pornită azi!!! Așa am o mie de din ăia negri în posterior și așa mi-s de sătulă de inepți analfabeți care trec prin școală ca trenul prin gară, care știu să se semneze doar dacă bagă deștu-n gură, cărora le curge saliva prin colțul botului de efortul intelectual pe care-l depun ca să răspundă la o întrebare nițel mai profundă decât "ke faki?"...
Fie-mi cu iertare, iarăși sunt dură în exprimare. Și o să mai fiu, că m-am activat!
Ieri tot FB-ul a vuit de polemici, acuze, glume proaste și analogii tâmpite, toate având legătură cu dezastrul de la Paris. Multe mi-au sărit în ochi, însă una m-a făcut să-mi ies din pepeni. O tanti, "make-up artist" parcă (deh... orice obosită care te face de nu mai ieși din casă e artistă acum) explica dânsa așa... cum noi ăștia care îi "plângem cu muci pe francezi" (foooarte plastic, m-a dat cu cracii-n sus 😤) ar trebui să vărsăm o lacrimă și pentru țara noastră și gloria ei demult apusă. Pe principiul "România, ți se stinge lumina"! Și atașează niște poze, cutremurătoare de altfel, cu clădiri, mănăstiri, etc... de pe la noi, decrepite și LĂSATE ÎN PARAGINĂ!!!
Aloooo!!! Inteligenților care achiesați la inepțiile acestui monument de "patriotism", care nu procesați, că n-aveți ce vă trebuie, că nu îi bocește careva neapărat pe francezi, ci aproape dispariția unui simbol al artei și al culturii europene, voi, ăștia care vă uitați precum curca-n lemne când auziți de Notre-Dame, Napoleon, Hugo... dați un search pe google și poate, doar poate, o să vă faceți o idee despre ce e deplâns aici! Aproape un mileniu de istorie, retarzilor!!!
Băi!!! România n-are nevoie de lacrimi!! Are nevoie de acțiune! Are nevoie să vă pese!!! Are nevoie să nu mai fiți tâmpiți!
Dragii mei, eu cred că ce voi spune în continuare se leagă oarecum de ce am perorat până acum. E cu și despre români. Românii de aici versus românii de "dincolo". Pentru că una dintre prietenele blogului m-a rugat să scriu despre asta.
Personal, n-aș folosi termenul "versus". Pentru că de bun simț ar fi să nu-și aibă locul. Din păcate însă nouă acest atribut ne lipsește, ca regulă.
Ce cred eu despre românii plecați din țară? Am multiple păreri, în funcție de caz. Și în funcție de experiențele și interacțiunea pe care le-am avut cu unii dintre ei, din diverse zone.
Astfel, sunt românii aia care, din păcate, se pierd în mulțime, și care ne fac cinste pe oriunde s-ar duce. Care pleacă nu din aroganță, nu din aviditate, ci pentru că sunt dureros de conștienți că aici s-ar irosi! E dur?!? E ADEVĂRAT!!! Dar sunt românii noștri care arată lumii că avem valoare!!!
Mai sunt românii care pleacă mânați de nevoie. Și de lipsuri! Care muncesc pe brânci, care-și lasă familie și copii sperând că astfel le vor oferi un viitor mai bun!
Și sunt românii care, de-atâta lene și lehamite, aleargă către "Occident" cu ideea tâmpită că acolo câinii-s cu colaci în coadă. Și se întorc cu botul pe labe, pentru că NICĂIERI banii nu se fac ușor! Nu prin metode "orodoxe".
Și-așa ajungem și la românii, tot ai noștri, care ne duc buhul în patru zări. Că suntem răi, hoți, criminali, violatori.
Da, dragilor! Pentru că asta arătăm, cu precădere! Pentru că la asta suntem buni! Pentru că asta ni se arată și aici! Deschideți televizorul și nu veți vedea altceva decât știrile de la ora 5! În orice moment al zilei! Dacă noi ne desconsiderăm de așa manieră, ce plm pretenții mai avem de la ceilalți?!? Să fie solidari cu noi?!? În ce??!! În prostie și nesimțire??!! Să ne plângă de milă??!! De ce??!! Că trăim cum am ALES??!! 
Mie nu mi-e rușine că sunt româncă! Dar mi-e rușine de ce-am ajuns! Mi-e rușine că vorbim de "noi", românii de aici, și de "ei", românii de dincolo! Mi-e rușine că suntem purtați de ură, invidie, răutate și o falsă iubire de țară care se traduce doar prin "muie PSD"! Din păcate patriotismul nostru s-a dus pulii de când au crăpat Ștefan cel Mare sau Mihai Viteazu'... Știu, mulți n-au auzit de ei, că n-au avut clipuri pe youtube!!!
Prieteni... subt români și români... oameni între oameni... Și cei de aici, și cei de acolo... se vor comporta la fel oriunde s-ar afla. După cât îi duce capul, după cât le permite educația...
Am auzit pe cineva întrebându-se de ce "dincolo" ai noștri sunt mai civilizați decât aici. Nu sunt, dragilor!!! Sunt exact cum le e firea! Iar aparențele... sunt forțate. Pentru că acolo brațul legii e mai lung! De fapt, mai zdravăn! Atât de simplu!
În concluzie... dacă înainte să fim români, francezi, arabi... am fi oameni, multe s-ar schimba...
Haide bine pa!

luni, 15 aprilie 2019

Il est foutu le temps des cathedrales

"La noi la creștini" Paștele este duminica, nu? Da, fermecaților și titraților! Da culților în cap pe cât sunt eu de fecioară, la voi la cre(ș)tini PRIMA zi de Paște e într-o duminică. DE FIECARE DATĂ! C-așa e modelul!!! Bisericoșilor și credincioșilor care sunteți voi evlavioși!!!
V-ați dat seama, nu-i așa, dragilor? Replica aceasta deosebit de inteligentă mi-este servită în fiecare an în preajma Paștelui catolic, pe care cu bucurie îl celebrez, ca un fel de creștină ce mă aflu și eu!
Un sfat prietenesc pentru cei care trăiesc într-o totală beznă a minții și nu văd mai încolo de limita cea mai de jos a creierului lor obosit: dacă luați o carte de istorie și o răsfoiți oleacă, o să vedeți că pe undeva pe-acolo zice de Marea Schismă. 😉 Nu-i o înjurătură, nu vă înfoiați! E o realitate ce vine de acum aproape o mie de ani! De-atunci suntem catolici și ortodocși! Creștini... Dumnezeu cu mila! Mai rar! 😉
La noi... e săptămâna patimilor. Și ce patimi. La vie en rose s-a transformat în foc și lacrimi! "Il est foutu le temps des cathedrales", vorba muzicantului. 😢 😥😥

marți, 9 aprilie 2019

Calm vs nervi

Neața, dragilor! Și vă urez să fiți nervoși! 😅
Eu m-am liniștit. Bărbatul meu a dat peste femeia potrivită. Am avut ceva de furcă până să-l conving și pe el de asta (că eu am știut de la început), dar până la urmă am reușit, că eu pot orice. Și în anumite domenii sunt chiar as (nu damă, AS). 😂
Alaltăseară mi s-a footut centrala. Nu toată, că auzeați și voi de-atunci, cu siguranță. Decât un termostat. DECÂT! Adică decât că nu am mai beneficiat de apă clocotită . Decât olecuță caldă înspre rece. Ca o paranteză, eu nu mă curăț de bacterii cu lichide fierbinți, că mă opăresc. Și dacă mă opăresc... nu-i bine. 😉 Dar i-ote taman în seara aia am avut eu poftă să se producă excepția de la regulă! Și s-a produs, dar în sens invers, futu-i mama ei de viață, Bitișor, care-ai fost tu tata la instalatori, care dacă i se strica lu' alta (a se citi "mămica ta") hardughia, zmeu te făceai ca s-o repari, care-o să răcesc eu și-o să mor și-o să se-aleagă praful de voi toți fără mine!!! Aoleooooo, Doamneee!!! Dă-mi o putere mare, Doamne! La cap să fie, Doamne!!!! Că nu știu zău cum să mai duc eu atâta nepăsare și lipsă de anticipare!
Auzi tu... să-mi spună el mie, în timp ce-și flutura bezmetic mâna prin jetul de apă recișoară (de parcă ar fi căpătat brusc puteri biblice):
- Du-te, dom'le, de aici!!!!
- Mă duc, să fiu a naibii dacă nu mă duc!!! Mă duc, duce-m-aș! Până la bucătărie mă duc, poate-acolo, dacă e chiuveta mai aproape de centrală, oi avea mai mult noroc!!!
...
- Cum ai zis?!? Ce mi-ai zis?!? "Dom'le??!! Da' ce, io-s mama ta să-mi spui nenea??!! Hai mai du-te-n p... pana mea, FĂ!

luni, 8 aprilie 2019

Citate

Ce-mi plac mie citatele astea atribuite unor persoane pe care nu prea le-aș fi văzut eu debitând lozinci feisbuchiste, demne mai degrabă de niște domnișoare avide de p... paloșul unui Făt- Frumos. Deși până la urmă nici tare chipeș nu-i musai să fie, important e să o aibă groasă- cartea de credit, și mare-mașina cu care o mai plimbă și pe ea din când în când prin oraș... s-o vadă lumea că "s-a ajuns", nu mai stă călare... nici măcar pe cal, din păcate pentru dânsa.
Așadar, poate chiar o fi zis Iorga vorba asta ce mustește de înțelepciune și profunzime. N-am de unde ști, că eu când eram mică n-aveam voie să mă joc cu copiii din alte cartiere. În fine... Ce-i drept, îi drept! Tu n-ai nicio vină dacă tac'tu nu-i plin de bani. Ce dac-o fi stat acasă ca să te crească pe tine, și n-a avut vreme să facă multe-multe milioane? Că bărbatul modern e o femeie gospodină și o mamă devotată. Deci nu mai smiorcăi, că n-ai greșit cu nimic. Dar ascultă-l pe nen'tu Culae și dă-i clasă lui "babacu"'. Arată-i tu cum se face avere, antreprenoare mititică ce ești! Ia problema în mână sau în ce-ți e ție mai la îndemână și alege-ți socrul cu cap, tu nebuno tu! 😉 Pe principiu "nu-i frumos, dar e bătrân".
Haide bine pa!

duminică, 7 aprilie 2019

Emancipare

Mă sperie tare gradul de emancipare al copiilor din ziua de azi. Și simt c-am îmbătrânit, maică... Eu abia la a doua cezariană m-am convins că berzele sunt plecate de la noi pe timp de iarnă.
Și totuși, haideți să vedem, dragilor, partea plină a paharului, așa cum ne-am obișnuit. Acum v-ați prins, stimați bărbați speriați/traumatizați/agasați/enervați, de ce doamnele pot și fac gura mare-mare-mare de tot? Nu e ca să vă supere pe voi, prințesici mici și sensibile! Au contraire! Se antrenează ca să vă ducă neamul mai departe. 😉
Haide bine pa!

Hai să fim OAMENI!

Dragii mei, UNEORI, doar uneori, aici mai sunt și serioasă și am nevoie de ajutorul vostru. Un share, atât... poate cineva, undeva, va conștientiza. Măcar puțin. Și tot contează.
Eu am doi prieteni dragi care se încadrează la categoria "persoane cu dizabilități". Din păcate. Și oamenii ăștia pe mine mă inspiră. Pentru că-s mai plini de viață și de entuziasm decât sunt de multe ori eu, pe două picioare...
Poza pe care am atașat-o nu va stârni interesul. Iarăși, din păcate! Nu e nimic amuzant, nimic de luat la mișto. De data asta nu. Dar e genială! Prin ce transmite!!
Prietena mea Gabi a făcut în apel pe FB... o rugăminte... respectați, fraților, dreptul persoanelor mai puțin norocoase decât noi de a folosi locurile alea de parcare oleacă mai late și situate mai aproape de intrările în diverse locații. Că-s prevăzute cu un scop. Pe cuvânt! Și îndemnul ei a fost aparent simplu: "Fiți oameni"!
Mie însă mi se pare a naibii de complicat... greuț înspre imposibil de prestat. Fiindcă îți trebuie muuulte ingrediente ca să fii om, și, ce să vezi... nu le găsești la supermarket, acolo unde îți parchezi, cu nesimțire, mașina pe "locurile de handicapați", considerând probabil că sunt destinate celor cu retard mintal, adică tot un handicap, nu? Ei bine, află că nu!! Prostia, lipsa de empatie, aroganța idioată, lenea, nerușinarea... nu-ți atrag privilegii. Sau măcar nu ar trebui, într-o societate normală.
Băi fraților, să fii o persoană cu dizabilități și să ai "pretenția" să beneficezi de un minim de facilități este ceva firesc, de bun simț, știți?!? Eu nu știu, că-s întreagă!!! Dar mi-am luat un pic de timp să-mi imaginez! CUM ar fi dacă n-aș fi??!! De unde știu că mâine o să mai fiu??!!
Sunt multe de spus... multe de făcut! Din păcate, puține înspre deloc se și fac! Pentru că așa firesc ni se pare să ne mutăm dosul din mașina parcată în fața scării direct în magazin, în policlinică, în piață... bucurându-ne ca niște hiene tembele că facem mai puțini pași pe PROPRIILE picioare!!!
Dragilor, empatia nu se învață, o ai sau nu... Bunul simț se "predă" în copilărie. Cine-a lipsit de la lecții... mai greu recuperează. Așa că... nu puteți fi oameni... măcar nu fiți chiar animale! 😉
Haide bine pa! Și o distribuire dacă nu-i cu supărare...

vineri, 5 aprilie 2019

Fi-mi-ar scârbă!

Neața dragilor! Poza asta (de fapt mesajul atașat) mi s-a părut taaare reprezentativă pentru starea de total întuneric al minții care ne caracterizează, cu titlu de regulă, nația. Am început să ne dăm arama pe față acum treij' de ani și de-atunci o ținem langa... Că am auzit noi, de fapt am citit (pe FB, că o carte e greu de ținut în mână), că limitele sunt făcute ca să fie depășite! Așa că să trecem la treabă! Să arătăm lumii întregi că noi putem fi mai răi, mai haini, mai retarzi, mai barbari decât am fost ieri! Și mâine mai punem o piatră la piramida prostiei!!!
Nu, dragilor, eu nu fac politică. Eu nu "țin" cu pesedeul (doar cu Steaua 😂)... nici cu peneleul nici cu ce alte formațiuni (tumorale de-a dreptul) or mai exista. Eu nu țin nici măcar post. Spre deosebire de bunii creștini, cucernicii bisericoși care râd ca proștii în timp ce scuipă pe gură singura replică pe care o știu, și anume "Muie PSD". Băi, muie muie... măcar așa să dați și voi, că altcumva n-aveți cu ce, nici la propriu, nici la figurat! Dar totuși, nu credeți că sunteți un pic foarte tâmpiței dacă singura soluție pe care o vedeți ca să scăpați de sub jugul ciumei roșii (sau ce culoare o avea, mă iertați dacă n-am nimerit) e să vă rugați să crape un om?!? Bine-n plm că nu mâncați cărniță, că vă bătea Doamne-Doamne și ajungeați în iad. Așa El vă vede că sunteți niște evlavioși și o să țină cont când o împărți locurile în Rai, fiți fără grijă. Pfff... fi-mi-ar scârbă, cum s-ar spune, că m-am enervat!
Haide bine pa!

joi, 4 aprilie 2019

Femeia modernă

Asta-i măi prieteni mei femeia modernă. De fapt aia de-mi place mie. Că mai e și varianta "Basic instinct", care-și desface cracii în lateral și ooops, își dă seama că și-a uitat chiloțeii acasă. Acasă la cine nu-și amintește, că ea umblă ca popa cu Paștele, dar asta-i altă poveste. 😉
Deci dragi bărbați, știți lozinca aia care zice "ai grijă ce-ți dorești, că s-ar putea să se întâmple"?... Folosiți-o cu încredere, Biblie să vă fie, că ne-am emancipat, dă-ne-ncolo! Între Sharon Stone și Xena cea războinică și pe alocuri prințesă linia e tare fină. Și depinde doar de voi pe care-o scoateți la suprafață și cum ne depărtăm picioarele. 😉

După sală

Poza asta-i cu dedicație specială pentru antrenorul nostru special de la sala noastră specială, cu exercițiile lui speciale. Măi băiatule, măi fermecatule, măi epilatule, măi specialule!!! Măi, ce-i spun eu lui bărbată'miu când m-o-ntreba de ce-s vânătă în genunchi?!? Că știe și că nu mă rog în public și i-am și zis că țin post... Joac-o p'asta dacă poți... Știa el taică popa de ce m-a plesnit cu crucea peste bot de cum am intrat în bloc, păcătoasa de mine... Părinte, n-am făcut nimic, să mor io! Adică am făcut, da' nu ce crezi matale. Adică am călărit nenorocita aia de minge și din picioare, și de jos, și din șezut și de pe genunchi, și pe stânga și pe dreapta, și pe față și pe spate... da' parol că nu mi-a plăcut! Dacă tu spui să nu mai fac, apoi eu mă supun, că mă știi că-s o bună cre(ș)tină!
Dragii mei... nici din gură nu mai pot să dau... nici din mână... în principiu din nimic! Băi... și n-am făcut niciun păcat mititel, futu-i mama ei de viață... Zici că merg la mănăstire, nu la sală. 🙊🙊🙊

luni, 1 aprilie 2019

Poză de familie

Neața, dragilor! Haideți cu o zi de marți fără ceasuri rele, că eu am rezolvat treaba asta de ieri, să-mi iau de-o grijă. 😂
Aseară, după o zi pe care aș dori-o unică (și sigur nu e doar vrerea mea, ci și a tuturor celor care au avut neșansa să intre în contact cu mine), am crezut pentru câteva momente scurte că m-a lovit norocul. Am reușit să fac o baie din aia clasică, cu copaia plină, cu bulbuci pe care nu i-am generat eu... din casă s-au auzit doar vreo două strigăte de luptă (n-a fost nevoie să intervin și eu), ușa nu s-a clintit sub vreo ploaie de pumni și picioare... Ce mai... cred că așa arată paradisul. Știu însă sigur cum arată infernul. Că l-am găsit imediat ce-am coborât din rai. Liniștea de care mă bucurasem n-avea cum să prevestească decât un uragan. Fi'mea. Care a profitat de absența gardianului (unde plm erai Biți, de ți-au rămas plozii nesupravegeați?!?) ca să își scoată TOATE hainele din dulap (și nu are puține) și să le înșire pe unde au vrut mușchii ei mai căpoși decât ai mei. Adică pretutindeni! Oooofff!!! Veața mea!!! Și inima mea! Care nu mai știu exact dacă a stat sau a luat-o la galop precum un cal pe care s-au pariat sume importante. N-am știut ce altceva să fac decât să mă izbesc în șezut și să dau drumul la un torent de lacrimi însoțite de văicăreli zgomotoase, poate-poate mă aude și pe mine cineva... Aș! Tudor cu căștile pe cap, mai precis pe urechi, Maria trecuse la următorul dulap, și Bițișor ce să vedeți... făcea nani! Că avusese o zi grea. A naibii de grea, dacă nu l-au sculat urletele mele de babă angajată cu ora la priveghi. Așa că, mai aruncând câte-un ochi în spate, cu speranța tâmpă că i se va face cuiva milă de biata de mine, am purces la treabă. Timp în care, bineînțeles că m-am umflat de plâns și i-am urat lui Biți și întregului său neam toate cele bune. Pentru că nu m-a auzit, am reluat când s-a (l-am) trezit. Și i-am arătat și poza noastră de familie, făcută la studioul foto din centrul vechi. Alt motiv de scandal. Păi ce bă băiatule??!! Eu te-am jignit pe tine??!! Ca să-mi spui tu mie așa vorbe de ocară?!? Ți-am spus eu urât de mămica și tăticu' și de restul de rude, ca să mă înjuri tu de cele sfinte?!? Care muncesc eu ca o sclavă, ca o albinuță mică și turbată, care nu stau cu picioarele-n tavan acasă (și nici n-o să mai stau, na!) să mă întreții tu, care-s o femeie modernă care am făcut carieră ca să fac ce vreau eu cu dânsa?!? Cum adică să nu toc banii?!? Da' ce, i-am făcut să-i pun în ramă?!? Să-i iau cu mine când mi-o veni sorocul?!? Pe care-l simt că se-apropie!!! Au moooor!! De necaz și supărare!!! Adu repede cardul, că am nevoie de terapie prin shopping! Îți mai las și ție de-un buchet de trandafiri, ca să te iert că iar ai fost indisciplinat!!! Treacă de la mine și de data asta...

Gripă

Hei, dragilor! O mai fi vreun român slobod sau îs toți grămadă la "Matei Balș", la mă-sa și la tac-su, să se testeze?... Da' ...