Femeie vs târfă

Neața, dragilor! Asta cam așa e, nu? O femeie adevărată poate să se transforme-n târfă. La propriu, pentru omul care-i e drag. Asta dacă nu ne ascundem pe după deget și-o facem pe-a mironosițele, alea care nu și-o trag decât în poziția misionarului, clasic, cu lumina stinsă, să mai spele din rușine. Să fii curvă-n pat (în patul tău, cu bărbatul tău), pe cuvânt că nu e de porc. Face chiar bine la relație. 😉 Tot o femeie adevărată poate să fie, la nevoie, târfă și la figurat. Știți... pe principiul "am coada scurtă, că-s de rasă, da' și când mă calci pe ea...".
Pe partea cealaltă o curvă de meserie... n-are cum să fie femeie! Adică doamnă, așa cum și-ar dori. Oricâte cuvinte al căror înțeles nu-l cunoaște ar folosi, oricâte țoale de firmă ar avea în dulap, oricât de sus ar ridica nasul, pe motiv că a footut-o un "tati" cu stare... la final de zi rămâne doar o panaramă. Bună de pwlă. Pardon, ieftină! Și dimineață se va trezi la fel. La fel de parașută. Obosită și trecută...
Haide bine pa!

Generalizare

Neața, dragilor! Uite cum mi-am dat eu seama, încă o dată, că americanul din "Dallas" are maaare dreptate, când zice el șugubăț "Never say never!"... Eu până mai ieri mă dădeam de ceasul morții că nu-mi place generalizarea, că nu-s de acord cu ea, că n-o practic și să-i foot pe ăi care-o fac! La figurat, adică. Pentru că la propriu n-aș avea timp. 😅
Dar cum la mine-i ziua și revelația... iată că am înțeles necesitatea acestui fenomen pe care l-am blamat cu atâta înverșunare. Dacă zici că toți bărbații "e" porci, e mai ușor digerabil decât dacă îi strigi lui în față: "Bă, scoate râtul din troacă!!! Vorbesc cu tine, boule!" Că de nervi ai uitat și ce fel de animal e, al dracu' mistreț! Și nu se mai simte nici omul al nimănui, singur pe lume!
Cu femeia... Dacă-i zici că-i curvă, ești bădăran. Dacă-i zici că toate-s la fel... ești și mai ghiolban! Care ești tu neanderthalian, care nu știi tu să apreciezi ce ți-a dăruit Providența, adică pe dânsa!!!
Așa că, prieteni... generalizați! Sau nu! 😉 E un joc de-a alba-neagra!
Haide bine pa!

Mi se rupe! 😉

Neața, dragilor! Ieri n-am mai scris nimic, pentru că cineva mi-a spus că "avatarul" meu vă obosește neuronii cu gura lui mare. 😂 Yeah, right! De-aia nu mai pot eu! N-am scris fiindcă m-a footut o lene... toată ziua m-a ținut în moțul patului. Cui i-a obosit cerebelul, să se odihnească, zic... Așa fac și eu când îmi arată bătrânelul semne obscene. Îl las în pace, nu mă cert cu el, că poate fi chiar diabolic și să-mi facă rele... 😉
Mișto mesajul din poza asta. Mișto și poza. Cuvintele nu știu cui îi aparțin... Din păcate nu-s prietenă cu Jack (nu cu ăsta 😅). Însă mi le însușesc și eu. Asta înseamnă că plagiez?... 🤔 Sper că nu, că doar am zis că nu-mi aparțin. Și până la urmă, aceasta-i și ideea de la care am plecat: că mi se rupe! Și nu pentru c-aș vrea s-o fac pe-a dura... că nu sunt. Eu de fapt îs moale ca o bucată de plastilină lăsată la soare acum, la mijloc de iulie. 😉 Dar, pe alocuri auto-didactă fiind, m-am educat. Eu pe mine și cu mine. Pentru că mi-am petrecut o mare (prea mare) parte din viață dându-mă cu cracii-n sus de necaz și supărare când oamenii gândeau/spuneau de porc despre mine. Până când mi-a căzut și mie mărul în cap, și în urma șocului (că era din ăla mutant, tratat...) am strigat "Evrika!". Ce să-i faci?... Îmi pusese bunica o copaie cu apă în grădină, la umbră sub un copac, și am amestecat poveștile. 😉 Dar rezultatul a fost satisfăcător. Mi-am dat seama că nu-mi pasă. Pentru că nu merită, pentru că n-am de ce, pentru că timpul trece și măcar să treacă după placul meu, atât cât ține de mine. Așa că noi două ne-am dat mâna, am făcut pace și am hotărât că prea suntem simpatice ca să mai avem nevoie de vreo validare. Cum am citit pe undeva (nu-mi amintesc unde, că aș fi menționat și autorul, ca o fată corectă ce sunt), "eu m-am născut să fac figuri, nu să le suport pe-ale altora"! 😂
Haide bine pa!

Colaps virtual

Neața, dragilor! Chiar așa este... o să mănânce Zucky la cărniță... vreo câțiva ani de-acum încolo. Că n-a mers FB-ul. Nici wapp-ul. Și ce să vezi, bomboana din moțul colivei, nici insta... gramul! Știu, o să spuneți că m-am găsit eu să vorbesc... eu care-s aici zi lumină! Și pe întuneric! 😅 Dar aparențele înșeală, am mai spus. Nu vă lăsați induși în "oroare" de becul verde. Că-l las aprins la derută. Și nici economie la curent nu fac. Eee... dacă ați ști câți "prieteni" pe viață am pierdut eu din cauza asta... Norocel că mă doare-n bascheți. Și că port adidași. 😉
Acum serios! Căderea asta a trio-ului fantastic mie mi s-a părut binevenită. O dată din motive pur personale, și anume că cele paișpe mii de grupuri de wapp pe care activez pasiv 😅 au muțit ca prin minune (moamăăă... a fost după-amiază orgasmică), și a doua oară pentru că găsesc binevenită înspre genială o pauză de la distribuit într-o descreierare cu iz de demență poze și lozinci poptămășiste, la care turme de analfabeți sar cu laicul de parcă ar înțelege... 😉
Dragilor, e superb să ai ceva de spus și s-o faci. Cum se pricepe fiecare... Unii scriu, alții desenează, alții cântă... Cei care nu-și găsesc locul în nicio categorie... se uită la poze. 😉 Și se scobesc în nas, dinți, sau pe unde le e mai la-ndemână. Și, foarte firesc, când virtualul colapsează, dumnealor se panichează. Și-i aruncă vorbe de ocară lui Marcu'. Stimabililor, amintiți-vă să trăiți, să iubiți, să muriți... real! Că aici, în viața de zi cu zi, e acțiunea! Parol! 😉
Haide bine pa!

De aia!

Dragilor, pot să am momentul meu de revoltă?... Întrebare retorică! 😉 Oricum o să-l am! 😅
Astăzi vorbeam cu un prieten care-mi spunea cam așa: "Ce ți-e și românul, în ziua de azi... La o nuntă sau o cumătrie nu merge, că are concediul programat de acum trei ani fix în săptămâna aia, dar la o pomană repede pune ceasul la 7 dimineața, sâmbăta, să fie primul la prosoape, bomboane și colivă cu drajeuri pietrificate... 🤣😂🤣". Adevărat! Și genial! Nici eu nu putem s-o zic mai cu foc! Eu, care m-am trezit fără alarmă ca să o bifez, din nou, și p'asta! 😉 S-ar putea să vă par cinică, dar eu știu că nu sunt. Că eu le știu pe toate. 😉 Mi-s doar, cum vă spuneam, extrem de revoltată. Și din păcate nu pe ăi citați de prietenul meu mai sus. Că ar fi fost simplu. Le-aș fi zis vreo două de alea amare de tot, că mă pricep, după care aș fi făcut nani liniștită. Dar uite-a naibii că nu pot! Să dorm! Că să fiu acră îmi iese oricând. Pentru că mă chinuie diverse "de ce-uri". Unul mai cu foc, după ziua de azi. De ce trebuie să legănăm o farfurie deasupra unei lespezi, în timp ce un popă plictisit de aceeași rutină zilnică ne explică pe repede-nainte cum stă treaba cu veșnica pomenire care durează vreo 10 minute?... De ce am nevoie de-o zi anume să-mi amintesc și să-i plâng pe cei ce mi-au fost dragi și s-au dus?
Cred că v-ați dat seama ce-am făcut eu azi. Nu din obligație, nici din plăcere, cu-atât mai puțin din convingere sau înțelegere a "fenomenului". Încă un "de ce" fără răspuns. Probabil pentru c-am iubit-o. Rău! Și pentru că ceilalți rămași în urmă aveau nevoie ca eu să fiu acolo.
Însă, la final de zi, am rămas cu revolta! Împotriva nimănui! Că n-am cu cine mă certa că mi-a adus năvalnic înapoi toată durerea aia dementă pe care încerc de-atunci s-o păcălesc!
De ce? De aia! 😉
Haide bine pa!

Femeia din spate

Neața, dragilor! Ce ziceți, așa o fi? Se prea poate... 😜 Și după părerea mea, ezâstă doo explicații:
1. Dacă un domn e dorit de toată muierimea, nu vă gândiți că e musai meritul său. Înseamnă doar că are o super-femeie lângă el. 😅 Pe cale de consecință, și după logica invidioasă a reprezentantelor sexului frumos, asta îl face deosebit de eligibil.
2. Pe de altă parte, dacă bărbatul e alergat de multe-multe madame, rezultă că știu ele ce știu, sau măcar intuiesc (că au cu ce), și-atunci n-o fi proastă aia care l-a prins să-l dezlege?... Ce dacă s-a săturat?... Pofta vine mâncând. 😉

Roma la pas

Bau! 😅 Dragii mei, sunt acasă!!! Și, ca să încep cu finalul, o să vă spun că era să nu fiu. Nu vă speriați, nu vă agitați, NU s-a întâmplat nimic altceva decât că mi-am pierdut eu buletinul cu puțin timp înainte de îmbarcare/decolare. E na! Nu râdeți, că e de plâns! Eu am făcut-o! 😉 Ce altceva era să fac?!? 🤣🤣🤣 Dar, cum spuneam încă de as'noapte, există un Dumnezeu al tâmpițeilor. Care a avut grijă ca, după ce am reușit să ajung pe locul meu de la geam, să nu prestez un nou atac de panică în ora în care am belit ochii speriați în gol, pentru că nu aveam culoar de zbor, după cum ne-a relatat comandantul ce după voce părea să mai aibă vreme bună până la majorat... Bine că avea și instructor lângă el... Bine pe p... pana mea! Logica mi-a spus că de aici se deduce că e la prima cursă. Dă Doamne să nu fie și la ultima... Oare carnetul de pilot se eliberează de la 16 ani? 🤣 Oare dacă fac o criză de isterie pe motive de claustrofobie, o să fiu eu cauza pentru care rămânem la sol? Își amintește cineva de primul episod din "Final destination"? Boom! 😅 Iată câteva dintre întrebările fără răspuns care mi-au măcinat mie creierul natural obosit...
Însă, cum vă spuneam, acum mi-s pe locul meu de la geam de la etajul al doilea. 😉 De unde vă pot spune câteva vorbe despre experiența mea la... Roma. Cred! Păi da, că încă mă gândesc dacă n-am ajuns cumva pe la Shanghai. Altfel nu-mi explic. De ce toți chinezii din univers erau în Italia. "Asezonați" cu pakistanezi, indieni, africani și niscaiva cerșetori români.
Dragilor, cu mine nu-i de călătorit, că-s belea pe lângă curtea omului. 😉 O să vă redau întru exemplificare câteva din ipostazele în care m-am aflat eu pe-acolo printre macaronari, ca să nu spuneți că exagerez.
Așadar... când am aterizat... eu, Biți și doi amici, am luat-o la pas (futu-i mama lui de pas, că 4 zile l-am folosit până la epuizare) către apartamentul pe care-l rezervasem pe site-ul acela. 😉 L-am introdus pe gps, cum ar veni, fără adresă, logic. Pe-aia și-a luat-o singur. Și greșit! Două ceasuri am stat pe scări urându-i de bine proprietarului pe care l-am anunțat că noi am ajuns cu trei ore mai devreme decât anunțasem... Și care, amabil, a spus că vine repede și el... Măcar Bițisor nu s-a plictisit. El s-a împrietenit cu portarul. Hăhăiala naibii ce era pe ei... niciunul nu era deranjat că vorbesc limbi diferite. Așa și-a mai omorât timpul până a venit una bucată fată trimisă să ne culeagă și să ne transporte la adresa corectă (care de altfel ne fusese pusă la dispoziție), că omul era avut, avea mai multe case... 😉 Pe drum, firește că am concluzionat: " Eu v-am zis că nu-i aici... Dar voi... Batman!" 😤
Mărkuleții mei, ca să ne înțelegem, mi-s încântată că am ajuns la Roma. Că mi-am dorit de muuultă vreme să văd Vaticanul și alte câteva locații ce poartă-n spate mii de ani de istorie, cultură și civilizație. Aceasta din urmă lipsindu-i, ca regulă generală, capitalei sus-numite. Părerea mea! Încerc s-o scurtez, că altfel scriu până duminică. 😅 O să punctez doar contradicțiile care pe mine m-au marcat acolo...
Mișto la italieni... evoluați... aliniați cu normele europene... La ei se pune în practică mult-dorita colectare selectivă a deșeurilor. Direct pe stradă. 😉 Cu ridicare semestrială, din câte am putut eu să-mi dau seama. 😓 Frumoasă și curată ești, Românie!!!
V-am spus că am mers mult de tot pe jos? Prea mult?... La un moment dat am vrut să luăm și metroul, dar era în grevă. 😅 NU glumesc! Cred c-a fost totuși una de avertisment, că s-a terminat repejor și-au dat drumul la două trenuri. Decât! Am călcat și eu vreo trei italieni pe cap, că-s fată descurcăreață și trebuia să prind loc. 😅 Dar să revenim. Roma la pas... dificil, să știți. Mai ales la aproape 40 de grade. Dar nu asta a fost marea problemă. Ci faptul că pe-acolo semafoarele sunt facultative. Pentru șoferi. Și din nou NU glumesc. Ori noi am devenit peste noapte discromați/daltoniști, ori ăia sunt complet cretini. Merg pe a doua variantă, că dacă voiai să traversezi așa, la întâmplare, pe unde-ți tuna, opreau în mijlocul străzii să-ți dea prioritate. Dacă însă stăteai ca boul/vaca să vezi verde-n fața ochilor, te călcau inevitabil pe bombeu. 😉 Chestie care pe mine m-a enervat, că eram în sandale și-mi stricau pedichiura. Adidașii mi-i uitase Biți într-un magazin. 😅 Există și o explicație pentru care încălțările mele nu erau la mine-n picioare: după o zi de umblat nu le-am mai suportat. Așa că le-am schimbat pe niște șlapi italienești. Pardon, chinezești. 😅
Dragilor, nu știu dacă v-ați dat seama, dar sejurul meu la Roma a avut ca laitmotiv mersul pe jos. Garnisit cu masochism. 😉 Vă mai dau un exemplu: după două ore de stat la coadă la Vatican, cum se stătea odată la noi la lapte... și după încă trei de puricat fiecare colțișor de pe-acolo, într-o aglomerație generatoare de stări de leșin, am RATAT intrarea în basilica Sf. Petru. Nenorocire, că mă aștepta Papa la spovadă! 😅 Și ce ziceți?... Că mâncătorii de paste făinoase nu-s proști degeaba. Dacă n-ai fost pe fază, nu poți s-o iei pe "scurtătură". Te uiți ca muta la p... păpădie la locul în care-ți dorești din tot suflețelul să ajungi și NU ai voie. 😤 Dar ai variante ajutătoare. Ori refaci traseul (v-am zis că a durat trei ore?), ori ieși, te așezi la altă coadă, plătești alt bilet și te duci la Sfântul Părinte să ți-l deconteze. 😉 Am ales-o pe prima. Eram buni de filmat și pus pe youtube. 😅 Aveam o viteză... "Paaardooon!", două coate colo, două picioare dincolo... și așa ne-am făcut loc repejor, ca să accedem din nou la capelă, ca s-o luăm apoi în dreapta, nu în stânga, ca să se uite lumea la noi ca la circ... Că cică acolo trebuie să caști ochii, să vezi ce n-ai mai văzut, nu să alergi ca apucatul, după ce ți-ai dat check-in, să știe haterii că ai fost în străinătate. 🤣 "Proștilor!", le mai aruncam eu din când în când... "Vă uitați la noi ca vaca la dude!!! De parcă n-ați mai văzut vedete de-aproape!" 😤😤😤
În fine... a trecut... am aprins și-o lumânare din buton (că ăștia s-au emancipat), am bifat-o și pe-asta... marș acasă cum s-ar spune. Că se-ntunecă și nu umblăm noaptea dezlegați pe străzi. 40 de minute până la metrou... care era în grevă. Știu, v-am mai spus, dar sunt obosită. 🤣🤣🤣 Futu-te-n gură, viață!!! Atât!!! După care ne-am trântit în posterior pe trotuar și am așteptat un miracol, că doar fusesem la Vatican. 😉 S-a produs, slavă Domnului... Am ajuns acasă. Dar mă doare organismul. TOT!
Haide bine pa!