"Iubirea" de Dumnezeu

Astăzi, pe blogul meu am atins tangențial un subiect care mie una mi se pare taaare sensibil. "Iubirea" de Dumnezeu. Adică PENTRU Dumnezeu. Am folosit ghilimelele intenționat, veți vedea de ce...
Eu, în legea mea, cred. Bine, presupun că fiecare crede în legea lui...fiecare care nu-i ateu.
Dragilor, asta cu credința...e o modă. Veche și nouă. Cea veche e că trebuie să te tăvălești pe jos prin biserici, să pupi icoane mai des decât îți pupi copiii sau părinții, să te repezi cu capul în poala prea-fericitului părinte, care-o să te ierte de toate păcatele, trecute, prezente și viitoare, cu condiția să cumperi lumânări de la dânsul de la prăvălie, că alea din magazin îs făcute din ceară spurcată..., să treci pe sub masă, pe sub pat sau pe unde s-o mai trece...și dacă faci toate astea și-ți mai plătești și contribuția, Doamne-Doamne va avea grijă de tine așa cum se cuvine. Dacă nu...o să-ți dea na-na...
App de contribuție, fac și eu o paranteză: dacă aia pentru sănătate ni se reține direct din salariu, asta pentru biserică de ce face notă discordantă? Că degeaba sunt amândouă... Ce ziceți, vă băgați să semnăm o petiție?...😉
Revin: ziceam că e la modă credința. Moda nouă e să spunem că noi credem "altfel". Exact ce am făcut eu la începutul acestei scrieri. 😉 Adică nu mergem la biserică în fiecare săptămână ca să mai aflăm noutăți despre cine cu cine, de câte ori și de ce...în timp ce domnul acela îmbrăcat în sutană propovăduiește despre ceva ce-a învățat la facultate, cu gândul la bucatele de post cu care-l așteaptă coana preoteasa acasă... Am zis de post? Iertare, am greșit! Voi nu știți vorba aia: "Fă ce zice popa, nu ce face el?". Mergem DOAR când simțim noi. Și simțim DOAR când ne țâțâie posteriorul, de obicei. În rest suntem nesimțiți. Pardon, ocupați!
Prieteni, așa ajungem și la "iubirea" de/pentru Dumnezeu. Ce-o fi aia?...
Că eu am o teorie. Și mi-o asum. Adică merg cu ea până în pânzele albe și înapoi, de câteva ori!
NU-L iubim pe Dumnezeu!!!! NE E FRICĂ de el! Că asta am auzit: în familie, la biserică, la școală... "Dacă nu faci cutare lucru, te bate Dumnezeu!", "Dumnezeu nu bate cu parul", și alte inepții din același registru. Păi oameni buni!!! Cum putem noi să iubim pe cineva care stă la pândă cu bâta după noi?!? Pfff...
Dragilor, eu cred că iubirea de Dumnezeu (adică a lui Dumnezeu) e unilaterală. Eu cred că El ne iubește. Și când ne "lovește", ne iubește.
Și-o să vă explic și de ce gândesc așa. Când tata s-a dus de lângă mine, fără "preaviz", am crezut...habar n-am ce-am crezut. Probabil c-o să-mi explodeze inima și o să mor și eu. Nu s-a întâmplat asta, iată-mă încă aici. O perioadă am paralizat și am făcut totul mecanic. După m-am revoltat! Tare! M-am certat cu soră-sa, care plecase și ea nu demult, și cu Dumnezeu! Nu am rezolvat nimic, mi-a fost și mai rău! După, mi-am amintit ce-mi zicea tata: că el și-ar dori să moară în somn, să nu chinuie pe nimeni... Băi!!! AȘA s-a întâmplat! Și-n zi de Bobotează... Boss, cred că l-ai iubit ceva...dacă ai făcut Tu ca el... Mișto! Parcă e mai ușor de dus! Parcă Te-aș iubi și eu! Stai, m-am răzgândit! Alooo!!! Păi CE FACI! Valabil și pentru tine, tată! Și pentru tine, nana! Vă plictisiți rău acolo?... Unde-o luați și pe sora mamei?!? Că noi la ea ne mai găseam alinarea și puterea... Bine, fie...s-a chinuit destul! Bine, Doamne, că i-ai curmat suferința... Bine c-ai iubit-o... Doamne, dar chiar trebuie să mi-i iubești așa tare pe toți?!? De mi-o iei și pe mama?!? Mai lasă-mi-o, Doamne!!!!... Stai că m-am răzgândit!!! Te rooog, ia-o! Ia-o că mi se rupe sufletul s-o văd așa... Dacă ne iubești, ia-o! Și ne-ai iubit... Și Ți-am spus și eu că Te iubesc...
Nu știu Doamne dacă Te-am mințit... Nu știu dacă Te iubesc sau doar vreau să te conving să nu-mi mai iei pe nimeni...măcar o perioadă...că MI-E FRICĂ!!!
Mi-e frică de ziua de mâine, mi-e teamă că ești supărat pe mine, c-o să mă pedepsești, c-o să mă alungi și Tu...că nu-s destul de bună pentru Tine...așa cum nu sunt pentru nimeni... Că NU sunt! Eu nu știu să iubesc, eu greșesc când iubesc, iar TU ești iubire! Pură! Fără "erori".
Așadar, cum pot să-Ți spun că Te iubesc? Știi că nu-mi place să mint... Dacă Te-aș minți, ce s-ar întâmpla? M-ai crede că n-am vrut?
Dacă Ți-aș mai cere o șansă la fericire ai spune că Te iubesc condiționat? Ai spune că sunt egoistă? Dacă Ți-aș spune că am nevoie de ajutor, mi l-ai da? Iar? Sau mi-ai spune că nu l-am văzut când mi l-ai trimis? Și că mi-ai dat liberul arbitru și eu l-am folosit defectuos? Și TREBUIE să plătesc pentru asta?
Dacă Ți-aș spune că sufletul mi-e o rană deschisă m-ai crede? Mi-ai da un pansament? M-ai învăța cum să-l folosesc?!? Doamne, știu că nu e moral să folosești oameni! Dar pe Tine? Te pot folosi? Nu Te supăra că Te-ntreb... nu am mintea limpede. Și inima-mi tot plânge ca proasta și nu mă pot concentra! Și-mi reproșează într-una că e vina mea! Că totul e din vina mea!
Doamne, dacă mă scapi de vină o să Te iubesc? Dacă o să mai râd vreodată o să Te iubesc? Dacă o să mă mai bucur vreodată o să Te iubesc? Și dacă n-o să se întâmple nimic din toate astea?....