Să suferim frumos

Din ciclu - să suferim frumos, fără profesor... Ce ne mai place să suferim, mai ales din dragoste... Sincer sufăr când văd atâta suferință din dragoste... Atâta suferință degeaba... Degeaba pentru că nu avem cultura înfrângerii... Degeaba pentru că nu avem cultura sfârșitului... În imensa noastră vanitate, în imensa noastră lăcomie, în imensa noastră foame de fericire nu acceptăm că ceva ce ne face fericiți se poate sfârși odată și odată... Dorința noastră de ideal, de absolut ne - a făcut să inventam viața veșnică, iubirea veșnică, tinerețea veșnică, frumusețea veșnică ... Asta ne lipsește pentru a fi fericiți pe deplin - acceptarea, înțelepciunea, măsura lucrurilor și îngăduința... Dacă le - am avea pe astea am accepta că totul are un început și un sfârșit, am ști că suntem trecători, că iubirea nu e veșnică, că tinerețea nu e veșnică, că frumusețea nu e veșnică, că noi înșine suntem trecători...Că oamenii vin și pleacă din viața noastră... Dacă am accepta asta am primi totul cu seninătate, ca ceva firesc menit să se întâmple, ca pe un dar al vieții... Atunci nu ne - am întrista că s - a sfârșit iubirea, ne - am bucura că a fost, atâta cât a fost, ne - am bucura că am avut privilegiul să o simțim, să o trăim, că am fost acolo și am trăit - o frumos, cu toată ființa noastră...