Azi m-am trezit ciufută. De fapt, știind de aseară că n-o să "prind" decât maxim vreo 5 ore de somn, mă-nțelegi, îmi programasem deja starea, că eu sunt o persoană organizată, și-mi plac lucrurile clare și bine stabilite 😂. Zis și făcut! Pe la 5 jumate bântuiam pe străzi eu și vreo 2 mâțe. Ele se plimbau, eu plecam în "delegație" (cu asta le închid gura mai rapid copiilor din dotare, că-mi lipsește inspirația de a le povesti pe înțelesul lor ce-i ăla un meeting care durează vreo 10 ore, ce se dezbate, cu cine și de ce...deh, întrebări de copii emancipați). Norocul meu e că primele ființe bipede pe care le-am văzut la ora aia nesimțită au fost niște băieți. 😂 Ooo! Nu da cu pietre! Că-s băieții mei de mers la drum. Și de făcut bășcălie. Ce credeai? Uite-așa, după ce-am fost întâmpinată cu o cafea tare și un salut prietenos și foarte zgomotos, parcă mi-a mai venit oleacă pofta de viață. Și m-a tot ținut vreo oră. Până prin Colentina adică. Că pe-acolo mi s-a activat "capitalofobia". Încă era prea dimineață, așa că nu-mi amintesc dacă urările mele de bine (care includeau părți anatomice, rude, acte de perversiune și violență) au fost și cu sonor. În caz că am verbalizat...băieți, nu mă știți de ieri. 😂 Și-așa reacționează femeile puternice. 🤩 Știți, alea cu care până la urmă vă măritați voi. 😂 Acum înțelegi de ce mi-s dragi băieții ăștia? Că știu care-i rânduiala în lume. 😁😁😁
Revin, așadar: în stânga mașini, în dreapta mașini, în față mașini, în spate...tot mașini, a naibii coincidență! S-a dus draq abia regăsitul meu chef de viață. Și amabilitatea pe care oricum n-o irosesc pe oricine, că e stoc limitat, ca la promoții. Și-atunci o păstrez doar pentru clienții fideli.
Așa că a urmat o zi ca un scenariu din Ally McBeal. Ne pupăm, îmbrățișăm, și încurajăm, dar selectiv, că n-am trusa de machiaj la mine și n-am chef să-mi dispară tot fondul de ten, nu de altceva, dar mi se văd ridurile. Ca-n filmul cu avocați: fața mea devine acră, și, chiar dacă nu zic nimic, în capul meu se derulează câteva secvențe despre cum, dacă mai faci un pas înspre mine, o să te-mpiedici și-o să-ți rupi gâtul, sau te trăsnește ceva din înalturi, sau mă transform eu în karate kid și-ți fac rost de câteva fracturi multiple. Și-aș mai avea idei. Doar că, spre norocul meu dar mai ales al tău, ți-ai dat seama, după expresia mea "caldă", că e mai bine să-mi faci discret cu mâna de la 2-3 metri. (ți-am făcut și eu un semn care aduce a salut, că sunt totuși educată). Good boy/girl! Așa, nimeni nu va fi rănit. Deci nu trebuie să te uiți vreo câteva ceasuri bune peste umăr ca să fii sigur că nu vei fi atacat în mod brutal de-o ciufută antisocială trezită prea dimineață și adormită prea târziu. În fine, era invers dar ai prins ideea, nu?
"Da, săru'mâna!". 😂😂😂
vineri, 3 mai 2019
Da, săru'mâna
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Gripă
Hei, dragilor! O mai fi vreun român slobod sau îs toți grămadă la "Matei Balș", la mă-sa și la tac-su, să se testeze?... Da' ...
-
Hei, dragilor! Reluăm, că nu ne dă voie Zucky să scriem sau să vorbim despre altceva. 😉 Păi nu-i așa?... Eu una iar am avut o epifanie rev...
-
Neața, dragii mei! Și haștag eu ies/yes la vot, așa-i? Că unii încă nu s-au dezmeticit că azi nu-i despre da sau ba! E despre x sau y! 😉 Aș...
-
Hei, dragilor! O mai fi vreun român slobod sau îs toți grămadă la "Matei Balș", la mă-sa și la tac-su, să se testeze?... Da' ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu