Moștenirea. Partea a 2-a

Dragi Mărkuleți, după două zile în care am mișunat prin tot județul Botoșani mai ceva decât Poliția română când are razie, am ajuns acasă. Destul de victorioasă, aș spune. Cu creierii tocați precum un șnițel, cu ochii din cap asemănători cu cei ai unui câine turbat și cu un început de Parkinson, dar satisfăcută. 😂
Povestea e lungă, dar zic eu spumoasă. Din păcate nu la modul amuzant, însă totuși efervescentă. Și a început la casa alor mei, unde am scotocit frenetic, aproape compulsiv, după toate actele care consideram eu că-mi sunt necesare pentru a purcede la celebra succesiune. Zis și făcut. Am umplut un portbagaj de hârtii și m-am prezentat ca o floare ofilită la notar. Știu că v-am spus anterior că era vorba de un nene, însă v-am indus în "oroare". Era o notăreasă. O doamnă de nota 20. Care ne-a asigurat (și cred cu tărie că dumneaei era chiar convinsă de acest aspect) că ne lasă pe mâna lui nea Caisă, specialistul în succesiuni, tatăl lor cum ar veni. Care, vă amintiți, ne-a "încurajat" cu spirit de răspundere: mai devreme de un an nu rezolvăm nimic. Că a cercetat dânsul în programul cutare și a descoperit că biata mama nu s-a ocupat, împreună cu sora ei, plecată și ea la loc cu verdeață (că ultimii 4 ani au fost de super-ofertă, mi-au luat TOATE persoanele dragi copilăriei și adolescenței mele) de succesiunea după părinții lor. Ceea ce de porc! Mistreț, nu domestic! Că tre' să te ocupi matale, doamnă, s-o faci întâi pe asta. Și-o să fie nașpa, doamnă! Că trebuie să-ți aduni rudele rămase de la mătușa, un soț și doi veri, împrăștiați în diverse colțuri ale țării, și să purcedeți cu toții într-un orășel din Botoșani, că doar acolo puteți rezolva, că comuna unde au viețuit bunicii lu' matale aparține de acoloșa...eu în timpul ăsta căzusem de vreo 3 ori pe sub masă, noroc că am părul lung și mă extrăgea Bițișor repede de acolo. Când mi-a spus că voi avea nevoie și de certificatele de naștere ale bunicilor (născuți pe la 1900 toamna), cred că am avut și câteva momente de pierdere a cunoștinței. În fine, jap-jap 2 palme și-am revenit la crunta realitate. L-am afurisit în gând pe unchiul care mi-a spus că el are cerfuticatul de moștenitor al mătușii defuncte, deci pe cale de consecință trebuie să-l aibă și mama, deci să pun mâna să mă interesez. Unde bre???!!! Că mama nu și-a luat încărcătorul cu ea când a plecat, și are telefonul descărcat!!! Du-te la Primărie în comună, colea la bunici. De parcă succesiunea s-ar face la Primar, mi-am zis eu printre urări de bine. Da' mă duc, ce plm să fac...și să vezi circ dacă mă duc degeaba! Băi, nu m-am dus degeaba. Oameni ăia super-mega drăguți aveau o copie după certificat, pe care mi-au furnizat-o alături de alte acte de care habar n-aveam că-mi trebuie. Pupa-v-ar mama de deosebiți și de speciali!!!! Și iartă-mă unchiule că ți-am spus măscări în mintea mea tulburată...Haide Bițișor să căutăm notăreasa care-a făcut succesiunea acu' fix treișpe ani (Doamne-ajută să mai trăiască), să ne dea și nouă un duplicat după actul buclucaș! Hai mai repede, n-auzi că-i în alt oraș??? Acolo, alt șoc! Pozitiv! Între o grămadă de suflete care se călcau în picioare în incintă apare și fosta domnișoară Markiewicz, "trandafirul între flori, cu spini înțepători" (p'asta o știu dintr-o manea dedicație specială de la colegii mei, cărora le-am dat la schimb vreo lună de Rammstein și Sepultura, să le treacă pofta de glume 😂), resemnată la gândul că va aștepta 20 de ore...(Bițișor, du-te ia un cartuș de țigări, să avem). Dar, cum am ținut-o din șoc în electroșoc, în 10 minute o doamnă drăguță îmi furnizează actul mult dorit. Hai, să purcedem și la Oficiul Stării Civile (unde eliberarea unui act am aflat că durează, conform legislației în vigoare 3 zile lucrătoare, așa că trebuia să-l luăm luni. Iar noroc chior, domnul care se ocupa de chestiune, văzându-mă în pragul crizei de isterie, m-a servit, "încălcând" legile de kkt ale țării noastre). Și-am purces fericiți la specialistul mulii în succesiuni, care-a intrat instantaneu în depresie când i-am spus că am găsit toate actele. Cum vă spuneam și ieri, cred că omul suferă de tulburare bipolară. Ne zice că dacă am găsit actele așa repede e grav, și n-o să mai dureze un an, ci măcar vreo 2, și-l agasează faptul că noi suntem așa senini!!! Bă băiatule, tu nu ți-ai luat doza azi???!!! Ce plm mea vrei, să mă tăvălesc pe-aici ca muierea-n chinurile facerii, ai tu orgasm că mă tufi pe mine pe drumuri? Care ești tu frustrat, alienat și retard! A făcut ghiolbanul pe dracu-n paișpe și a găsit el o chichiță ca să ne bage bețe-n roate: certificatul de moștenitor al mamei nu e băgat în programului sufletului lui Sfântu Ilie, așa că nu putem să facem succesiunea. Păi și eu ce decedații tăi fac mă acum???!!! Nu știu, vă descurcați, o dați în judecată pe doamna notar care a făcut succesiunea dar a uitat să ducă procesul până la capăt. Ea de altfel poate rezolva problema, dar e șefa notarilor publici din județ și vă dați seama că nu ne permitem noi să-i spunem că a greșit...Să mori tu mă clăpăugule!!! Ia vezi poate totuși reușești, că altfel te dau pe tine-n judecată. Găsesc eu un motiv, să mor că găsesc! Și mor cu tine de gât, umflatul mulii mele! N-ai zis tu, porc de Guineea, că l-ai cunoscut pe tata? Atunci nu uita că numele Markiewicz încă deschide multe uși prin târg. Și una dintre ele s-ar putea să te bușească direct în mecla aia de infatuat! Haide că a funcționat! Să vezi ce repede a sunat la mama notarilor și ce repede a spus doamna că rezolvă dumneai tot, fără probleme...Doar că tu, taur turbat, ai rămas fără un client, și tare-ți sticleau ochișorii-n capul ăla de melc după un dosar grăsuț de succesiune!
Țeapă, fraiere, te pupă mama! Haide bine pa!