Nemulțumire

Hei, dragilor! Am fost admonestată de vreo doi prieteni care mă citesc, pe motiv că trag chiulul. În apărarea mea pot spune că nu trec prin cea mai bună perioadă a vieții mele, deci mă confrunt și cu o oarecare scârbă existențială dublată de o lipsă de inspirație și interes pentru orice... Însă, pe principiul "încercarea moarte (n-)are", let's give it a try.
Așa o fi?... Cum zice autorul necunoscut din poză? 🤔 Bărbații nu au voie să răspundă. 😅 Nu c-aș fi vreo dictatoare, dar m-a edificat al meu deja în acest sens. Încă stau să mă gândesc de unde-i vin ideile astea... Și ce dacă mă enervez de dimineață că-mi bate soarele în ochi pentru că nu a tras bine draperia, și dacă plouă încep să plâng? Și ce dacă nu-mi convine să fac eu cafeaua, pentru că o prințesă merită să fie servită, și mă supăr dacă mă trezesc și o găsesc rece? Și ce dacă nu suport să aud voci cu noaptea-n cap (deja am avut un imbold să le rup gâtul "ciripelelor" guralive de la fereastră), și-mi sare totuși țandăra dacă stă momâie lângă mine fără să scoată un cuvânt, de zici c-am fi la priveghi? Și ce dacă sufăr de nebăgare în seamă, și mi s-ar părea firesc să mă sune la fiecare zece minute doar ca să-mi mulțumească din inimă că exist, și dacă mă sună ce-are dacă mă agasează că mă ține din treabă?... Și ce dacă?... Asta îi dă dreptul să spună c-așa-s eu, nemulțumită de toți și de toate?!?
Hmmm... dragule, noi doi trebuie s-avem o discuție. Să-ți explic ce nu-mi convine. 😅
Haide bine pa!