Copii

Hei, dragii mei! Nu vreau s-o fac azi pe-a moralista, că nu sunt (în măsură). Au contraire, vorbesc din poziția unei persoane care în copilărie a fost EXTREM de alintată și care, la rândul său, face asta cu plozii din dotare. Partea de "mea culpa" fiind atinsă, o să trec și la ce am de spus în apărarea mea, după care ajung și la esența problemei 🤣, adică ce m-a inspirat să scriu prezenta. Repet, așadar... Am fost un copil care nu-și amintește să-și fi dorit vreodată ceva și să nu primească. Mai cu lacrimi, mai cu rugăminți, mai cu promisiuni... dar la final era ca mine. TOTUȘI mofturile mele n-au frizat vreodată absurdul, imposibilul sau nesimțirea. Aveam dorințe oarecum firești: bocanci de rocker, adidași ca ai prietenei mele, un trening pe care scria Metallica, văzut într-o vitrină... Și pe toate le obțineam DACĂ! Dacă învățăm bine, dacă eram cuminte, dacă... Din nou, firesc aș spune. Asta îmi amintesc de la dragii mei părinți. Nu contează cine suntem, dacă azi ne aflăm mai "sus" decât alții, dacă soarta ne-a zâmbit mai mult. NIMIC nu ni se cuvine doar pentru că purtăm un nume, pentru că-n contul tatei sunt mai mulți bani decât în buzunarul, poate găurit, al celui de lângă noi.
Și ca să trec la subiect, o să vă spun că da, și eu mi-am dorit, la un moment dat, o mașină. Care nu mi-a fost pusă la dispoziție drept motivație ca să iau bacul, par exemple, nici drept recompensă că am reușit. Nu, mi-am împlinit visul după ce m-am angajat și am putut, EU, să fac un credit. Ca (aproape) orice român. Am tratat buburuza aia ca pe-o bijuterie. Și-acum o mai am. După 17 ani. 😉
Probabil va părea că vreau să mă "ofer" drept exemplu. Departe de mine gândul ăsta, pentru că-s departe de a fi perfectă. Dar nu pot să nu mă întreb, văzând în media discuțiile despre drama familiei Iorgulescu și tragedia copiilor rămași fără tată, dacă situația nu ar fi fost alta în cazul în care nu vorbeam despre un șofer care consumase alcool și droguri înainte de-a se urca la volan... NU judec! Nu știm când un moment de proprie neatenție poate provoca o nenorocire... Însă... atitudinea de copil de bani gata, sau de părinte care știe și transmite că averea lui te poate scăpa din orice situație, nu face, la final, decât mult rău! Oameni buni, NU le faceți copiilor voștri NICIUN serviciu punându-le orice, oricând, pe tavă. Fără condiții, fără responsabilitate! Vine momentul când vă duceți! Și "puii" voștri nu vor ști să supraviețuiască! Sau, mai rău, se vor duce ei înaintea voastră! Din cauza voastră!!!