"Unde ești tu, Țepeș, doamne..."

Hei Mărkuleți! Pentru că în ultima vreme am tot fost întrebată ce părere îmi "avansez" eu despre clasa politică și despre situația actuală din minunata noastră țară, m-am hotărât să-mi umplu următoarele câteva minute exprimându-mi opinia cu privire la aceste aspecte. Nu am pretenția de a emite un punct de vedere avizat (nu am nici vreo "culoare" politică, nici spirit civic, în accepțiunea multora), îmi place doar, după cum știți, să mă aud vorbind! 😂

Revenind, așadar...ce cred eu? Cred că e de porc! De ditai combinatul, de fapt! Dar guess what (cum ar spune românul care nu mai știe vorbi românește)?! Ne-am făcut-o cu mâna noastră! Lucru manual, adică!

Am vrut democrație, și am acces la ea așa cum am știu noi mai bine: cu bâta! Ba nu! Cu mitraliera!

Nu sunt vreo bigotă, dar nici atee nu-s. Îmi place să consider că sunt creștină. Și, în această ultimă calitate, îmi permit să vorbesc. Despre neamul ăsta care se vaită că l-a "uitat Dumnezeu", când de fapt situația e taman viceversa!

Pentru cei mai "necopți": ce făcea poporul român (cel mai "credincios" din câte există, care ține post, invocă divinitatea la fiecare pas și nu dă cu mătura în zi de sărbătoare), acum aproape 29 de ani, într-o memorabilă dată de 25 decembrie?...Da, tot atunci a "picat" Crăciunul și în anul ăla? Nu, nu eram adunați în jurul bradului, nu serveam sarmale și piftie cu familia la masă! NU! Ne frecam mâinile, aproape la unison, cu o satisfacție dementă, savurând imaginile terifiante ale unei execuții în direct! Dar, dragilor, suntem unici! Mânați de "evlavie", ne-am ucis, ca pe niște animale turbate, conducătorii. Buni? Răi? Nu avem căderea să judecăm. Nu așa!

Dar ne-am câștigat mult râvnita "libertate"! Și după trei decenii încă nu știm ce să facem cu ea! Că nu-i de noi! Încă nu am învățat că termenul nu este sinonim cu anarhia, că a fi independent nu înseamnă numai drepturi, ci și obligații!

Ceva mai devreme mă întreba o cunoștință care consider eu că ar fi varianta ideală de adoptat în circumstanțele prezente: ieșim în stradă să ne batem cu jandarmii sau mergem la vor, să ne exprimăm vrerea?

Hmmm...nu văd o alternativă în niciuna dintre versiuni, deși pe a doua am folosit-o, personal, de fiecare dată când a fost cazul, de la 18 ani încoace.

Și probabil că voi părea cinică, dar o s-o spun franc, așa cum o fac de obicei: MARE pierdere de vreme! De ce? Pentru că eu una cred cu tărie că niciun om cât de cât cinstit nu va intra în politică! Ever! Și aș spune și Slavă Domnlului! Deci?...I rest my case, că de când trăiesc într-o patrie democratică am avut șansa să vizionez multe filme americane. 😀

Ba, mai mult, la fel gândesc și despre lăudabila mișcare #rezist! Știu, îmi voi lua multe borduri în cap pentru această afirmație. Dar n-o să mi-o retrag! Mai trist e că cei care vor da cu pietre sunt tocmai aceia care militează neobosiți pentru libertatea de exprimare! Dezirabilă doar dacă părerile tale concordă cu ale lor! În caz contrat, ești dușmanul!

Sau, probabil că în cazul fericit, voi fi doar întrebată dacă sunt pesedistă! 😂 Nu, nu sunt, fiți pe pace! Nici pesedistă, nici haștagistă! Sunt un om care crede că românul nu știe decât să execute, care dă randament deosebit când are piciorul pe gât (la modul figurat, desigur), cu o minte sclipitoare, dar care își exercită acest atribut doar în folosul personal, indiferent de consecințele pe scară largă! Mai exact, consider că suntem ași în a fenta legea, și avem o mie de idei pe minut despre cum am putea s-o facem, pentru că e mai simplu să ne folosim creierul în acest sens, nu?

Și, a-propos de asta, am tot auzit în ultimele zile repetându-se obsesiv întrebarea dacă alaltăieri, în stradă, jandarmii au făcut au ba un act de justiție. Probabil că da! Și o să explic și de ce spun asta. Nu pentru că aș fi adepta violenței fizice (departe de mine acest gând). Doar experiența personală mă face să fac acestă afirmație. Și mă voi explica: cel puțin în ultimii zece ani, ori de câte ori am avut plăcerea de a purta o conversație cu persoane care se presupune că ar fi garanții respectării legii, în diversele sale forme de aplicare, la nedumerirea mea că pravila nu este aceeași și la Sculeni și la Joseni, răspunsul a fost invariabil același: "Ba este, e doar o chestiune de interpretare!". După bunul plac al fiecăruia, aș adăuga eu! Din nou, libertate!!! Să fie! Pentru toată lumea! Dar nu în mod egal, că nu suntem la normă la Apaca! Așadar, ca să mă întorc la punctul de plecare, probabil că în marea lor majoritate străjile au considerat că aplică legea. Sau li s-a spus că asta fac! Și, conform sloganului "noi muncim, nu gândim!", au trecut la treabă.

Ne-am călcat în picioare ca să blamăm mai cu foc dictatura, comunismul, zilele de "tristă amintire". Pe vremea răposatului pușcăriașii erau duși la muncă. Acum se odihnesc. Sau poate vor fi folosiți pentru construirea unor lagăre, că nu mai e mult până acolo!

În concluzie, chiar dacă Eminescu nu e, în genere, pe gustul meu, o să închei citându-l, pentru că uneori tare zice bine: "Cum nu vii tu, Țepeș doamne, ca punând mâna pe ei,/Să-i împarți în două cete: în smintiți și în mișei,/Și în două temniți large cu de-a sila să-i aduni,/Să dai foc la pușcărie și la casa de nebuni!"

Haide bine pa!

Femeia

Mărkuleți, am găsit cele două poze de la final pe net și mi s-au părut geniale! 😀😀😀 Adică....CUM să vrei să înțelegi o femeie??!!! Ba nu, renunț la întrebare, în favoarea unei rugăminți: cine reușește vă rog să mă contacteze de mare urgență!!!! 😂😂😂
Știți că eu v-am mai spus și în alte rânduri că sunt extrem de alintată, capricioasă și impulsivă. Mai exact, sunt mixul perfect pentru a scoate din sărite pe oricine doresc, ba chiar și fără să doresc. 😀😀😀 Parol, pot să mă enervez chiar și pe mine, deși, ca regulă de bază, eu mă simpatizez foarte mult. 😀😀😀
Apoi gândiți-vă voi cam ce iese dacă îmi și pun în cap să terorizez pe cineva...de fapt nu vă mai gândiți, că de aia sunt eu aici, ca să vă relatez. Doar că nu prea am ce să vă narez, până la urmă... Că totul poate fi rezumat într-un singur cuvânt: CIRC. 😂 Cu asta mă ocup de ieri dimineață. Și să știți că "circ" nu este sinonim cu tărăboi, cel puțin în vocabularul meu. Sau NU doar cu acest termen. Normal, cu asta debutează: urlat, țipat, afurisit, băgat și scos măcar de zece ori pe minut, aruncat de obiecte, aruncat cu obiecte. Și am cam încheiat prima fază. După care urmeză a doua parte (am uitat să specific: este vorba de o trilogie). Cei care nu au prins bilete la "live", ca să nu se simtă neglijați, beneficiază de douăzeci-treizeci de mesaje extraordinar de arțăgoase (dar barem au scăpat de limbajul de cartier, că în scris mă exprim academic - da, nu mă credeți, că ați văzut deja 😂, dar sunt situații în care o fac 😀), la care dacă îndrăznește cineva să răspundă mă activez și mai tare (lumea ar trebui să fie la curent cu faptul că în momentele de criză e mai bine să fiu lăsată în pace), iar dacă nu-mi răspunde nimeni mă simt ignorată și nebăgată în seamă, și iar e e de porc! Că n-am ajuns să vorbesc singură, ca televizorul! Ha! Ha! "Ce-mi plac glumele mele" 😀😀😀 Sintetizând, și faza numărul doi e belită. Oricum ar fi! Dar primele două trec relativ rapid. Urmează ultima parte, cea în care sunt INTENȚIONAT ciufută, nu-mi convine nimic, răspunsurile mele sunt cel mult monosilabice, dar oricum încărcate de ironie și sarcasm cu premeditare. Și care îmi propun, de fiecare dată, să fie pe termen lung, ca să aibă efectele scontate. 😀😀😀 De astăzi dimineață am debutat cu treapta finală, care este în plină derulare, pentru că nu sunt nici pe departe convinsă că eforturile mele au avut încă vreun ecou. Și, cum eu pun pasiune în orice fac, trebuie să mă asigur că problema este rezolvată corespunzător, Așadar, dacă nu mai auziți nimic de mine, e foarte probabil să fi fost linșată. Pfff!! Glumesc! Ați auzit voi de drac mort? 😂😂😂
Totuși, înainte să purceadă și Bițișor în colimatorul meu, trebuie să aduc câteva argumente în apărarea mea (în afară de scurta caracterizare de la debut), și anume: o nouă dietă (care, pe lângă satisfacții majore îmi aduce și frustrări la fel de importante, pentru că, dacă ar fi după mine, eu aș mânca și asfalt), încercarea (din păcate nereușită) de a renunța la fumat (simpla idee provocându-mi stări paroxistice de panică și de nervi în cap) și (atenție, doamnele și domnișoarele decente și devreme acasă sunt rugate să-și acopere ochii, pentru că sigur dânsele nu au experimentat așa ceva, pe motiv că sunt extraterestre) vestitul sindrom PMS (ăla din filmele americane, că la noi femeile în general sunt serioase, nu ca apucatele alea), care te face să devii și mai isterică, și mai mofturoasă, și mai schimbătoare decât de obicei.
Așadar, dacă există cineva care vrea și poate să înțeleagă femeia, revin cu rugămintea de mai sus. 😂😂😂
Haide bine pa!

Dacă prostia ar durea...

Hei Mărkuleți! 

Cred că în postarea de azi o să împușc mai mulți iepuri dintr-un foc, sau fac un 3 în 1, CA CAFEAUA. 😂Mai exact, acum ceva vreme o doamnă de etnie maghiară (specific asta pentru că important, pe mine una m-a impresiont faptul că vorbește și scrie muuult mai bine/corect decât mulți dintre noi, băștinașii) - al cărei nume nu l-am reținut, că am o mare problemă cu asta, nu țin minte cum te cheamă decât după ce te întreb de vreo cinci ori - mi-a sugerat să scriu despre recunoștință. O s-o fac fugitiv acum (poate pe viitor o să dezvolt), că de fapt altundeva vreau să ajung. 😁 Când folosesc termenul ăsta îmi vin în minte, printre alte câteva lucruri, puținii OAMENI faini pe care i-am cunoscut eu în cei douăzeci de ani de când "mi-am luat zborul". Și pentru care spun "Mulțumesc!".
Printre ei se numără prietenul Răzvan (și mă apropii de subiect, promit 😂), un tip pe care l-am îndrăgit de la prima vedere (și e musai să vă povestesc odată cum ne-am împrietenit, că io și-acum mă mir cum de nu mi-a scăpat vreo două perechi de palme 😂😂😂). Omul e...un pic vedetă, cum ne place nouă să spunem. Și cum îl mai tachinez eu. Dar nu în sensul ironic al cuvântului. Adică este o persoană destul de publică, doar că fără "arfe" (p'asta am învățat-o "acilea" în Muntenia 🤣🤣🤣). Deloc!
Și uite-așa navigam eu azi pe FB și dau peste o postare de-a lui. Mai exact o poză făcută împreună cu nașul (dânsului). Nu știu ce-mi veni, că deschid și comentariile (de obicei nu o fac). Și văd surprinsă cum "doamna" din poza de final îl întreabă ceva de genul: "Voi nu ieșiți în piață, putorilor?". El îi răspunde mult prea amabil că nu tolerează acest limbaj pe pagina lui, și de-aici conversația devine interesantă. Cucoana consideră că, dacă este mai în etate, își poate permite să folosească orice exprimare dorește în "arealul" unei persoane pe care nici măcar n-o cunoaște. Și faptul că trăiește în New Zeland (atenție, NU Noua Zeelandă!!!!) îi scuză greșelile de ortografie și pocirea nerușinată a limbii române. "Dăăă!!! Proștilor care sunteți! E normal să uiți gramatica de-a cincea dacă ai plecat din țara-mumă! Pfff! Cu cine-mi bat eu capul!!!" (notă: asta-mi imaginez eu că ar fi gândit "doamna" dacă în capul dânsei s-ar produce asemenea fenomene; dar nu-i pericol 😁). Și încă ceva, tot de la individă "citire": pe măsură ce înaintezi în vârstă, îți mai pierzi din cei șapte ani de-acasă. Logic, nu? De cât îmbătrânești, de-aia îți e permis să fii nesimțit/ă. Știe ea madam, diva din insulele Pacificului! 😀😀😀 Păi tu tanti fă cucoană bre, și eu am început să adun ani în spinare, așa că o să-ți spun cu tot sufletul și cu gura plină 😂😂😂: "Ești deosebit de foarte super mega proastă! Și-a naibii, mai dai și pe dinafară, hoașcă analfabetă!!!". Aaahhhh! Ce bine a fost! Hai, că sigur o să devii vedetă, sirenă mititică ce ești!!! 😂😂😂

Masochism

Hei Mărkuleți! Cred că încep să mă mulțumesc cu taaare puțin, dacă am ajuns să mă așez lângă geam, cu o țigară în mână și un ceai pe pervaz și să experimentez o senzație aproape orgasmică, și psihică și fizică. 😂😂😂
Dar e atât de miștooooo!!! Să stai oleacă tu cu tine și să fie aproape liniște...că mai sunt câțiva puștani în fața blocului, destul de gălăgioși pentru creierul meu surmenat. (Doamne, ce-am îmbătrânit dacă mă deranjează vorbăria unor copii de liceu...🙄).
Tocmai am ajuns la concluzia că sunt nițel masochistă, că altfel nu-mi explic de ce mă mănâncă pe mine în posterior, ca pe o cățea în călduri, să mă bag de bunăvoie și nesilită de nimeni în proiecte care știu c-o să-mi omoare și puținii neuroni care mi-au rămas activi.
Să vă explic: fi'miu începe școala (l-am dat la step) și, bineînțeles, asta debutează și cu circul aferent. Ce ne trebuie la clasă, ce nu ne trebuie, de ce ne trebuie...Printre altele este necesară recondiționarea întregului mobilier și achiziționarea de scaune noi pentru plozi. Deci avem nevoie de cel puțin o ofertă! Urgent, ca totul să fie gata la sfârșit de august. Și proasta din porumb, rectae eu, se trezește vorbind:
-Pot cere eu un deviz de la un nene cu care am colaborat!
Zis și făcut. Cară omul la școală, pune-l să măsoare, să pozeze, să deseneze, tufe-l la cap să-ți facă prețul ieri...După care transmite-l mai departe, pentru validare. Acum e-atunci! 500.000 de întrebări pe secundă. Repetate obsesiv de vreo 30 de persoane:
-Dar de ce costă atât?
-Dar de ce să strângem banii acum? Ce, plătim înainte? (Ca la curve bătrâne, aș adăuga eu...Dar nu, dăm doar avans înainte, ca la alea neexperimentate).
-Dar cum o să arate?
-Dar dacă n-o să ne placă?
-Dar știm noi că nu s-au definitivate clasele. Dacă dăm banii degeaba?...
So fucking funny! Tot chestionarul ăsta a fost asezonat și cu remarci de genul: "Unii dintre noi au treburi importante de făcut...". Cred! Numai sonata de mine stătea cu cracii în tavan și se gândea cum să-și mai omoare timpul...
Băi, m-am abținut cât am putut eu de mult să n-o dau pe sarcasm, dar n-am putut. Până la urmă m-am exprimat și eu, academic de data asta, că nu-s casnică și că cedez cu dragă inimă proiectul, că fabrica de mobilă nu-i a lui tata (că nici tata nu mai e deloc)...dar pulea a vrut să-l ia. Ciudat, nu?
Pe de altă parte...când te mănâncă te scarpini, mamă! Adică exact ce voi începe să fac eu de-acum! 😂😂😂
Haide bine pa!

Noi

Neața Mărkuleți!!! Azi m-am trezit cu chef de scris. Bine, nu că n-aș fi avut și ieri poftă, doar timpul mi-a cam lipsit. 😊 Dar acum vreau să împărtășesc ceva cu voi, scurt, înainte să înceapă...ziua de muncă. 😀
Probabil că în urma acestei postări o să-mi scadă numărul de simpatizanți pe metru pătrat, dar trebuie să mă răcoresc! 😀
Așadar, cred că o să încep prin a rememora o discuție pe care am avut-o acum vreo zece ani, când m-am mutat în superbul orășel în care locuiesc, cu prietena Dana, și care a fost ceva de genul:
Ea: Fată, vezi că noi pe-aici suntem răi ca naiba!
Eu (râzând): Hai tu, așa te lauzi?...
Ea: Nu râde, că eu vorbesc serios! Noi nu suntem nici moldoveni, nici munteni...suntem așa...între două feluri, cârcotași și ai dracu' de nu se poate...
Băi Dano!!!!! Băi cât adevăr ai grăit tu cu gura ta!!!
Acum...nu vreau să generalizez, din mai multe considerente:
-îs măritată cu-n ne-muntean ne-moldovean, pe cale de consecință am și neamuri în zonă care s-ar putea să mă dezmoștenească 😂😂😂;
-am întâlnit aici și câteva persoane care ies din acest tipar (puține, ce-i drept, dar o regulă nu poate avea prea multe excepții);
-la o privire fugitivă pe buletinul meu ai spune că și eu mi-s de pe-aici, deci nu pot să spun urât de mine. 😀
Dar, una peste alta și unul peste altul, Dana a avut maaaare dreptate...Băi, eu atâta răutate în stare pură n-am mai văzut până aici, și m-am relocat de câteva ori în existența mea. Moldova, Ardeal, capitală...am cunoscut o grămadă de oameni, însă semenii mei din arealul în care trăiesc acum mi-au pus capac. Nu c-oi fi eu vreo perfectă, că și mie-mi place bârfa și-s rea de gură, de exemplu. Dar satisfacția aia bolnavă de a face măcar ceva rău într-o zi, că altfel nu simți că trăiești, n-am încercat-o. Cum am fost, de asemenea, privată și de sentimentul de maximă împlinire la vederea caprei moarte din curtea vecinului.
Drept urmare, nici după un deceniu eu nu reușesc să procesez bucuria pe care ți-o poate provoca răul altuia. Adică, mă gândesc...cam cât de frustrat, de nesigur pe tine și de lipsit de orice orizonturi poți să fii ca să-ți freci mânuțele doar pentru că ăl de lângă tine și-a încasat-o? Și totuși, pentru că eu încerc să-mi impun să văd partea plină a paharului în orice situație, nu pot să ignor eforturile susținute ale persoanelor care se regăsesc în descrierea de mai sus de a se autodepăși. În ziua ce-a trecut i-ai dat-o la genunchi unui cunoscut (pe care, de altfel, îl cataloghezi drept "prieten")? Înseamnă că azi poți mai mult! Tufe doi, nu te lăsa!!!! Dar fă-o prin intermediari, că tu de fapt ești o persoană drăguță și amabilă, și empatia e punctul tău forte! Te doare-n...suflet de necazul altuia.
Gata, începe o nouă zi în care trebuie să ne escaladăm limitele!! Putem face mai mult rău decât ieri, dar neapărat mai puțin decât mâine! Dar nu-i bai, că ținem post și nu se pune! 🤣
Haide bine pa!