Coșmarul

E noapte grea în negrul cimitir

Și vântul bate iar printre morminte,

Și preotul corupt prepar’un elixir,

Iar eu din umbră îl privesc fără cuvinte.

E băutura vieții următoare,

Când leșuri putrede se – nalță din țărână,

Și cu mișcări sinistre, uimitoare,

Încearcă să întindă către mine a lor mănâ.

Și corpurile lor hidoase

Se-ndreaptă către mine-acum,

Și chipurile lor libidinoase

Formează-n jurul meu un cerc de fum.

Și aerul e îmbibat cu miros de cadavre

Iar groaza mă apasă cu furie,

Și peste tot se văd figuri macabre,

Mă aflu-ntr-o oribilă urgie.

Dar preotul cu ură-mprăștie licoarea,

Mai multe gropi sunt parasite,

Mai aprig mă cuprinde-acum strânsoarea,

Nu recunosc printre cadavre persoanele odat’ atât de mult iubite.

Coșmarul tot mai mult se adâncește,

Și cimitirul colcăie de glasul morții,

Dar frica – mi dintr – o data de topește,

Deoarece, fără putere, eu m-am lasat în voia sorții.