Mi-ai spus...

Mi-ai spus cândva că pe vecie tu mă vei iubi,

Și că al nostrum firav vis nicicând nu va muri.

Ți-am zis și eu, deși-aș fi vrut să fi greșit,

Că orice-ai zice, altceva ne-a fost sortit.

Mi-ai spus atunci, atât de-ncrezător, că nu-i adevărat,

Că simți că între noi ceva mult prea adânc s-a-nfiripat.

Ți-am spus și eu, deși tu ai fi vrut să fi tăcut,

Că ce e între noi e prea ușsor, mult prea ușor de desfăcut.

Mi-ai spus atunci ca mintea eu să nu îmi mai ascult,

Ci să mă las purtată doar de-al inimii tulburător tumult,

Ți- am spus și eu, deși știam că vorbele-mi voi regret,

Că tu nu ești al meu iar eu nu voi putea vreodată fi a ta.

Și-așa a fost: cum eu de-atâtea ori ți-am zis,

Cum tu n-ai vreu să crezi, dar nouă dinainte ne fusese scris.