Final

Vă mulțumim prieteni că ați fost alături de noi prin meandrele iubirii încercând să punem puțină ordine în acest haos divin... Am înțeles că iubirea e o găselniță, e un truc al mamei natură  pentru a pune alături doi străini,un bărbat și femeie, în a-i lega cu fire nevăzute de emoție și tandrețe, cu scopul de a procrea și a duce mai departe specia homo sapiens Facebookus... Și nu face asta doar cu noi, cu oamenii, o face cu toate speciile pământului care se înmulțesc sexuat...
De când  e lumea si pământul  totul  se învârte  in jurul  ...p...iubirii  ...
Tot ce se se întâmplă de milioane de ani  are drept  scop  suprem  perpetuarea  speciilor ...
Credeti  că găina  face ouă  pentru micul nostru dejun  ?!
Nu fomistii mei dragi , ea nu vrea asta , ea vrea puișori  mici si pufoși...
Credeti  ca visinul  face fructe  ca să bem noi visinată  ?!
Nu bețivanii mei  dragi  ...el vrea să vadă in jurul lui noi pomișori...
Credeți  că albina  adună   mierea gram  cu gram  si suportă niște  trântori nesimțiți  ca să ne indulceasca nouă  ceaiul ? !
Nu diabeticii mei dragi  ea nu vrea decât  sa producă   noi albinuțe ...
Credeți  că vaca  dă  lapte , grâul  pâine  , hameiul bere , pepenele desfătare , peștele  icre negre de dragul  nostru  ?!
Nu gurmanzii mei  dragi ...toți si toate  vor doar  să se înmulțească ...Credeti  ca femeile  sunt  frumoase  si sexy   iar sexul este cea mai plăcută activitate umană (după pescuit, fotbal și bere) doar pentru plăcerea  bărbaților  ?!
Nu iubaretii mei  dragi  , natura  a lăsat  astfel lucrurile doar   ca să procreem , doar ca să ne înmulțim  ... Dacă la restul viețuitoarelor iubirea e simplă și doar în perioada de rut la mamifere , de depunere a icrelor la pești , de clocire a ouălelor la păsări, la om, datorită creierului evoluat, a sensibilității și gândirii abstracte iubirea a luat forme din cele mai complicate și mai sofisticate, a depășit cu mult scopul strict și simplu de procreiere...Astfel, iubirea a devenit unicul nostru scop, singura noastră rațiune de a fi, a devenit sinonimă cu fericirea, a devenit emoția supremă, a devenit sursa noastră de bucurie și frumos dar și coșmarul nostru... Pentru că iubirea nu e mereu frumoasă, nu e mereu bucurie, de multe ori e însoțită de lacrimi și tristețe... Chiar dacă a fost cântată de poeți și trubaduri din cele mai vechi timpuri iubirea nu e poezie, nu e ceva abstract, nu e o boare, nu e un nor ce te învăluie, este al naibii de concretă... Ea are niște centri ce o nasc și o cresc, o coordonează, o întrețin ori o ucid... Centrii iubirii chiar există în lobii prefrontali și ca orice organ au nevoie de întreținere... Ei trebuie antrenați ca fesierii, nu cu exerciții fizice ci cu flotări emoționale... Sub influența stimulilor erotici ei secretă hormonii iubirii, endorfinele, substanțele fericirii sau drogurile iubirii... De ce droguri?! Pentru că prezența lor în corp ne dau fenomene de bucurie și fericire, creează dependență iar lipsa lor dă sevraj... Din păcate nu toți oamenii pot sinteza chimia iubirii cum nu toți oamenii  pot dezvolta chimia compasiunii... De aici marea diferență dintre noi, așa se explică de ce unii se pot îndrăgosti ușor, se pot îndrăgosti de mai multe ori în timp ce alții nu se pot iubi nici măcar pe ei înșiși... Iubirea are mai multe faze în funcție de cantitatea de endorfine din creier - faza (etapa) de îndrăgosteală, când hormonul bate neuronul,,, săptămâna oarbă ",,, luna de miere" acea perioadă când înnebunești, fugi de acasă, lași tot și pleci cu iubi în lume... Nu e nici o exagerare în a descrie indragosteala ca o nebunie temporară, în acea perioadă sub asaltul endorfinelor creierul se edematiaza, unele funcții ca sensibilitatea și emoția cresc în timp ce altele ca atenția și capacitatea de a discerne scade... În această etapă facem cele mai proaste alegeri, cele mai neînțelese gesturi și cele mai controversate acțiuni... Din fericire  această etapă trece relativ repede, durează câteva luni pană la doi ani după care secreția de endorfine scade, creierul își revine la funcționalitatea normală și putem sa vedem ce am ales și ce tâmpenii am făcut în numele iubirii... Iubirea propriu zisă este ceea ce rămâne după indragosteala, este etapa de iubire calmă, caldă, de iubire combinată cu atașamente de tot felul, de dependențe de tot felul față de omul iubit, se completează cu respectul, cu admirația, cu grija, cu compasiunea față de celălalt...Această etapă de iubire calmă, înțeleaptă, reciproc oferită si primită de cei doi este răsplătită cu fructul dragostei lor, este răsplătită cu copiii ce vin în viața lor ca premiul suprem al iubirii, ce vin ca o binecuvântare ... Depinde de cei doi, depinde de bunul simț , de dorința  de fi împreună, de puterea lor de a trece peste provocări, de capacitatea lor de a vedea ce ii apropie și nu ce ii separă, de arta  conviețuirii în doi dacă iubirea lor va rezista trecerii timpului, dacă iubirea lor va rezista tentațiilor de tot felul, dacă iubirea lor va rezista rutinei și erodării inevitabile... Depinde de ei dacă vor îmbătrâni frumos împreună și dacă povestea lor de dragoste se va sfârși frumos ca toate poveștile -,, și au trăit fericiți până ce moartea i - a despărțit "... Și am încălecat pe - o șa, și v - am spus iubirea așa...Iubiți - vă mult!!!( Dr. Love)