Rutină

Bună dimi, dragilor. Din nou, astăzi, despre ce ne omoară iubirea... De ce supraviețuim în relații, în loc să trăim?...

Iubesc deci exist  -
De ce nu merg relațiile  ?!
Clar - in ziua de azi relațiile  țin puțin   ...Cine e de vină  ?! Unde ne pierdem  ?! Unde greșim  ?! Cine  greșește  ?! Ce se întâmplă  cu noi ?! Ce se întâmplă cu dragostea  noastră  ?! Întrebări  fără  răspuns .
Azi despre rugină. ..pardon  rutină ..
Rutina  este dușmanul   tuturor  relațiilor , e rugina  pe care timpul o așterne  peste iubiri  ...
Rutina e plictiseala ,e obișnuința  , e monotonia  dintr -o relație  ...
Aceleași    vorbe  , aceleași   gesturi , aceeași   poziție   sexuală  , aceeași  față  acră arătată  celuilalt  , aceeași  burtă  revarsată   pe care nu mai facem  efortul  să  o ascundem  de celălalt  ...Aceleași   bigudiuri , același  trening  peste pijama , aceeași  mască  de castraveți  peste noapte. ..
Același  fotoliu , aceeași   bere in mână  , aceleași  seriale  , aceleași    conversații  minosilabice ,  aceleași   răspunsuri in doi peri ,aceeași  tăcere apăsătoare ,  aceeași  singurătate  in doi ...Același  pat , aceeași   parte pe care dormim ( cur  la cur  si noapte bună  ) aceleași sforăituri infernale  ...
Aceeași  ciorbă  reîncălzită  de care te saturi la un moment dat ...
Nimic nou , nimic palpitant  ( mai crapă  câte  o țeavă in baie ),  nici un gest nou , nici o surpriză  , nici  o fantezie  , nici o nebunie  , nici o glumă  , nici un joc ...
Aceeași   poziție   sexuală  când  ea se întoarce  cu fundul , coboară  puțin  treningul si zice - Hai mă fă si tu ce ai face dar să nu mă ții mult că  -mi începe serialul ...
Suntem plictisiți  , obosiți  , sictiriți , stresați  , stresanți , aducem cu noi acasă de la job sau de aiurea toate problemele  , toate emoțiile   negative  pe care i le transmitem  si celuilalt  ...Nici unu dintre noi nu face nici un efort să  invioreze atmosfera , parcă  nu mai avem  inspirație   , umor , fantezie  , imaginație   ...Nici unu dintre noi  nu mai face gesturi  tandre , nu mai transmite  emoție  , nu mai spune  o vorbă  frumoasă , nu mai oferă o mângâiere,  nu mai are răbdare cu celălalt  , nu mai are timp pentru celălalt  ...Ne acuzăm  reciproc  de chestii  , ne ceartăm  din orice , facem drame  din toate nimicurile , fiecare crede că celalalt e de vină  , celalalt  ar trebui  să facă  ceva . ..Iubirea e ca guvernarea  , se erodează  in fiecare zi  , cu fiecare tăcere prelungită  , cu fiecare  vorbă  nepotrivită  , cu fiecare  privire încruntată  , cu fiecare voce  ridicată. ..Iubirea se pierde in fiecare zi câte puțin cu fiecare ceartă  , cu fiecare jignire , cu fiecare scandal ... Iubiții  de altădată  devin  reci , devin indiferenți  , devin  singuri  in doi , devin  dușmani  ...
Fiecare își caută aiurea emoția  pierdută  , atenția   ,  dragostea  si iubirea ...Fiecare  isi face viața  lui paralelă , sunt  doi străini obligați de hârtii  să se suporte , sunt  doi străini  ce stau împreună  să  plătească  mai puțin  la chirie  ...  
Păcat  ... ( Dr.Love )

Dragilor, nu-mi găsesc iarăși cuvintele. De fapt nu găsesc alte cuvinte decât cele scrise de prietenul nostru. A spus tot. Trist. Dar din păcate adevărat.
Și din nou din păcate sunt atâtea întrebări fără răspuns... Atâtea "de ce-uri?"...
De ce ne plictisim unii de alții? De ce după îndrăgosteală nu urmează iubirea, cum ar fi ideal, ci apare repede obișnuința?
De ce în loc să ne spunem "Te iubesc!" ne facem doar reproșuri, ne ignorăm, ne transformăm în colegi de apartament?...
De ce folosim eternul fotoliu ca să avem unde ne așeza când bem o bere, în loc să-l  utilizăm ca să ne luăm în brațe? De ce dormim în același pat spate-n spate, în loc să adormim cu capul pe pieptul lui, așa cum o făceam odată?... Sau, și mai rău, de ce avem fiecare camera noastră, televizorul nostru, serialul nostru, viața noastră?!? Odată ne plăceau aceleași filme, ne ajungea o singură încăpere să ne iubim... Aveam mai puțin, dar părea atât de mult!!!
De ce ne e frică de nou? De ce-l căutăm în altă parte? În alți oameni? De ce omului de lângă noi îi arătăm zi de zi numai părțile noastre mai puțin atractive? Și de ce îi cerem să ne accepte așa?... De ce nu mai vrem să-l incităm? De ce facem asta pentru restul lumii și pentru el nu? De ce ne îngrijim, ne gătim, doar când plecăm din căminul pe care odată ni l-am dorit? De ce acasă nu ne mai pasă?... De ce vrem să impresionăm străini? Spunem că nu ne pasă de gura lumii, dar facem orice ca să ne vorbească de bine. De străinul de lângă noi uităm. Părerea lui nu mai contează... O știm! Ne-a spus-o acum multă vreme. Și am reținut. De ce să ne repetăm? Ne anunțăm doar dacă se schimbă ceva. Și-o facem oricum prea târziu. Rutina s-a instalat confortabil. Conversațiile s-au transformat în certuri sau tăceri, dragostea s-a transformat în sex din obligație, îmbrățișările s-au transformat în încercări asidue de a ne evita, pentru că nu știm ce să facem dacă ne întâlnim față în față. Nu mai știm...
Ne dorim fericire, ne dorim să ne regăsim, ne dorim emoție, dar așteptăm întotdeauna ca celălalt să facă primul pas. Și el așteaptă același lucru de la noi. Dar niciunul nu o spune. Din orgoliu, din comoditate, din plictiseală... 
Avem nevoie de mângâieri, de îmbrățișări, de vorbe calde...și uităm că și străinul nostru tot asta își dorește. Și nu i le oferim. Că nu mai știm cum. Sau nici măcar nu mai vrem! Că ne-a murit iubirea! Am ucis-o! Am ucis-o în goana după glorie, după averi, după concret!
Vrem poezie dar fugim de ea ca dracu' de tămâie! Vrem fluturi, dar avem întotdeauna un tub de insecticid în buzunar! Vrem desert dar încălzim ciorba de săptămâna trecută!
"Iubitule" a devenit "mă", "iubito" a devenit "fă"... Romantismul e desuet, nu mai e la modă! "Trendul" e să fim pragmatici, reci... Să fim forme fără fond. Într-adevăr, păcat...