Dezamăgire 2

Dragilor, pentru că mi s-a solicitat să nu vă las cu "gura căscată" după postarea despre dezamăgire, am decis să vin cu încă un episod, în completare. 😊
Da, dezamăgirea poate fi momentul în care te izbești de realitate, în diversele ei forme. Dezamăgirea poate fi un "duș rece". Dezamăgirea e neconcordanța între așteptările tale și ceea ce primești. De la oameni, de la viață, de la tine!
Dar dezamăgirea mai e ceva. Și de ceva-ul ăla vreau să vă vorbesc acum. Despre decepțiile pe care ni le provocăm singuri. Dar le proiectăm pe alții, că e mai simplu pentru noi.
Așa că, în rândurile ce urmează, sper să vă fiu un ANTI-EXEMPLU.
Nu vă spun să nu aveți așteptări, nu vă spun să nu aveți încredere, nu vă spun să nu visați. Faceți toate astea, că altfel o să vă moară sufletul. Faceți-le conștienți fiind că există pericole. Dezamăgiri, lacrimi, dureri...Dar, vorba românului...no pain, no gain! 😉 Asumați-vă riscurile astea, și la un moment dat o să și câștigați.
Și strigați în gura mare ce vă doriți! Cu subiect și predicat! Pe înțelesul oricui, nu doar al vostru! Că nu-i nimeni altcineva în mintea voastră, să înțeleagă ce vreți de fapt! O să păreți, uneori, ridicoli? O să vă "umiliți"?...Așa...și? Care-i tragedia? Sau nu e ea mai mare dacă, făcând invers, pierdeți oportunități, pierdeți oameni?
Asta e lecția mea, pe care n-am învățat-o încă pe de rost, dar încerc s-o fac împreună cu voi. De multe ori, m-am dezamăgit singură, și am aruncat-o pe alții. A fost mai ușor de "dus". De puține ori, încercările mele de a mă decepționa au fost contracarate. De oameni. Oameni care au fost dispuși să-și rupă din timpul lor, din sufletul lor, ca să vadă în al meu. Dincolo de capricii, de cuvinte folosite drept scut, de teamă, de precauție...
Și oameni ăștia puțini merită. Merită riscul, merită visarea, merită idealismul. Eu pe oamenii ăștia puțini îi iubesc. Cu sufletul! Pentru că îmi contrabalansează realele dezamăgiri...