Mărțișor

Bună dimi, dragilor!!! Cred că trebuie să împărtășesc cu voi începutul meu de primăvară, pe care-l planificam trist și plângăcios. Că nebunul nu e nebun destul dacă nu anticipează din timp momentele de pișat ochii din cap, nu? Norocelul meu că mai sunt oameni care (încă) au răbdare să mă certe, să mă-mpace și să mă-nvețe să-mi dau și cu refresh. Pe principiul: morții cu morții, viii cu viii, fă pace cu trecutul ca să poți să-ți trăiești prezentul! 😉 Ceea ce am și prestat, întru ce-a mai rămas din integritatea mea psihică, și pentru păstrarea relațiilor de colaborare fructuoasă cu persoanele care mi-s dragi. 😃
Așa că, după o repriză intensă de behăit precum mielul înainte de Paște, în ajunul Mărțișorului, m-am trezit în ziua cu pricina oleacă întoarsă, după cum îmi propusesem, cu poftă de ceartă care, har Domnului, mi-a fost anihilată la timp și m-am hotărât că dacă tot e primăvară... păi hai să fie, zic! În toate felurile! Și m-am îmbrăcat măi-măi, cu cracii la vedere 😂 (amănuntul vi se va părea util mai încolo) și m-am suit în mașină ca să nu provoc accidente rutiere cu zâmbetul meu de pieton, proaspăt regăsit, și am purces la job. Unde mă așteptau în prag vreo 5-6-7 băieți care s-au arătat foarte încântați de apariția mea și mi-au urat un călduros: "Așa să veniți în fiecare zi!". Adică așa râzând prostește, la ce vă gândeați?... 🤔🤔🤔 Și care apoi mi-au solicitat s-o întind la o cafea cu fetele, că ei pleacă să-mi cumpere flori. 🤣 M-am simțit ca un invitat special la "Surprize, surprize!"... Da-s ai mei și mi-s dragi. Așa că le-am dat voie să chiulească, era într-un scop nobil. 😃
Dar nu vă gândiți că spiritul copacilor aproape infloriți m-a penetrat prea adânc. Scorpia din mine s-a luptat să mai iasă la suprafață. Și a reușit. Când am primit un telefon de la un domn inginer de pe șantierul în mijlocul căruia din păcate ne situăm, ce m-a întrebat sec dacă sunt la birou și cum poate ajunge la mine. Înfuriată peste măsură de faptul că nu a arătat vreun interes față de disponibilitatea mea de a-i vedea figura, i-am răspuns printre dinți că sunt, dar nu mai stau mult. Dacă aș mai fi avut receptor din ăla clasic, l-ar fi auzit trântindu-se. Și dacă nu m-ar fi anunțat o colegă că-s deja pe scări (că se făcuseră doi între timp), m-ar fi surprins spunându-le rele de rudele lor. Așa... au făcut-o doar cu un buchet de flori, că de-aia veniseră... Cred că m-am înroșit un pic... m-am rușinat că iar m-a luat gura pe dinainte... 😃 Aș! Pe cine păcălesc?... Le-am zâmbit doar larg, că ador florile, și am preferat să consider că le merit. 😎 După care am tras cu simț de răspundere de poalele rochiței în jos și am luat-o cătinel către biserică. Mă aștepta preotul să mă spovedesc. 😃 Nu simțeam eu vreo pornire deosebită în acest sens, însă a fost oleacă obligatoriu... aveam de executat un ritual creștin care se pare că trebuia precedat și de această acțiune. Mi-am amintit că citisem pe FB un catren care tare se mula pe situație... "Are tata o fetiță/Cumințică foc/Bate, scuipă și înjură/Ca un interlop"... Așa că l-am scris repede pe o fițuică și am zis că i-o strecor părintelui în confesional, că e destul de cuprinzător mesajul... Până la urmă i-am zis cu propriile cuvinte, că nu-mi place să plagiez... Sunasem înainte și la 112, în caz că i s-ar fi făcut omului rău. Am primit amendă pentru alarmă falsă. 😉 Hai că nu-s chiar așa rea, până la urmă... 😅
Și începutul meu de primăvară... așa a fost... 😉