😂😂😂). Aseară, cum v-am spus, m-am întors de la Focșani intactă - având în vedere că i-am lăsat cheia de la mașină unui coleg cu care când mergi inventezi rugăciuni noi (nu conduce rău, doar "sportiv", dar asta-i altă poveste, va urma
😀). Uneori mă cred Monica Columbeanu (asta-i a patra cacofonie permisă în limba română, de-aia mi-am îngăduit s-o folosesc 
😁), și am nevoie de șofer. Eram doar puțin ruptă de somn (am trecut înainte de a ajunge acasă și pe la prăvălie, unde am susținut jumate de spectacol de circ, după care a venit pe acolo și șeful meu "franțuzesc" - care nu a avut de ce sa facă tărăboi...vedeți, de-aia e bună "prevenția"), așa că i-am aliniat oleacă pe restul membrilor familiei, i-am băgat pe toți la somn (Tudor a avut ordin să adoarmă urgent, că mami e obosită rău, din cameră de la Maria și de la Biți nu se auzeau zgomote), așa că am purces și eu rapid la aceeași activitate care-mi oferă mari satisfacții - înainte însă am apucat să mă uit circa cinci minute la cutia aia cu poze din care ies sunete și am văzut-o pe o tanti care povestea despre cum și-a făcut o operație de abdominoplastie. Asta mi-a amintit că acum ceva scurtă vreme eram și eu pornită pe asta, însă oroarea de spitale (despre care o să vă povestec la o dată ulterioară, pentru că din păcate nu e nimic amuzant) m-a făcut să mă răzgândesc. Însă asta m-a dus cu gândul la cele două cezariene pe care le-am făcut și implicit la perioada celor două sarcini pe care le-am dus, destul de dificil. Nu pentru că aș fi avut cine știe ce probleme. Nu cu sarcinile. Doar cu capul. Bietul doctorul meu...cred că a devenit și specialist în psihiatrie după ce a scăpat de mine...😂😂😂Acum îmi dau seama cât am bătut câmpii până să ajung la ce vreau să vă povestesc, dar asta este...defect profesional...
🤣Așadar, să începem cu începutul: mi-am ales medicul care să-mi monitorizeze sarcinile după un criteriu foarte "concludent". O prietenă (le fel de plecată în turneu ca și mine) care născuse cu el îmi povestise că e foarte bun!!! Și nu din punct de vedere profesional.
😂😂😂 "Fată, când l-am văzut la bustul gol în sala de operații (încă nu apucase să-și ia capotul ăla pe el) era să leșin!!!!" Woooow! Așa ceva TREBUIA să văd și eu! Zis și făcut. M-am grăbit cât am putut eu de tare să rămân gravidă (în vreo cinci ani am reușit) și m-am prezentat tremurând toată la ușa lui dom' doctor (pierdusem o sarcină cu ceva vreme înainte iar nivelul meu de stres era la cote maxime). Consultația a decurs bine, viitorul copil era acolo, în parametri normali, doar că eu n-am putut să-i spun Danei, prietena mea, cum mi s-a părut omul. "Ce-ai fată, eram c....pe mine de frică, nu mi-am dat seama dacă e "bun" sau nu. A fost super de treabă, altceva nu pot să-ți spun..". "Ce proastă ești!" "Lasă tu că-ți zic data viitoare". Dată la care m-am hotărât: "E bun rău!" 😂😂😂 Nu aruncați cu pietre în mine, doamnele știu: când ești însărcinată îți mai scade numărul de neuroni (că trebuie să îi dai ceva și la copil) și dacă oricum nu aveai în exces...Dar faptul că am validat calitățile umane ale domnului doctor nu m-a scăpat de stres și emoții de fiecare dată când mergeam la control. Sau când nu mergeam. Că tot timpul mă durea ceva, mă înțepa, mă înghioldea...drept pentru care îmi terorizam la propriu feblețea. Uneori îl mai trimiteam pe Bițișor la cabinet, să ceară consultanță, că mie mi-era rușine (undeva, adânc tare în subconștientul meu știam că sunt tra-la-la - fusesem la control cu trei zile înainte, totul era ok). Și pentru că acolo era în permanență foarte aglomerat și eu stăteam ca pe ghimpi, îl sunam pe Biți să văd ce face.
🤔 "Ce sa fac???!!! Stau ca boul lângă o grămadă de muieri cu burta la gură, care se uită la mine ca la urs și aștept să ia doctorul o pauză de țigară ca să îi spun că ești nebună!!!!". I-a zis. O spus omul că îmi aduce el niște pastile din țările calde, care costă vreo câteva mii de euro, de n-o să mă mai doară nimic. Biți, numit și "chitră" a spus că poate putem rezolva și altfel. Da...o idee era să mă scoată la plimbare cât mai des, că mișcarea face bine. Eventual mergem pâna la spitalul de agitați și, cu puțin noroc, și înapoi. 
🙊 Altă problemă era și că de fiecara dată când mergeam la control mie îmi creștea tensiunea. La modul că acasă aveam 12 cu 8 și acolo 17 cu 10. Buba, adică! Eu tot făceam eforturi să îi explic domnului că e de la cap, că intru în panică imediat ce ajung la vreo 100 de metri de cabinet...dar degeaba. Tot m-a internat de vreo câteva ori, ca să m-audă behăind pe acolo că eu vreau acasă! Ce, te puteai înțelege cu mine în vreun fel???!!! Nici vorbă! Avantajul lui a fost că la a doua sarcină se obișnuise deja cu mine. Că eu nu.
😁 La fel de țicnită eram. La un moment dat m-a și întrebat: "Dumneavoastră vă crește tensiunea când mă vedeți pe mine?..." "Aoleu bre!!! Așa-i de evident???" 😂😂😂 Cred totuși că omul știa că face "furouri" printre paciente...În fine, a trecut și perioada de sarcină, probabil pentru dumnealui mai greu decât foametea din '47...și am ajuns la operație. Din mai multe motive, printre care și faptul că sunt atât de chioară încât dacă nu port ochelarii am șanse mari să nimeresc la vecini în loc să ajung acasă (norocul meu e că tehnologia a avansat și se pot subția lentilele, că altfel aș fi avut niște funduri de borcan în loc de ochi), nu am voie să fac efort susținut pe termene îndelungate și, implcit, nici să nasc pe cale naturală. În seara de dinaintea intervenției am avut niște emoții care frizau demența senilă. Însă, paradoxal, pe parcursul demersului de extroducere a plodului din abdomen (timp în care pe hol mă așteptau vreo cinșpe persoane
🤣), eu, aflată sub anestezie parțială, că nici din aia totală nu aveam voie să fac, tot din cauză de tensiune (a-propos, Dana avusese dreptate, priveliștea domnului doctor în sala de operații, cu pieptul dezgolit, ca haiducii lui Avram Iancu, merita orice chin 😂😂😂), am fost extrem de relaxată (la modul că în timp ce toate organele interne îmi era frământate mai ceva ca un cozonac de Paște, eu povesteam experiențe din facultate, pentru că ne dăduserăm seama că ambii frecventasem această instituție la Cluj). De o manieră cel puțin stranie, experiența nu s-a repetat și la a doua naștere, deși ai fi zis că eram obișnuită, nu? În seara anterioară nu numai că am avut emoții, am bocit de nu mă calma nimeni nici cu injecții în cap, dacă aș fi avut voie să fac. (Că veni vorba, știe cineva dacă toți bărbații sunt așa de "nesimțitori", sau doar al meu???!!! Că s-a găsit să mă încurajeze cu următoarea replică: "Hai, dom'le, ce tot plângi atâta, că doar nu te duci să te taie..." "Nuuuuu, sandilăule care ești tu cu tot neamul tău, mă duc să mă f..e.Aș vrea eu!" (am adăugat malițios, drept pedeapsă pentru atâta insensibilitate față de mine, care mă chinui să îi fac copii pe bandă rulantă ca să-i duca reputația mai departe, care am renunțat eu la numele meu frumos și deosebit și unic pentru el, că iar mi-am amintit!!!).
Așadar...cezariană din nou, anestezie parțială iar....doar că alienarea din tărtăcuța mea mai urcase o treaptă între timp, așa că pe la mijlocul intervenției mi s-a năzărit că mă doare și am început să răcnesc (cred că am uimit jumate de maternitate, or fi crezut că a băgat doctorul în sala de operații vreo gravidă care naște normal). Cum nu am putut fi polotolită cu vorba bună (nu, nu m-a agresat nimeni), mi s-a mai administrat o doză de anestezic și am făcut imediat nani bun și total și au reușit oamenii să își termine treaba. Când m-am trezit altă tragedie, că nu știam unde sunt și de ce; după ce m-am dumirit dă-i cu urlat că unde e fata, are toate mâinile, toate picioarele, toți ochii în cap?...Mi-au adus-o, le avea pe toate, parcă m-am mai calmat oleacă...dar doar oleacă. Ce a urmat vă povestesc în alt episod, că am întârziat la muncă și a început circul fără mine!!! Haide bine pa!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu