marți, 24 septembrie 2019

Profesori

Hei, dragilor! Dacă zilele trecute am lansat online o tiradă vis-a-vis de sistemul nostru de învățământ, complet imbecil, după care am primit această poză, o să profit de ocazie și voi pica puțin în puțul melancoliei și (după părerea unor frustrați care citesc fără a înțelege că dincolo de orice aparență și eu sunt un doar un om cu trăiri diverse, ca oricine) al... patetismului.
Ce voi scrie azi mi-e inspirat în primul rând de tata! Apoi de ceilalți mulți educatori, învățători și profesori alături de care am avut imensul privilegiu să cresc. Mătușile și unchii mei, bunicii, dar nu mai puțin restul de dascăli adevărați care au stat ani la rândul cu o mână pe umărul meu. Așadar, NU! Nu îmbrățișez convingerea cretină conform căreia în învățământ se lucrează 4 ceasuri pe zi, după care fiecare își bagă palma în... buzunar, pleacă liniștit acasă și se plânge că e prost plătit. Când de fapt doarme pe grămezi de bani! 😱 Nici ideea tâmpită că profilor li se apleacă de atâtea vacanțe, în timp ce noi, restul proletariatului muncitor, abia de "pupăm" câteva amărâte de zile de concediu... Sunt subiectivă? Se prea poate! Dar îmi permit! Pentru că am văzut ce înseamna "timpul liber" al unui dascăl, am văzut emoțiile pe care fiecare dintre noi le încearcă pentru propriile progenituri, multiplicate, la el, învățătorul, de câteva zeci de ori, an de an... Am văzut răbdarea pe care o are, pasiunea care-l mână, mândria din glasul lui când vorbește despre "copii", încăpățânarea de a-i face oameni, am simțit și gustul amar al umilințelor la care de multe ori este supus, și al neputinței...
Da, îmi plâng copiii care fac școala de ACUM!!! Dar NU dau vina pe profesori! Chiar dacă-n orice pădure sunt și uscături, nu vreau să mă cramponez de asta. Cred că imaginea de mai jos e atât de sugestivă și de adevărată... Și o spun gandidu-mă la mine... Eu simt că, de la "tovarășele educatoare și învățătoare" până la dirigă și toți profii din liceu și facultate, fiecare și-a lăsat puțin din sufletul și energia lor în mine.
V-am promis că o să fiu patetică. 🤣 O să vă povestesc o... "anecdotă". Când tata s-a dus, la căpătâiul lui au venit sute de foști elevi, foarte mulți dintre ei plecați de vreme bună pe alte meleaguri, tare îndepărtate și mult mai ofertante. DOAR ca să își ia rămas-bun de la Marku... Ce vreau să spun e că asta-i marea bucurie a unui dascăl... Iubirea și recunoștința copiilor deveniți adulți și-și amintesc de el. Așa că... tuturor celor care cred că-i ușor... mai gândiți-vă o dată... că oamenilor ăstora le datora un minim de respect. Că mulți dintre noi nu suntem ași în a ne educa proprii pui, însă le cerem lor s-o facă...
Haide bine pa!

duminică, 22 septembrie 2019

Școală

Hei, dragilor! Poza asta iarăsi mi-a picat la fix! Că-s un pachet de nervi, de frustrare, de completă neînțelegere!!! Ieri am făcut teme cu fi'miu. Care frecventează clasa I. Așadar am prestat la liniuțe, cerculețe, bastonașe și semne matematice până ne-a venit acru-n gură. Totul foarte firesc până aici nu? Ce mi se pare mie de noaptea minții și mă înfurie până aproape de paroxism este CUM mama ploilor în clasa "pregătitoare" copilul învață să scrie litere, cuvinte, să REZOLVE ECUAȚII DE GRADUL ÎNTÂI, după care trece la "nivelul următor". Face ceea ce v-am enumerat mai sus. Dragilor, e aberant!! E complet cretin!!! Și sfârșim prin a ne mira de ce gradul de dezinteres față de școală, de analfabetism și de prostie crește exponențial în minunea asta de țară! Pentru că avem un sistem de căcat!!! Pentru că le facem copiilor scârbă de "educație"!!! Le cerem perfecțiunea, îi dorim niște mici Einstein pe toți!!! În ORICE domeniu!!! Nu au dreptul să aleagă, nu au privilegiul de a li se cultiva înclinațiile!! Ne bălăcim în continuare într-un comunism prost înțeles. Plodului meu i s-a reproșat că e prea vesel. 😱😱😱 Am spus că o să-l bat dimineața, ca să meargă plângând la școală, să fie "conform". Glumesc, dragilor! În legătură cu bătaia. Nu sunt adepta acestui tip de "instrucție"... Dar mă frapează și mă întristează felul ăsta de abordare. Și din păcate cu ea ne luptăm.
Am mai spus-o. Provin dintr-o familie de profesori. Mulți. Prin urmare am un respect deosebit față de această meserie. Chapeau. Dar totodată nu pot a mă abține să nu fac comparații. Făceam școală pe vremea mea... Multă! Și bună!! Și avea și-o logică!! Nu am fost o elevă de 10 pe linie. "Realul" mi-a pus probleme mari întotdeauna. Până aproape de corigență. Dar nu-mi amintesc ca tata, prof de fizică, să-mi fi reproșat asta vreodată. Străluceam pe partea cealaltă. Și m-au lăsat, și el și învățătorii mei, să-mi urmez visul. De mică. Copiii noștri însă nu mai au acest privilegiu. Și din păcate rezultatele sunt dezastruoase!!!
Haide bine pa!

marți, 17 septembrie 2019

Copii

Hei, dragii mei! Nu vreau s-o fac azi pe-a moralista, că nu sunt (în măsură). Au contraire, vorbesc din poziția unei persoane care în copilărie a fost EXTREM de alintată și care, la rândul său, face asta cu plozii din dotare. Partea de "mea culpa" fiind atinsă, o să trec și la ce am de spus în apărarea mea, după care ajung și la esența problemei 🤣, adică ce m-a inspirat să scriu prezenta. Repet, așadar... Am fost un copil care nu-și amintește să-și fi dorit vreodată ceva și să nu primească. Mai cu lacrimi, mai cu rugăminți, mai cu promisiuni... dar la final era ca mine. TOTUȘI mofturile mele n-au frizat vreodată absurdul, imposibilul sau nesimțirea. Aveam dorințe oarecum firești: bocanci de rocker, adidași ca ai prietenei mele, un trening pe care scria Metallica, văzut într-o vitrină... Și pe toate le obțineam DACĂ! Dacă învățăm bine, dacă eram cuminte, dacă... Din nou, firesc aș spune. Asta îmi amintesc de la dragii mei părinți. Nu contează cine suntem, dacă azi ne aflăm mai "sus" decât alții, dacă soarta ne-a zâmbit mai mult. NIMIC nu ni se cuvine doar pentru că purtăm un nume, pentru că-n contul tatei sunt mai mulți bani decât în buzunarul, poate găurit, al celui de lângă noi.
Și ca să trec la subiect, o să vă spun că da, și eu mi-am dorit, la un moment dat, o mașină. Care nu mi-a fost pusă la dispoziție drept motivație ca să iau bacul, par exemple, nici drept recompensă că am reușit. Nu, mi-am împlinit visul după ce m-am angajat și am putut, EU, să fac un credit. Ca (aproape) orice român. Am tratat buburuza aia ca pe-o bijuterie. Și-acum o mai am. După 17 ani. 😉
Probabil va părea că vreau să mă "ofer" drept exemplu. Departe de mine gândul ăsta, pentru că-s departe de a fi perfectă. Dar nu pot să nu mă întreb, văzând în media discuțiile despre drama familiei Iorgulescu și tragedia copiilor rămași fără tată, dacă situația nu ar fi fost alta în cazul în care nu vorbeam despre un șofer care consumase alcool și droguri înainte de-a se urca la volan... NU judec! Nu știm când un moment de proprie neatenție poate provoca o nenorocire... Însă... atitudinea de copil de bani gata, sau de părinte care știe și transmite că averea lui te poate scăpa din orice situație, nu face, la final, decât mult rău! Oameni buni, NU le faceți copiilor voștri NICIUN serviciu punându-le orice, oricând, pe tavă. Fără condiții, fără responsabilitate! Vine momentul când vă duceți! Și "puii" voștri nu vor ști să supraviețuiască! Sau, mai rău, se vor duce ei înaintea voastră! Din cauza voastră!!!

sâmbătă, 14 septembrie 2019

Exprimare liberă

Hei, dragii mei! Back home! Fără multă inspirație pe motive de oboseală fizică și psihică. A doua nu vrea să treacă, a naibii. 😂
Vreau să spun DECÂT 😂 că poza de azi mi se potrivește. Sunt o fragilă și-o sensibilă. În așa fel încât mi se rupe direct. Nu mai stau să sufăr înainte. Decât pentru cine mi-e deosebit de drag. Restul... să emigreze în .UE! 😉 Asta mi se trage de ieri, când am șocat-o pe o doamnă cu exprimarea mea liberă. A lezat-o la trompa lui Eustache. Și m-am simțit tare prost... Atât de prost că mi se fâlfâie. Mai ales că n-am invitat-o să mă citească. Nu-i locul dumneai aici. Dânsa face parte din lumea celor culți în cap și cu coloană vertebrală. Fracturată. 😉
Deci, ca să revenim, eu ȘTIU să mă exprim. Și frumos, și urât. După caz. Și circumstanțe. Băi, dar măcar ȘTIU. Și nici nu pozez în ceea ce nu-s. Nu-i așa, tanti? 😉 Așa că... dă-i cu bârfa matale, că la asta te pricepi, și nu te-ncurca cu golanii, că nu se cade. Pe principiul "fiecare cu p... pălăria mă-sii".
Haide bine pa!

vineri, 13 septembrie 2019

Muie Lufthansa!

Hello, dragilor! Vă salut cu deosebit de mulți draci din Munchen. De pe aeroport. Pentru început, am de spus doar "Muie, Lufthansa!" Apoi o să continui cu "Și mai multă muie, Lufthansa!" Cel puțin la fel de multă câtă ne-ai dat tu nouă, "minunată" companie de kkt!!! Cu niște javre de angajați, plini de sine fără vreun motiv! În afara faptului că sunt "nemțești".
Ca să înțelegeți de ce am gura plină: când am plecat înspre Porto, am avut escală la Frankfurt. Am așteptat 40 de minute în avion, pentru că întârziase un grup de indivizi. Firește, NU era români. 😉 Astăzi la întoarcere, escală la Munchen. Am ajuns la poartă cu patru minute înainte de închidere. Țeapă... s-a grăbit oleacă autobuzul de transport călători către aeronavă. Adică a plecat fără noi. 😉
- Alooo, tanti, ești cretină?!? Adică ești, asta-i clar! Dar mai ești și nesimțită?!? Să te fut! Cu tupeul tău jegos cu tot!
- Trebuia să fiți aici cu o oră înainte!!
- Păi FĂ idioato!!! Tot cu frații tăi de la Lufthansa am venit. De ce morții mă-tii suntem noi vinovați?!?
- Asta este... Se mai întâmplă!
Băi!!!! Asta e de noaptea minții!!!  A plecat avionul mai repede fără noi, c-așa a vrut pwla cui o fi vrut! C'est la vie, ca cum s-ar spune. 😉 De văzut la "informații" ce e de făcut. Am văzut. Acolo alte jigodii. Care ȘTIAU situația. Comunicaseră cu animalele din avionul nostru. Ne-au prezentat cu nonșalanță alte bilete. Și ne-au aruncat între ochi și câte 10 euro, să ne destrăbălăm 6 ore în aeroport. Două cafele întregi beau!
Haide bine pa!
Aaa... era să uit! MUIE LUFTHANSA!

joi, 12 septembrie 2019

Istorie

Hei, dragilor!! În primul rând țin să vă mulțumesc pentru urările din seria "concediu plăcut" pe care mi le-ați transmis, însă doresc să luați la cunoștință că eu aicișa la Porto am venit în interes profesional. Plm! Adică sunt harnică, ce s-o tot dau prin păpușoi. Ziua. Seara sunt destrăbălată. Azi am luat-o de dimineață, că am avut liber. Mâine mă întorc la voi. 😂
Acum c-am terminat introducerea, am o surpriză. Nu bag mâna-n foc că e plăcută. 😂 Întrucât mi-a venit așa un chef să vă povestesc o poveste pe care mi-a povestit-o și mie ghidul ghiduș care ne-a plimbat azi prin Porto. Deci pwla sarcasm și ironie, tura asta. Treceți la culturalizare. Mai exact la lecția de istorie universală. 😂
Când am făcut poza de jos mi s-a părut DOAR o clădire interesantă. Apoi am aflat semnificația decorului. A garoafei roșii.
Cred că acum mulți-mulți ani, când învățam eu ca să acced la facultatea din care-am ieșit mai tănacă decât am intrat, am auzit, măcar tangențial, de nea Salazar, marele dictator al Portugaliei. Se pare că nu m-a impresionat atunci nimic din ce-avea legătură cu copia mai puțin fidelă a lui Hitler. Cică omul n-a fost rasist. N-avea o problemă nici cu culoarea părului, nici a pielii. Era doar un control freak. În așa măsură încât inventase, printre altele, o mega taxă pe vicii. Nu, nu accizase țigările! 😂 Dar îți trebuia permis port-brichetă/chibrit. Dacă nu-l aveai, la zdup, tată!!! 😱😱😱 Idem dacă circulai pe stradă în grupuri mai mari de cinci indivizi. De-aveai neamul mai mare, era belită! Ieșeai cu bon de ordine din casă. Impresionant. Înfricoșător. Pentru că la închisoare era întâi cu tortură, și abia apoi cu cercetat "fapta".
Stați așa, că ajung și la garoafă. 😉 În '74 s-a supărat poporul portughez și-a pus-o de-o revoluție. Cu ieșit în stradă, cu militarii cu armele îndreptate amenințător către insurgenți, cu degetul pe trăgaci, gata oricând să apese. Ca la carte. Acțiunea se petrecea în piața din fața Primăriei. Unde o bătrânică vindea garoafe roșii. Sună cunoscut, nu? Too make a long story short, în momentul în care un soldat i-a cerut o țigară 🙄, mămăița a luat o floare și a introdus-o în țeava puștii. Dezarmant. Și declicul care a transformat iminența unui război civil într-o poveste despre OAMENI. Bărbatul "dresat" să își servească stăpânul și-a ridicat arma pe umăr, cu garoafa sângerie înălțându-se ca un simbol al libertății. Exemplul i-a fost urmat, natural, de toți ceilalți. Rezultatul "firesc"? Administrația și-a depus demisia...
Toate cele de mai sus m-au impresionat. Poate și datorită modului în care ne-au fost expuse. Dar și pentru că în același timp făceam analogia cu ce s-a întâmplat la noi. Știți câți oameni au murit la revoluția portugheză? PATRU!
I rest my case! Haide bine pa!

sâmbătă, 7 septembrie 2019

La școală

Mâine începe școala, dragi părinți! Ați cumpărat REGHIZITE pentru copii? S-AU încă nu VAU înmânat doamnele învățătoare listele COMPLECTE? NARE nimic, o să vi le DE-A, nu vă impacientați...Până atunci, PREGĂTIȚIVĂ odoarele, și RUGAȚIVĂ să nu se plictisească înainte de gimnaziu, așa cum A-ȚI făcut-o mulți dintre voi...
Dar poate acum, c-ați mai înaintat în vârstă, aveți oleacă mai multă răbdare. Dacă răspunsul e afirmativ, atunci vă rog, NU vă lăsați copilașii de izbeliște în jungla aia numită școală...că o să PLÂNGE singuri acolo...mai rămâneți cu ei. Câțiva anișori. Până învățați că mâța nu face MI-AU, că nici dânsa n-a frecventat orele de gramatică. Haideți, vă roooog! Că mie MIAU lăcrimat îndeajuns ochii astăzi...

marți, 3 septembrie 2019

Bani fără valoare

Hei, dragii mei! Uitându-mă la poza asta așa mă bate un gând să mă las de muncă... Adică de serviciu. 😅 Ce să fac cu banii? Nu pot cumpăra nimic cu ei. 😂
Lăsând gluma la o parte, chiar nu pot. Nu pot obține nimic din ce-i important pentru suflet, oricâte resurse materiale aș avea. Nici eu, nici nimeni altcineva.
Timpul? Trece la fel de implacabil și pentru cei săraci, și pentru cei bogați. Și nimeni nu știe când se va termina...  Și de-i simți sfârșitul, multe ai face altfel... dacă te-ai putea târgui cu el, să dea puțin cu spatele. Dar n-o va face vreodată.
Fericirea? N-o s-o găsești veci pe vreun raft, în vreun magazin de lux, poleită.
Prietenii sunt cei care-ți întind o mână când ești jos, nu care-ți zâmbesc fals când ești sus. Sunt cei cu care-ți împarți o coajă de pâine sau o șampanie scumpă și e totuna! 😉
Visele și speranța? Nu ți le poate lua nimeni, dacă le ai! Iar dacă nu mai poți visa, toți banii din lume nu-ți vor aduce asta înapoi.
Iubirea? Habar n-am cum e să trăiești fără să iubești. Și nici n-aș vrea să știu. Dar nici ea nu se dă la kilogram în piață... 😉
Iar sănătatea... Copil fiind mi se părea ciudat când auzeam această... urare! "Sănătate!" Ce n-aș da acum ca prin simpla ei rostire să devină realitate...
Alergăm bezmetic, dragilor... După bani, funcții, faimă, recunoaștere, averi... Și uităm că vremea trece și că vine momentul ăla când hârtiile nu-ți mai folosesc la nimic...
Haide bine pa...

luni, 2 septembrie 2019

PREA

Hello, dragilor!! Vedeți?... De ASTA nu vreau eu să mă călugăresc. Îmi făceam probleme că nu m-ar primi la mănăstire, în cazul în care aș simți vreo chemare de-aia căreia nu i-aș putea rezista. Aș pe... necuratu'! De fapt acolo mi-ar distruge mie inocența, m-ar deda la nemaifăcute, m-ar învăța să păcătuiesc, să preacurvesc... 🤭 App de asta, am o dilemă moștenită de la tata, Dumnezeu să-l odihnească. În caz că vă întrebați de unde mi se trage... 😉 Cum o fi aia să PREAcurvești? Adică de unde știi când e destul și când ai depășit limita și ai dat-o în exces? 😂 Întreb pentru o prietenă, că de fapt nedumerirea tatei era de ce i se spune lui Teoctist Preafericitul?!? "Cum o fi, tată, să fii PREA fericit? Nasol?..." Eu doar am extrapolat nițel. Deh... fiecare cu ce-l doare. 😅
Haide bine pa!

Vine popa

Hei, dragilor!!! Fiindcă ziua de Bobotează are pentru mine o semnificație deosebit de tristă, dar pentru că totodată nu vreau să îi dau voie...