joi, 10 octombrie 2019

RMN

#RMN #răbdare #claustrofobie

Bau, dragii mei! Știți/ghiciți ce fac eu acum? În afara faptului că îmi introduc, îmi scot, iar îmi bag, și tot așa?... AȘTEPT! 😤 Adică ce îmi place mie cel mai mult!!! V-am mai spus CĂ CALITATEA mea principală e răbdarea, nu? Futu-te-n gură, viață, că nu ți-am mai zis de ceva vreme ce panaramă ești. 😉 După vreo două săptămâni în care mi-ai tras-o prin toate găurile, de-am primit recomandări pentru un sejur la Săpoca (Socola pentru moldoveni, No 9 pentru cei din capitală...), pe motive de depresie profundă, cu accente paranoide, cireașa de pe tort (sau mai degrabă bomboana de pe colivă) o savurez acum, la mirobolantul spital Sanador. Alt loc pe care-l iubesc. Vă amintiți că mi-s dragi doctorii precum o sondă urinară... Știu, ar trebui să zic merci... că eu, sclava franțuzilor, beneficiez (taman de la ei, cum ar veni) de o asigurare medicală privată. De top, ce plm. Fac RMN gratis, și teoretic nici nu-i nevoie să aștept 6 luni înspre 9... Practic rămâne de văzut. Începutul e promițător. Tanti de la recepție, care certifică fără niciun dubiu că omul se trage din maimuță, este o româncă veritabilă. O față îmbufnată, agasată că-i prea multă lume la coadă și nici PC-ul nu-i merge... Și apar și eu cu figuri de asigurat în cap, și ea trebuie să sune acolo ca să obțină aprobarea, și de-a dracu' ce e sună pe la și 10, după care la și-un sfert mă întreabă dacă am programare la 1...
- AVEAM (fă!!), AVEAM!!!
Sunt toată un zâmbet! Pardon, un rânjet! Pardon, un rictus. Așa m-am prezentat. Nu de prințesă, ci de nebună. 😉 Eu am traume legate de RMN, mai demult v-am mai povestit. Adică... era DECÂT să mor la prima experiență de acest gen. Pentru că fiindcă domnia mea nu poate dormi cu geamul închis la cameră (fie vară, fie iarnă... vorba cântecului). Deci vă puteți închipui ce-a fost în capul meu (examinat atunci de altfel) când m-am văzut captivă într-un coșciug. Maare atac de panică ce-am făcut. Dar nu despre asta e vorba, iar am luat-o tralala. Azi... RMN din nou. Tura asta la genunchi. M-am interesat în prealabil. La vreo 40.000 de persoane. De câte 10 ori la fiecare. Cică-ți rămâne căpățâna afară. Fie! N-am crezut 100%, v-am zis că sufăr de paranoia. Așa că, de bun simț, am leșinat oleacă în momentul în care, odată ajunsă în camera de tortură, am fost întrebată dacă sufăr ȘI de claustrofobie.
- Daaa!!! La revedere pa pa!
- Stați, doamnă, că NU vă băgăm cu totul în tub...
- Bine... mai stau puțin...
La ce rudele dvs decedate mai puneți întrebări de-astea?... Că eu sufăr și cu capul, nu numai cu rotula pe care n-o nimerea băiatul care se ținea de capotul doamnei doctor. Când o fi să mor, îmi donez corpul facultății de medicină. Că și la radiografie am pățit la fel. Am dat peste o stagiară care a făcut ora de anatomie pe mine, deci sunt obișnuită. 😉
Haidi vă pup! Sunt vie! 🤣 Decât că știm sigur că genunchii trebuie operați. Dacă scap și de-acolo vă povestesc. Și vă avertizez de pe acum: să nu mă supărați, că vă trosnesc cu cârja apoi. 🤣🤣🤣
Haide bine pa!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

După vot

Hei dragilor!!! Pot să vă spun că iar mă încearcă un profund, de-a dreptul visceral, sentiment de scârbă?... De la alegeri mi se trage. 😂 U...