Gânduri

O perioadă din aia grea... în care parcă toate îți merg alandala, în care ți le iei pe bandă, la pachet... sau cum vrei să îi zici situației...
Și ai impresia că ești pe cont propriu, tu cu tine, și n-ai ce sfat să-ți dai. Și nu vrei să disperi, dar o faci. Repede și sigur. Că nemernica asta e mai puternică decât tine. Teama că n-o să poți s-o scoți la capăt îți depășește autocontrolul.
Te simți cu un picior jumate în prăpastie. Și parcă golul de dedesubt te strigă: "Hai, vino, să terminăm bâlciul, că nu mă poți învinge!". Și singur nu poți. Cât de puternic ai fi, uneori NU poți.
În momentele astea de panică, de frică, de furie, în amalgamul ăsta de sentimente care nu-ți dau pace... Dumnezeu uneori trimite îngeri. Nu-mi stă în fire să folosesc cuvinte mari... și nu o fac nici acum. Dar în viața mea au existat oameni-îngeri. Oamenii ăia atât de frumoși, atât de calzi, atât de aproape încât par ireali... oamenii ăia care au încercat să mă tragă afară din prăpastie. Atât. Fără să îmi ceară nimic în schimb. Cred că sunt făcuți doar din suflet. Și atât. Și îi iubesc. E tot ce le pot da "la schimb".
Dar din păcate... iubirea mea a devenit toxică. Iubirea mea obosește, că-i posesivă și agitată... Iubirea mea e nevoie de atenție, poate (sigur) prea multă.
Mi-e frică. Tare! Mi-e frică de singurătate. Mi-e frică să mai pierd oameni. Mi-e teamă când văd că pe cei pe care nu mi-i ia Dumnezeu îi alung eu. Cu cât vreau mai mult să îi țin lângă mine, cu atât îi îndepărtez... Și mă doare, că nu vreau asta! Multă vreme nu am vrut să accept. Am bravat! Am purtat măști. Mi-am spus că eu cu mine putem orice. Și a venit momentul când am realizat că nu e așa. Că măștile sunt prea grele. Că am nevoie de ajutor. Dar n-am știu cum să-l cer. Și am făcut-o, oricum, prea târziu. Oamenii mei frumoși și calzi au plecat, scârbiți... Amintirea asta le-am lăsat-o... Zâmbetele s-au transformat în lacrimi amare, cuvintele dulci au devenit vorbe grele, iubirea e ură și dispreț... E așa greu să trăiești cu asta... E așa greu să nu știi cum să faci... să-ți dorești din suflet să faci bine și să iasă numai rău... Să strigi după ajutor și să nu te audă nimeni... Să fii luat în râs când pe tine te doare-n adâncul sufletului... E cumplit să adormi plângând și să te trezești plângând. E îngrozitor să simți că nu mai ai de ce te agăța. E oribil sentimentul de vină.