Nu-s de vânzare!

Nu m-am considerat vreodată o persoană atât de importantă încât să se stea la coadă la ușa mea pentru autografe.
Pe de altă parte, nu sunt nici mai modestă decât e necesar, nici proastă. Deloc. Decât când vreau eu. 😂 Pe cale de consecință, nu pot să ascund faptul că știu că există multe, prea multe persoane, care mă consideră destul de importantă încât să se "prostitueze" pentru atenția mea/în prezența mea. Pentru că, în viziunea lor mult prea îngustă, e bine. Aka le e bine. Că așa-mi cumpără "prietenia". Cât le e necesară. Doar că...prietenia mea nu-i de vânzare. Că nici eu nu-s de vânzare. Unde mai pui că nu-i întotdeauna amuzant să-mi fii prieten. Că-s dificilă. Uneori imposibilă. Și alintată. Și capricioasă. Și posesivă. Și lista poate continua. 😂
Și nu-mi aleg prietenii după capacitatea de a-mi pupa posteriorul (știu, e greu să te abții), nici după îndârjirea cu care o fac. (De fapt, nu-mi aleg prietenii deloc. Viața mi-i scoate în cale. Rar, ce-i drept, pentru că de lucrurile bune nu dai la tot pasul). Dar când se-ntâmplă să o fac, atunci nu mă interesează câtuși de puțin nici aspectul fizic, nici situația financiară, nici poziția socială. Că parol, toate astea-s atât de trecătoare...nu știm unde o să fim mâine, nu știm DACĂ o să fim mâine. Așa că vreau lângă mine oameni care-s acolo pentru că au văzut ceva mai mult decât niște aparențe, o funcție (pe care, btw, n-am "fluturat-o" vreodată ca să atrag atenția, și nu recomand nimănui s-o facă, ar fi mult prea frivol), o pârghie de-a trece la nivelul următor, care-o fi ăla.
Vreau lângă mine oameni. Cu care să pot fi eu. Și înger, și drac. Care să nu-mi bage cuțitul în spate și apoi să mă-ntrebe, îngrijorați, dacă mă doare. Mă doare! Da-s setată să trec peste. Ceea ce vă urez și vouă! Treceți peste! Sau bălăciți-vă în continuare în invidie și neputință! Dar măcar fiți conștienți că alegerea e la voi!
Eu...nu pot decât să vă mulțumesc. Îmi place să scriu, și-mi dați subiecte. 👆