Violeta

Mărkuleți, ca să vă spun "povestea" Violetei trebuie să vă pun în temă mai întâi cu felul în care se derulează treburile pe la mine pe la muncă. Din vreo trei "unghiuri": cum sunt eu acolo, cum sunt colegii mei, cum relaționăm noi.
Astfel, pentru punctul 1, ca să nu mă mai obosesc eu să debitez cine știe ce tâmpenii (că și-așa mi-a zis o colegă că am creierul obosit 😂 - nu m-am supărat, că avea dreptate), o să vă redau o poezie scrisă de un poet contemporan, primită CA CADOU de la camarazii mei de ziua lu' firma în care lucrez, dar și pentru aniversarea personală (acum trei ani), că era aproape "pe vine":

"Ești colega cea mai tare,
Alta nu-i ca tine, nu.
Paișpe ani (...) are
Și treișpe ai Oana tu.

Tu ești șeful cel mai tare,
Nu ne-am dori unul nou
Chiar dacă mai faci să zboare,
La nervi, lucruri prin birou.

Poți fi și total opusă,
Veselă tu poți să fii,
Dar când ești bine dispusă,
Spargi doar căni și farfurii.

Știi să treci de orice hop,
Pentru noi tu ești o divă,
Chiar dacă fumezi non-stop,
Parcă ești locomotivă.

Veselă și optimistă
Vrem să fii mereu. Îți jur,
Viața ar fi mult mai tristă
Fără tine la (...)"

Adică...no comment, Cam asta sunt. Dacă mă apucă dracii se produc cutremure, la propriu. Și lucrurile prind viață și încep să zboare. În puii mei, io acum îmi dau seama că știu să fac magii. Cred că trebuie să mă înscriu la o emisiune de talente. Dar, în apărarea mea, vă spun că fac asta în majoritatea timpului doar în intimitatea biroului meu. Rar mi se întâmplă să dau și spectacole la "scenă deschisă". Dar mai survin și momente din astea, recunosc. 🙊 Clienții fideli au învățat să nu se mai panicheze, merg mai departe ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Nu vă speriați, nu sunt CHIAR atât de smintită încât să-i agresez, fie și verbal, pe cei care până la urmă mă plătesc. NICIODATĂ (și aici nu glumesc)! Persoanele cu care lucrez de mai multă vreme (slavă Domnului că nu sunt în minoritate) îmi dau cu ignore că știu că mă calmez aproape la fel de rapid cum mă irit. Când se-ntâmplă să aterizeze câte un membru nou în echipă, are nevoie de 2-3 ședințe de terapie, după care devine aproape imun.

Destul despre mine. Colegii mei? Sunt mulți. Undeva la vreo 300, dacă pun la socoteală și colaboratorii, că tot în "curtea" noastră sunt. Și, cum eu îmi petrec, că-s mai harnică 😂 (doar n-o să spun că nu-s în stare să mă organizez 😂), vreo 11-12 ore pe zi acolo, ei câte 8, am devenit foarte apropiați. În diverse moduri 🤣 (v-am povestit într-o postare anterioară). Și-acum, vorbind din nou foarte solemn (am fost și până aici PARȚIAL serioasă), mie-mi place ca ce scot pe gură să pun și în practică. Vorba românului: dacâ mănânci un rahat, mânâncă-l până la capăt. Cum a sunat asta...acum îmi dau seama....ca și cum mie îmi place să îngurgit excremente. Dar mi-e lehamite să reformulez, deci o las așa. Ca să fiu mai exactă, mi-am exprimat de la bun început intenția și disponibilitatea ca ușa mea să fie deschisă pentru oricine simte nevoia să comunice cu mine (nu contează poziția pe care o ocupă, că nici eu nu mi-s împărăteasă...).Nu am zis însă și pentru ORICE. Mai bine ziceam, că acum e prea târziu...e aproape două noaptea. 😂

Și ajung astfel și la punctul 3, partea cu relaționarea. Adică, ușa mea și dacă e închisă (la propriu), tot deschisă e (la figurat). Pentru probleme de viață și de moarte, CA CUM ar fi: Gigel a pornit aerul condiționat și pe Gigica o deranjează...Aurel i-a luat scaunul Auricăi, deși ea-și trecuse cu vopsea numele pe spătar... Bombonel n-a vrut să-i dea din prăjitura lui Bombonicăi....și exemplele pot continua. Uneori te amuzi. Dar alteori chiar nu-ți vezi capul în oglindă de treabă, dar trebuie să-i asculți pe Gigel, Aurel și Bombonel, că așa ai declarat că vei face și oricum, până să apuci tu să spui că ai oleacă de activitate de prestat și dacă problema nu e chiar de gradul 0 ți-ai dori să revină la o dată ulterioară, ei deja și-au vărsat tot oful și așteaptă să vină "mămica" să medieze conflictul. Și mămica se duce, duce-s-ar, că de-aia e măicuță, și parolistă pe deasupra! Și copiii se împacă, și pe mă-sa lor o uită Dumnezeu pe-acolo să-și termine lucrul început...

Gata, ajungem și la Violeta, da' mai am oleacă. 😊 Colega mea despre care v-am povestit că suspectez că e mai nebună decât mine (știu, e greu de crezut, dar întotdeauna e loc și de mai bine), s-a proțăpit la mine în cușcă, într-o bună zi, cu un soi de păpușă hidoasă, că cică ar fi semănat cu tanti care vă narează. Cu sprânceana aia ridicată...e exact "mămica" în momentele de maximă încântare provocată de vizitele neașteptate ale unor musafiri nedoriți. Dacă mai avea și ochelari să se uite peste ei, se putea numi Oana. Așa...Violeta i-a rămas numele. Iar ea, la rândul ei, a rămas de atunci agățată de ușa mea. Dacă stă cu chipul la vedere, mai bine reveniți, că "măicuța" e întoarsă. Pe dos. Dacă e cu spatele...suntem în toane bune amândouă, deci poftiți pe la noi. De unde deducem că dosul e mai bun decât fața. Nașpa, dar realitatea poate fi crudă uneori...
Doamnelor și domnilor....v-o prezint pe "celebra" Violeta, laolaltă cu parfumul ei preferat!!!