Regionalisme

"Limba noastră-i o comoară"... Am mai spus asta. De fapt l-am mai parafrazat pe Macedonski și cu alte ocazii. Că eu sunt modestă, nu-mi pot asuma meritele altora, chiar dacă prea mulți tinerei s-ar întreba ce sport practică domnul cu nume exotic, că n-au auzit de el. 😉
În fine, azi nu vorbim despre analfabetism și incultură, că mi-am propus să fiu zen. Sunt în vilegiatură. La Sibiu, mai exact. Unde graiul e un pic diferit de ăl' de pe meleagurile lui Eminescu, și de cel de pe la Buzău, superba localitate despre care nu s-a stabilit încă exact dacă face parte din Moldova, Muntenia sau Dobrogea. 😂😂😂
Și cum ne destrăbălam noi pe-aicișa... aseară băieții la grătar afară și fetele la căldurică înăuntru, logic... apare colegul zis Josu', harnic nevoie-mare, și cel mai rapid, că ăștia micii se mișcă repede... și o roagă pe simpatică doamnă care administrează pensiunea să îi dea și lui un cuțit și un fund. S-a lăsat o liniște de mormânt... tipei i-au ieșit ochii din cap, Josu' era în poziția de start s-o rupă la goană, noi făceam niște eforturi titanice în încercarea de a găsi un sinonim (în timp ce ne gândeam și unde găsim ne mutăm la ora aia... că sigur urma să zburăm din locație pe motive de perversiune și hărțuire), altul decât dos sau posterior... Doamna, amabilă, insistă totuși, puuuuțin printre dinți:
- CE să vă dau?!? Josu' nostru, un pic tremurând, cu o lacrimă jucând în colțul ochiului și cu vocea gâtuită, insistă și el
- Un fund...
E belită, mi-am zis eu în gând, în timp ce mă înjuram singură... că parcă-mi plăcea dracu' limba română și mă pricepeam în plm la cuvinte... Și am trăit naibii și în Ardeal câțiva ani... Și în capitală, unde toată lumea vorbește "corect", că e deștepți... 😅😅😅  Când mă pregătea să-mi ard două perechi de palme întru deblocarea minții, una din fete sare ca arsă de pe scaun, cu figura luminată și cu îngeri dansând pe manele, desigur, în jurul ei:
- Un tocător!!!
Esteeeee!!! S-a spart balonul cu confeti, ne-am pupat și ne-am îmbrățișat, am plâns de ușurare...
Asta-i limba noastra... cu o mie de înțelesuri, cu regionalismele ei care uneori te pot băga în belele... 😉 Eu știu, că tare greu mi-a fost la Cluj... când nu înțelegeam de ce trebuie să ne întâlnim tocmai PE DOI, când noi începeam cursurile la ora două... Și ce se presupunea că ar trebui să fac atunci când eram trimisă să "țâp gozul"... Eu mă puneam pe zbierat, că nu-mi trebuie mult... De unde plm să știu că de fapt era necesar să arunc gunoiul?
Nici la București nu mi-a fost simplu. Plângeam de nervi că nici dracu' nu mă înțelegea... Mă chinuiam să vorbesc "cum trebuie"... și mă enervam și-o dădeam pe moldovenește... Și eram deliciul colegilor care mă puneau să le traduc... La Buzău deja... eram mama lor. 😃 M-am crăcănat de râs când colegul Cocorel le-a solicitat autoritar unor angajați de-ai lui să ia scrânciobele de pe culoar și după două zile alea erau tot acolo... Și oamenilor le tremurau picioarele, întrucât Coco dacă era nervos făcea urâțel... gen:
- Mnezăii mamii voastre!!! Băiii! Di ci nu luați bă scrânciobili di aici dacî v-am zîs?!?
- Pentru că nu știm ce sunt alea, șefu'...