vineri, 3 mai 2019

Buletin... permis... acte

Mărkuleți, am nevoie de un concediu!!!!! URGENT! Și lung! 😂😂😂 Că n-am fost eu niciodată cu toate țiglele pe casă, dar acum parcă se îngroașă gluma. Prea tare. Cred că am devenit coșmarul oricărei ființe umane care se apropie de mine (cu câinii mă împac, avem o comunicare foarte bună, incă nu l-am mușcat pe vreunul). Dacă totuși a scăpat careva, mă ocup de problemă negreșit. V-am spus că cel mai bine în viața asta mă pricep să enervez/terorizez oameni? Pe cuvânt, eu pot să-l scot lejer din pepeni și pe Dalai Lama. Și-n dublu exemplar.
Mă gândesc totuși că acum am o scuză. Sunt oleacă obosită. La modul că nu prea mai știu în ce zi suntem (ce neserioasă și doctorița asta de familie....o dată la câteva luni am și eu nevoie de ea pentru o amărâtă de adeverință și atunci nu își respectă programul - dacă lunea ar trebui să fie după-masă, unde umblă dezlegată la ora 3???!!! Aaaa....azi e marți, mă scuzați, încă nu am învățat bine de tot zilele săptămânii...dar chiar vă rog să mă iertați); fac crize de nervi că mi s-a stricat încărcătorul de la laptop dar sărmanul nu e băgat în priză; nu-mi merge nici afurisitul ăla de mail de serviciu decât pe telefon (cum naiba să am doar 9 mesaje când eu primesc 200 pe zi???!!!) - și cum puii mei să mă chinui eu să descarc N fișiere pe mobil, că eu n-am din ăla gen televizor că-s fată fină și cu pretenții, și mă dor și ochii-n cap că-i ecranul prea mic - dar eu sunt pe contul personal, pe care îl folosesc maxim o dată la zece ani, deci nu prea are cum să bubuie de răvașe electronice; și magazinul arată ca un coteț, că am fost și eu plecată câteva zile (știți voi, treaba cu moștenirea) și când m-am întors, în loc să stau și eu la o bârfă mică și la o cafea mare (sau invers, nu știu, că nu mi-a ieșit) ca să-mi vină pofta aia nebună de muncă, a trebuit să fac 30 de poze și 2 zile de scandal (mâine sunt din nou plecată din localitate, la ședință de data asta, deci avem pauză, dar revin joi!!!); și colac peste pupăză salata mea de varză a avut prea multă sare și iar o să rețin apa și-o să mă umflu și supa mea cu tăieței negri a avut și niște bucățele mici-mici-mici de morcov în compoziție și mie-mi ăsta-mi face rău la stomac - pentru că eu am stomacul în cap!!!
Și dacă nu era de ajuns, a trebuit să-mi schimb și buletinul și permisul! Plăcerea mea supremă: să fâțâi acte de la un birou la altul și să văd fețe mai acre decât a mea! Nici acum n-am înțeles de ce mămica lui Moș Crăciun îmi trebuie certificatele de naștere ale copiilor ca să-mi înlocuiesc CI-ul. "Dar nu-i problemă, nenea care ești tu drăguț și amabil de te-aș mânca tot dacă n-aș fi la dietă (mi-a zis doamna nutriționistă că n-am voie carne de om) că mă duc să le aduc. Chiar mă gândeam ce păcatele mele să fac eu până vine noaptea și mă bag la "lăluță". "Și să știi că nu vin după el peste 2 săptămâni, că mie-mi trebuie mai repede. Așa că ne vedem peste vreo 6 zile. Noi doi și buletinul meu. Că altfel devin irascibilă. Și nu-ți dorești, parol că nu-ți dorești!" Cred că figura mea a fost destul de expresivă, că s-a rezolvat conform solicitării mele. Păi chiar să nu mai sperii și eu pe nimeni? 😂😂😂
Mi-am recăpătat eu identitatea destul de repede (că ceva zile am fost a nimănui, copilul străzii cum s-ar spune), însă cred că musiu m-a afurisit puțin, așa, de "poftă". CĂ CÂND am aterizat în policlinică să-mi fac fișa medicală pentru carnet (recunosc, îmi făcusem deja "intrarea", că n-aveam disponibilitate să stau vreo 3 zile pe-acolo să mă poarte pe la 'nșpe cabinete - doar la oftalmologie, psihiatrie și neurologie trebuia să fiu prezentă personal - cred că știți și voi cum e), era să dau de belea. Culmea, aveam emoții la doamna doctor care se ocupă cu capul, dar când colo pe dânsa am șmecherit-o, i s-a părut că aș fi teafără în cerebel. Dar simpatica aia de asistentă de la oftalmo îmi zice că n-am văzut o literă (din aia mică, mică de tot). Fi-ți-ar slova de râs, că doar nu m-oi apuca de citit la volan! Așadar, trebuie să-l așteptăm pe domnul doctor (da, începe programul la 7, dar vine pe la 9, că-l stârnește să vadă mulți nătărăi la ușa lui), care probabil că o să mă declare inaptă din cauză că sunt mioapă. Se pare totuși că nu-s CHIAR AȘA de chioară, că m-am concentrat nițel și le-am văzut pe toate ticăloasele. Dar pentru că am avut onoarea să mă și stropească-n ochi cu ceva însuși medicul cel mai medic în persoană a trebuit să plătesc consultația. Asta nu-i problemă, că nu am eu pretenții să primesc gratis nimic, dar când mi-a spus că e 50 de lei, i-am dat 100 (că doar așa aveam - v-am mai spus că mă dau banii afară din casă 😂😂😂) și mi-a zis dat fișa, zicându-mi foarte senin: "Asta-i tot la mine, la revedere!", mi-a venit să-l mușc de cap! Băi, chiar așa pe față, cu atâta nesimțire, să-i introduc și să-i extroduc lu' tot neamul matale????!!!! Păi tu dacă vii la mine-n prăvălie și eu nu-ți dau restul că nu vrea sufletul meu, cam ce zici? Mă mai spală careva???!!! Mai nașpa a fost că a trebuit să tac și să înghit (ceea ce nu prea ma caracterizează), că altfel mă lăsa banditul fără permis.
Așa că mi-am luat și fișa (nici aici nu înteleg de ce ar fi trebuit să fac și un control ginecologic; dacă-s careșcumva infertilă nu am voie să conduc?; că dacă vreau să fac sex în mașină vă promit eu că trag pe dreapta întâi, nu prestez din mers!!!!).
Acum mai rămâne ca cineva de bună credință să-mi amintească și mie că pe 10 august trebuie să mă duc la Poliție cu dosarul. N-am nici cea mai mică șansă să țin minte, după cum decurg lucrurile în dovleacul meu,..
Și totuși s-a mai întamplat și o minune (eu mai ''pățesc" și din astea, mulțumesc lui Dumnezeu!): de 10 ani de când m-am măritat nu am reținut NICIODATĂ dacă ziua nașului e pe 15 sau pe 17 iulie. Cam pe 12-13 așa, o întrebam pe nașa ca să nu mă fac chiar de toată jena (nu de altceva, dar am cei mai mișto nași din galaxie - o să vă povestec odată și de ei, că-s prea faini). Băăăăi!!! Anul ăsta mi-am amintit! Singură!!! (Nu știu dacă nașu' și-a revenit încă din șoc..nașule, n-am intenționat să-ți fac cadou de ziua ta vreo comoție cerebrală, știi că te iubesc rău!).
Cam atât, că v-am zis că mâine plec dis-de-dimineață la "consfătuire", și durează și vreo 9 ceasuri, că noi avem multe să ne împărtășim. Așa că...haide bine pa! 😘

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Gripă

Hei, dragilor! O mai fi vreun român slobod sau îs toți grămadă la "Matei Balș", la mă-sa și la tac-su, să se testeze?... Da' ...