De aia!

Dragilor, pot să am momentul meu de revoltă?... Întrebare retorică! 😉 Oricum o să-l am! 😅
Astăzi vorbeam cu un prieten care-mi spunea cam așa: "Ce ți-e și românul, în ziua de azi... La o nuntă sau o cumătrie nu merge, că are concediul programat de acum trei ani fix în săptămâna aia, dar la o pomană repede pune ceasul la 7 dimineața, sâmbăta, să fie primul la prosoape, bomboane și colivă cu drajeuri pietrificate... 🤣😂🤣". Adevărat! Și genial! Nici eu nu putem s-o zic mai cu foc! Eu, care m-am trezit fără alarmă ca să o bifez, din nou, și p'asta! 😉 S-ar putea să vă par cinică, dar eu știu că nu sunt. Că eu le știu pe toate. 😉 Mi-s doar, cum vă spuneam, extrem de revoltată. Și din păcate nu pe ăi citați de prietenul meu mai sus. Că ar fi fost simplu. Le-aș fi zis vreo două de alea amare de tot, că mă pricep, după care aș fi făcut nani liniștită. Dar uite-a naibii că nu pot! Să dorm! Că să fiu acră îmi iese oricând. Pentru că mă chinuie diverse "de ce-uri". Unul mai cu foc, după ziua de azi. De ce trebuie să legănăm o farfurie deasupra unei lespezi, în timp ce un popă plictisit de aceeași rutină zilnică ne explică pe repede-nainte cum stă treaba cu veșnica pomenire care durează vreo 10 minute?... De ce am nevoie de-o zi anume să-mi amintesc și să-i plâng pe cei ce mi-au fost dragi și s-au dus?
Cred că v-ați dat seama ce-am făcut eu azi. Nu din obligație, nici din plăcere, cu-atât mai puțin din convingere sau înțelegere a "fenomenului". Încă un "de ce" fără răspuns. Probabil pentru c-am iubit-o. Rău! Și pentru că ceilalți rămași în urmă aveau nevoie ca eu să fiu acolo.
Însă, la final de zi, am rămas cu revolta! Împotriva nimănui! Că n-am cu cine mă certa că mi-a adus năvalnic înapoi toată durerea aia dementă pe care încerc de-atunci s-o păcălesc!
De ce? De aia! 😉
Haide bine pa!