Fericire

Neața, Mărkuleții mei! Am primit poza asta de la un prieten drag sufletului meu (app, realizez încă o dată că prietenia este despre a simți fără vorbe) și, sigur că da, trebuie s-o împărtășesc cu voi.
Viața asta-i toată un paradox. Adică mai multe. N-o să vorbesc azi decât despre cel al percepției fericirii. Care da, chiar cred că e o stare de... spirit. Prieteni, toate ne vin de la cap. 😂 Și jocurile psihicului sunt extrem de perfide, și de multe ori greu de contracarat.
Mi s-a întâmplat în repetate rânduri să mi se spună că TREBUIE să fiu fericită! Că am toate motivele. Așa hotărau cei din jur. Așa judecau. Așa ȘTIAU! Iar mie sufletul îmi plângea. Și mintea-mi era blocată acolo, într-o durere surdă pe care nu reușeau s-o înfrângă toate motivele de bucurie pe care ceilalți le vedeau atât de clar.
La fel cum mi s-a întîmplat să zâmbesc fără noimă, să-mi râdă inima, să fiu mulțumită cu ceea ce altora li se părea puțin. Am fost "acuzată" că mă plafonez, că îmbătrânesc prematur, că nu-i normal să nu-mi doresc mai mult, și mai mult... Și eu mă simțeam atât de tânără și atât de împăcată cu mine!
E un ciclu care se repetă. E un paradox care nu va fi NICIODATĂ rezolvat. Dar fericirea e în fiecare din noi! E "lucru manual". Ce-și face omul cu mâna lui! 😉
Dragilor, se spune că plecăm din lumea asta la fel cum am venit. Greșit! Am venit în p... goală și plecăm c-un rând de țoale! 😉 Am venit cu speranță și plecăm cu ce-am strâns! În suflet! Și nu știm când va sosi momentul. Așa că haideți să fim fericiți! Din orice! Și să nu lăsăm pe nimeni să ne spună dacă-i bine sau rău! Și să nu-i punem nimănui în cârcă reponsabilitatea fericirii noastre! 😉
Haide bine pa!