vineri, 13 aprilie 2018

Și totuși, n-o să mă schimb!

Nu vreau să fiu nici mai bună, nici mai rea decât am fost până acum.
Par o scorpie? Sunt! Par un înger? Și asta sunt. Diferența o fac situațiile și oamenii cu care mă întâlnesc.
Oamenii de care în continuare am nevoie. Să mă rănească, să mă iubească, să mă doboare, să mă ajute să mă ridic.
Un lucru e sigur: nu-s pregătită să renunț. Și planul e să nu fiu vreodată.
Am spus că sunt KO? Am fost. Și cu siguranță o să mai fiu! Doare? Ca draq, pe cuvânt! Doar că iar e o chestiune de alegere. Cât vreau să-mi plâng de milă? Puțin, doar puțin. Că după aia pic în penibil. Și nu-mi place să fiu ridicolă. Și-ncă ceva: doar eu pot să mă compătimesc. Pe mine, adică. Nimeni altcineva. Plânge-mi de milă și-o să-ți sar la beregată ca un câine turbat. Chiar dacă acum două minute mi-erai drag. E reflex, știi? Nu e nici ipocrizie, nici psihologie inversă. Urăsc clișeele. La fel de mult ca gesturile făcute și cuvintele spuse din falsă politețe. Dacă pretinzi că știi ce simt și cum gândesc, atunci n-o să plângi odată cu mine, din spirit de solidaritate, nici n-o să râzi prostește la vreo glumă de rahat, doar pentru că mie mi se pare fun. Nu, ia-mă în brațe, dacă-i loc de asta, "scutură-mă" dacă e nevoie, dacă ține.Și dacă mă cunoști, știi ce, cât și până când ține. Nu-mi gâdila inutil orgoliul, nu mă trata ca pe-un copil naiv. Știi, când am nevoie de atenție, o cer. N-ai cum să nu-ți dai seama. Da, mă alint mai ceva ca o mâță care se vrea scărpinată. Da, în cea mai mare parte a timpului mă comport, probabil, de parcă aș fi buricul pământului. Într-o oarecare măsură, și cred asta. 😂 Și mi se pare foarte firesc s-o creadă și restul lumii. 😂 N-am ce să fac, așa sunt genetic programată. Cum sunt de altfel setată și să nu mă bălăcesc prea mult în stări de frustrare, auto-compătimire și pesimism. Sunt programată să trec peste aproape orice. Mai ușor sau mai greu, iarăși depinde de factori, externi și interni.
Am luat de multe ori contact cu solul, am căzut și pe pământ, și pe asfalt. Dar nu-mi place acolo, că nu-mi place să stau în genunchi. Și chiar dacă unele răni nu s-au închis, aleg să nu le dau totuși toată atenția mea.
Ranchiuna și răzbunarea nu fac parte din ADN-ul meu. Dar nici uitarea, din păcate. Am o memorie de elefant când vine vorba să stochez fiecare moment în care lucrurile nu s-au întâmplat așa cum am vrut eu, în care oamenii nu au fost așa cum am crezut eu. Și uneori mai fac câte-un inventar. Deh...defect profesional. Și cum sunt obsedată de rezultate (e tot treaba cu defectul), când "sar" peste previziuni mă destabilizez. Un pic. Sau mai mult. Dar cât încă am resurse, o să mă repun pe traseu. Poate-l reconfigurez, poate-o iau de la capăt, nu știu. Depinde. Cert e că, atâta vreme cât mai am cui să-i spun câte-un "Mulțumesc!", nu renunț! Adică...hasgtag rezist! 🤯

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Gripă

Hei, dragilor! O mai fi vreun român slobod sau îs toți grămadă la "Matei Balș", la mă-sa și la tac-su, să se testeze?... Da' ...