Imagini și cuvinte

Se spune că o imagine face cât o mie de cuvinte.
Două imagini, ACESTE două imagini, fac atunci cât toate cuvintele. E de no comment. Dar să fiu a naibii dacă pot să mă abțin!
Te duci colea la New York, să vezi și tu americani, și vezi pe ditai clădirea ditai campioana, româncă, fată faină (că a câștigat, că altfel nu ne mai întrecea nimeni în înjurături, invective, supoziții despre cum pariază ea și își bate joc de noi, românii ei), care-a bătut-o în finală fix pe-a lor. E vorba oare de respect, deschidere, recunoaștere? N-avem noi de unde ști, că nu face parte din caracterul nostru ancestral. Băgăm doar un deșt în gură și belim ochii ca proștii...
Și ne-ntoarcem în România noastră. Și ne simțim, fără niciun drept, mândri că suntem români, pentru că una de-a "noastră" a făcut ceva măreț. I got news for you: nu avem nici un drept să ne împroprietărim pe succesul nimănui. Că România și românii n-au ajutat-o cu ceva. România și românii nu și-au sacrificat copilăria, tinerețea, ca să facă performanță. Așa cum n-avem dreptul, stimate țațe bârfitoare, care semnați cu religiozitate condica la toate emisiunile de cancan, să ne dăm cu părerea despre cât și până când trebuie să se mai sacrifice acest copil. Despre când are voie să-și facă o familie, să fie mamă etc. Sau hai să facem un referendum, zic! Nu?
Am zis cumva mai devreme "România noastră"? Să-mi fie cu iertare, tanti Gabi de la Primăria Generală a României, e țara matale, ți-a făcut-o mă-ta cadou când ți-a luat moțul! Îți tare mulțumim că le mai dai voie și puținelor noastre valori să mai pună piciorul pe teritoriul tău!!! "Fi-mi-ar scârbă!"...