Împingătorii de cărucioare sau când cuvintele dor

Acum vreo 15 ani, abia intrată cu avântul și inconștiența tinereții fără bătrânețe în câmpul muncii, o persoană dragă tare inimii mele, dar din gura căreia cu greu puteai ieși dacă dădea necuratul peste tine și apucai să faci ceva ce nu-i era pe plac, m-a întrebat cât mai am de gând să fiu vânzătoare (ce naiba, mă trag dintr-o familie de intelectuali cu origini sobieskiene, asta nu face casă bună cu statutul menționat anterior 😂). M-am aricit, bineînțeles, și i-am răspuns printre dinți că oi fi multă vreme "vânzătoare", cel puțin atâta timp cât o să-mi permit mai multe decât toți profesorii din neamul nostru la un loc. Nu că nu i-aș fi admirat la modul pătimaș, dar ereditatea și-a spus cuvântul: moldovenii cu origini polone sunt pasionali și când le "sare muștarul". Mai ales! 😂
Și iată-mă după mai bine de 15 ani tot "vânzătoare". Și tot încântată de statutul meu. La care s-au mai adăugat, de-a lungul timpului, o grămadă de alte epitete, atribute, urări de bine etc.
Culmea e că cei care, de exemplu, îmi explică cu convingere că sunt o sclavă  a francezilor sunt tocmai frustrații care pupă, pentru că n-au de ales (ar avea de fapt, dar ca să-ți dai seama de asta trebuie să ai măcar un neuron), tălpile stăpânilor lor ROMÂNI, niște parveniți care țin cu dinții de un căcat de funcție, pentru că sunt acenstral setați de așa manieră. Și pentru că nu au sânge-n .oaie să ridice privirea din pământ la jobul lor de rahat, în fața șefului lor analfabet și incompetent, belesc o secundă ochii la mesajul "la dispoziția dumneavoastră" și ce-și zic? "Aici e de noi, hai să le dăm muie la ăștia, că zice că e loc!". Cu asemenea inepți m-am obișnuit. În marea majoritate a timpului mă amuză. Neputința și prostia. Că nu face să încerci să îi explici unui nevertebrat cum e treaba cu respecul, cu bunul simț, legea lui Ohm adică. 😂
Pe partea cealaltă însă, sunt oameni ăia la care te uiți cu admirație, care crezi că-s oleacă mai sus de mlaștina în care se bălăcește "pleava", care ai fi spus că nu fac uz de orgolii și statute. Și vine momentul ăla când îți arată că te-ai înșelat. Când îți arată că pot și le place să te f...așa, ca să nu uiți cine ești tu și cine sunt ei. Și-ar trebui să zici mersi că nu ți-au tras-o și mai tare, că deh, aveau cum! Și asta cam doare,  trebuie să recunosc. Dar ca să treacă, mai împingem niște cărucioare!
Vă pupă sclava Isaura!