Noi doi

Noi doi ne-am cunoscut la Poliție! Cu asta sigur v-am captat atenția, nu? :))) Dar nu vă speriați, nu aveți de-a face cu niște infractori periculoși. Doar cu o contravenientă (la "secțiunea" respectivă semnez eu acum când am controale la prăvălie - asta așa...ca fapt divers, să vă gândiți bine dacă mai "vorbiți" cu mine sau nu). :)))
Așadar, prietena mea Alinuța (geniul, o știți), sau Iepurașul, cum preferați, urma să facă nunta. La Botoșani normal, că evenimentul se face unde zice mireasa moldoveancă, nu unde ar putea să vrea mirele!!! Am zis! :)))
Am purces dară cu Heidi acasă (eram deja împrăștiate prin toată țara), dumneai având și "darul" de la Blondi, care era plecată în delegație în străinătățuri, ne-am gătit, ne-am parfumat, ne-am aranjat, eram ca un fel de cucoane, ce mai...și am preluat conducerea alaiului. De la viitoarea nevastă de acasă. Era o organizare pe noi, nimeni nu mișca în front, doar își pusese Iepu toata baza în prietenele ei...
La biserică nici socrii, mari, mici, mijlocii...n-aveau loc de noi. Unde mai pui că remarcaserăm și că niște tipi, colegi cu ginerică, ne aruncă ocheade. "Normal...dacă suntem piese", ne-am zis. :))) Am ascultat cu mare atenție ce a zis taica părintele acolo, să nu comită vreo eroare și să fie căsătoria ilegitimă. După ce a avut și validarea noastră, i-a declarat soț și soție. Ufff!! Prima fază trecută cu brio!
Acum fuga fiecare la domiciliul ei, pentru schimbat țoale, machiaj, apă de toaletă, cum ar veni tot! Și-n grabă mare, să nu ajungă tinerii însurăței înaintea noastră la restaurant!!! :)))
Eu m-am gândit și m-am râzgândit, și până la urmă am decis să mergem cu mașina tatei până la locație - eram într-o perioadă în nu consumam alcool :)))), deci era mult mai simplu și mai comod. Zis și făcut. Am luat-o și pe Heidi, și pe încă o prietenă, ne-am îmbarcat și am ajuns la locație. Frumoasă de altfel, dar situată în imediata vecinătate a unui cartier mărginaș și rău famat. De la locul unde am parcat autoturismul și până la intrarea în incintă era o alee de vreo 4-5 metri. Destul de lungă incât să aibă timp un puști iute de mână și de picior să-i "zboare" scurt poșeta lui Heidi (în care avea două telefoane de ultimă generație, banii ei și ai Blondei, cum v-am spus, și un roșu de buze; cred că după acesta din urmă a suferit cel mai mult, că Heidi fără ruj e ca baba fără moș)  și să se facă nevăzut. Vă închipuiți cum am intrat noi în restaurant țipând "Hoții! Hoții!", de au sărit toți de la mese...noroc că nu apucase să vină multă lume. Și ghinion totodată, pentru că Alex, respectiv mirele, s-a simțit dator să dispară împreună cu colegii lui și cu Heidi (care în timpul ăsta își suna părinții să-i aducă bani că nu mai are de dar) în misiunea de prindere a pungașului. Cineva, nu știu cine (că și eu îl sunam pe tata să vină să ia mașina ca să nu rămânem fără ea) a anunțat totuși și poliția. O perioadă am ținut locul ginerelui și am primit invitații alături de Alinuța, care scotea flăcări pe nas, până Alex s-a întors singur și resemnat și mi-a spus că trebuie să merg la Poliție.
- Ce să fac, măăăă???!!! Ce să caut io la Poliție? Eu am venit la nuntă, nu mă duc nicăieri!!! Și fetele unde sunt??!!!
- Au plecat cu polițaii!
"Ale naibii panarame", m-am gândit eu.
După care îmi întinde telefonul:
- Ia și vorbește cu Marian, îți explică el mai multe...
N-am apucat să întreb cine mama ploii e Marian, că aveam deja obiectul înfipt în ureche. M-am gândit c-o fi vreun nenea polițai...
 - Haide, te-așteptăm la Poliție!
-  De ce???!!!
-  Ca să dai declarație!!!
-  La care secție?? (de parcă am fi avut mai multe în Botoșani...)
-  Nu știu, la una de lângă un parc ceva...
"Bă ăsta e prost rău", mi-am zis. "E aborigen și nu știe unde puii mei e Poliția!!! Noroc că-s eu deșteaptă..." Așa că m-am suit într-un taxi și dusă am fost. Am ajuns la secție, acolo mă așteptau EL, prietenul Andrei și Heidi, care-și dădusera declarațiile între timp. Am fost și eu cu un nene care se uita insistent la decolteul meu (nu că era mare lucru de văzut) să mă pronunț cu privire le ceea ce s-a petrecut, după care am plecat și noi să nuntim. Pe drumul de întoarcere mi-am dat și eu seama că Marian (v-ați prins, e vorba de Biți al meu) nu era nici băștinaș nici polițist, ci doar coleg cu Alex. M-am simțit un pic "flaușată" când m-a întrebat dacă tata e prof de fizică (deci se interesase de mine, nu?), recunosc. După ce m-a invitat și la un dans, m-am hotărât: "merge o tură!". Mi-am sunat repede și o prietenă din București să-i spun că l-am cunoscut pe unul, s-ar putea să mai scap de crizele de nervi cauzate de ne...liniști interioare, după care nu m-am mai dezlipit de el toată noaptea. Problema e că același lucru l-a făcut și Heidi, "maimuța" care avea deja un fel de idilă în desfășurare la capitală, și un decolteu mult mai generos decât al meu! Dar nu m-am lăsat, că moldoveanca ne...alinată nu se lasă! Ce dacă și "fetița munților" era și este tot moldoveancă? Io-s și leoaică, trebuia să iasă ca mine, chiar dacă ajungeam la violențe fizice. N-a fost nevoie, că l-am avut pe prietenul Andrei, și el la fel de ne...potolit ca și mine, și l-am determinat rapid să-și îndrepte întreaga atenție către cea care voia să-mi fure de sub nas viitoarea aventură. Ceea ce a și prestat. Atunci și câteva luni după. Fără succes, că nu era genul ei. Așa că am avut "loc" să mă desfășor, și mi-am scos tot arsenalul la înaintare: m-am pisicit, am făcut-o pe-a interesanta, mi-a fost frig, mi-a fost cald...am băut până și wiskey, că bea el...Cert e că mi-a "ieșit". Se terminase nunta și noi nu mai plecam. Până la urmă ne-am hotărât. De fapt au închis ăia restaurantul...Așa că l-am condus până la hotel (cu mașina lui, condusă de Andrei, căruia când am ajuns i-am spus să meargă în cameră că pare obosit), ca o femeie modernă ce sunt, :)))), ne-am luat "la revedere" într-un mod destul de fierbinte (adică ne-am servit singuri, unul altuia, și ciorba de..."potroace") și am stabilit să ne reîntâlnim în București, la întoarcerea mea din team-buildingul în care urma să plec peste câteva ceasuri, n-aș mai fi plecat. Imediat ce m-am urcat în autocarul care ne ducea înspre Sinaia am avut grijă să-i dau un sms prin care să-l anunț că mi-au picat mărgelele la el în mașină și că voi avea mare nevoie de ele...mi-a spus că le-a găsit și mă așteaptă cu dânsele când mă întorc la capitală. Ceea ce a și făcut. M-a așteptat, în ianuarie 2008, am alergat acasă pentru ceea ce ne propusesem amândoi să fie o aventură de-o noapte, și de-atunci n-a mai plecat de la mine. Nici eu de la el.
P.S: sper ca mâine să pot reveni cu restul poveștii...nunți (că au fost două), nași, cuscri și alte cele.