miercuri, 1 august 2018

Revelație

Neața Mărkuleți!! Ceva scurt, că plec la București, dar trebuie să vă spun: azi am avut o revelație!!!! Am găsit, citind un articol pe FB (având cică la bază analiza aprofundată a unor cercetători americani de la universitatea din Minnesota), răspunsul la trei chestiuni existențiale - bine, sunt mai mult întrebările altora , și anume:
1. De ce sunt eu așa dezordonată? Ce-i drept, trăiesc într-un haos total. Și acasă, și la birou, și în mașină, și oriunde. La mine există două variante: ori, în debandada mea generală, mă descurc singură și găsesc ce-mi trebuie când îmi trebuie, ori, mai frecvent, n-am habar de nimic, dar le am pe fetele mele și pe tanti Mimi care știu ce, unde și cum să caute, înainte să înceapă atacurile de panică și crizele de nervi. Însă ele cunosc totodată că babilonia trebuie respectată, totuși. Pentru că, în caz contrar, se duce sufletului liniștea lor...odată cu a mea. Cum ar fi să fie "mămica" agitată și "copiii" zen???!!!
2. De ce sufăr eu de insomnii? Adică adorm tare greu, oricât de obosită aș fi. Norocul meu că acum mi-am găsit ocupație, încing laptopul în fiecare seară, că se pare că am foarte multe de împărtășit posterității...
3. De ce folosesc, deseori, un limbaj extrem de "colorat". Pfff!!! La ce s-o mai dăm pe după gard??!! Dau sudalme mai ceva decât un birjar maniac! Știți că umblă o vorbă care spune că unii pot înjura jumate de oră fără să se repete? Eu cred că sunt și mama lor. Fiind și nițel creativă, pot să și inventez spurcăciuni inedite, ca să nu plictisesc audiența...
Se pare că oamenii de știință americani (despre care am auzit că sunt foarte deștepți), au ajuns la concluzia că persoanele cu caracteristicile de mai sus sunt teribil de inteligente!!!! Adică:
1. "Haosul din biroul unor persoane indică faptul că sunt concentrate asupra lucrurilor care sunt într-adevăr importante, nu că sunt dezordonate".
2. "Oamenii cu talente impresionante, care stau până noaptea târziu, au un nivel ridicat de inteligenţă".
3."Se pare că cei care nu înjură sunt cei care, de fapt, au un vocabular limitat".
Așadar, quod erat demonstrandum!!! Sunt zdrobitor de isteață. :))) Și de infatuată, încrezută și arogantă (ca să nu se lezeze nici harerii...:)))).
Haide bine pa! 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Gripă

Hei, dragilor! O mai fi vreun român slobod sau îs toți grămadă la "Matei Balș", la mă-sa și la tac-su, să se testeze?... Da' ...