Ziua bărbatului

Bună dimi, dragilor! Trecem din nou la subiect? Că acum știu care e, că mă setasem de ieri și taman bine c-am primit și-o poză care se potrivește mănușă, după părerea mea. 😆 Deși, tot a mon avis, ăsta e wishful thinking, stimabililor și onorabililor! Dă-mă-ncolo de poligloată care eu sunt școlită jumate la Sorbona, jumate la Oxford. 🤣 Pe goagăl, că-i trendy. 😉
Așadar, s-o luăm metodic. În primul rând, ziua bărbatului nu a fost, și nu va fi nici la anul, pe 9 (după 8) martie. Atunci fură doar cele minim 44 de pahare, care, în zona rurală a Buzăului, cel puțin, nu sunt exclusiv apanajul sexului "tare". Mai mult, nu va fi nici pe 5 a lui Florar! Cică atunci sărbătorim tații. Cei care încă nu au procreat dară să stea la un loc, zic... nu aruncați pe gâtlej cu lichide că vă înecați "înotătorii". 😉 Mai răbdați până prin noiembrie așa... Când o să țină și momentul vostru, cocoșei! 😆
Băi!!! Eu nu despre ziua la mascul voiam să vorbesc... Că deh... pe el îl cinstim fără vreo ocazie, că e capu' la familie și motorul la societate și zeul pogorât din Olimp ca să ne-ajute pe noi, găinile împiedicate, să ne ducem la bun sfârșit menirea pe ăst' pământ. 😉
Nooo! Aveam în gând să mă mir de doamnele care se erijează într-o prelungire firească și fizică a dânsului. Stăpânul la Univers, soarele și luna și stelele și lumina la ochii lor! Ceea ce nu-i, în esență, un lucru tare-tare rău! E mișto să-ți iubești omul. Cu pasiune! Dar când asta o dă în tâmpeală și desființare a personalității matale, parcă devine oarecum tragi-comic.
Eu nu înțeleg, și ce nu înțeleg mă enervează... chiar dacă nu-i treaba mea să mă enerveze. 😅 Și domnia mea s-ar pune și-n cap și-n coadă pentru bărbatul care mi-i drag. Dar mai la figurat așa... că stau prost la capitolul contorsionism, și ce figuri știu, le păstrez pentru momentele de tandrețe. 🤣 Dar să mor că nu m-aș trezi în miez de noapte să-i prepar niscaiva bunătăți doar că i-a venit prințului pofta. Că nu-i bebeluș să-l hrănesc la 3 ore! Și nici nu l-aș mângâia mămos pe căpișor când smiorcăie că i-a venit rău de la atâta licoare bahică. Mai degrabă i l-aș rupe. Ca la puișor.
Și știți ce îmi mai e mie extrem de neclar? Cum să-ți placă să fii femeia lipitoare/servitoare/râsul curcilor? Mă explic. Eu sunt geloasă și posesivă! Jar mănâncă oricine intră pe teritoriul meu bine delimitat, că am un simț al proprietății exacerbat. 😂 Dar, când mă-ntorc pe partea cealaltă, mă uit în oglindă și mă văd pe mine. Fără mânere. Hai că bat câmpii. De fapt voiam să spun că mă amuză (sau mă întristează, mă mai gândesc), depersonalizatele care nu-și slăbesc bărbatul din ochi și din mână nici măcar când își satisface nevoile fiziologice. Nu de altceva, dar poate scapă cu prohabul desfăcut și-atât așteaptă restul suflării femeiești. Să-i sară lui în p.lă! Că e nemaivăzută și nemaiîntâlnită! Dragilor, am o veste proastă pentru voi: nenea dacă vrea să f.te, f.te și cu voi de mână! Să mor de nu! Ca și noi, de altfel, de ce să ne ascundem după deget?... Așa că degeaba stați cățelușe pe lângă dânsul și dați din codiță extaziate când vă aruncă osul... mai bine încercați alte variante. 😉 Da' nu vi le zic acum, că voi îmi furați bărbatul. 😂
Și mai am una, și mai nașpa: încercările voastre de a arăta lumii că sunteți perfecțiunea ieșită din mâinile Creatorului, idealul feminin din scrierile poeților pe care nu i-ați citit că n-ați avut voie să ridicați nasul din pământ, sunt lamentabile și totodată delicios de hilare. Graba cu care vă aruncați la podea să-i lustruiți pantofiorii când bate din picior, în timp ce vă cereți iertare pentru neatenție și promiteți că nu se va mai repeta greșeala, este mai degrabă penibilă decât generatoare de invidie. 😉
Doamnelor fidele, cucernice și supuse, nu militez pentru femeia-golan. Doar pentru femeia care e tot ca un fel de om. 😉
Haide bine pa!