Dedicație

Neața dragilor! Știți... eu când scriu n-am nevoie neapărat de o muză. De una singură. 😉 Mă inspiră diverse lucruri, întâmplări și persoane, și totodată găsesc că ar fi tare trist să-mi fie stea călăuzitoare Veorica, par exemple, despre care m-am încăpățânat să scriu.
Însă astăzi... e aproape cu dedicație postarea. Adică... i-am promis amicului Christian. 😉 Care s-a simțit ieri, că am aruncat cu cireșe în el. 🤣 Prietene... cum ziceam, de obicei se simt taman ăia care nu-s vizați de veninul de pe cel mai puternic mușchi pe care-l am eu în dotare.
Așa că (și-acum vorbim la general, nu-mi mai ești muz, Christian, că te-nveți 😅)... mare adevăr zice lozinca feisbuchistă. Eu nu-s responsabilă de ce (nu)-nțelege interlocutorul meu. Eu îs răspunzătoare doar de ce scot pe gură. Și dacă mă gândesc mai bine, nici măcar. 🤣 Așa că fiți blânzi și înțelegători cu mine... Par perfectă, dar nu sunt. 😂 Doar perfecționistă! 😉 Și-n apărarea mea pot spune că și eu cu mine sunt la fel. Adică noi ne certăm des. Și zgomotos. Și în momentele mele de luciditate îmi dau același sfat: nu-i treaba celuilalt ce e-n capul meu, ce cred eu că a vrut să zică dânsul și n-a zis, dar eu am înțeles pentru că am aichiu-ul cât o nucă (de cocos).
Dragii mei... acum să vă văd! Ce-ați înțeles voi din ce-am spus eu. Îmi declin responsabilitatea, că azi nimic nu-i clar la mine-n arie.
Haide bine pa!