marți, 4 iunie 2019

Papa

Dragilor, dacă tot a vuit toată suflarea României zilele astea, dacă tot au fremătat codrii și apele curgătoare s-au oprit în loc, dacă Soarele n-a mai apus, dacă... atunci pot eu să nu vorbesc despre Papa, eu... catolica Facebook-ului, (ne)practicantă?... Lăsând asta la o parte totuși... omul mi se pare genial! Prin simplitate și asumare! Și de ce nu?... Prin  comparație! Știți voi... faza virală cu Loganul și Merțanul! Știu, haterii pe care i-am tot văzut în ultima vreme, ăia care au uitat cât de credincioși sunt, care în bigotismul lor complet fățarnic omit că Dunnezeu e unul, și ce să vezi, ACELAȘI, și dacă-i pupi inelul de 24 de karate lui nea Daniel, și dacă te binecuvântează simplu fratele Francisc, vor spune că a fost vorba tot despre politică, interese intergalactice, că și "al nostru" e la fel de putred de bogat ca și "al vostru"... Băi... O fi! Dar, într-o societate atât de strâmbă și de debilă ca a noastră, EU apreciez că cel puțin nu face paradă. Că în timp ce unul povestește cu nesaț despre câte sute de mii de euro l-au costat clopotele de la catedrală, celălalt vorbește cu blândețe despre iubire, unitate, acceptare...
Prieteni, o spun din nou: mi-e scârbă de fariseii oripilați de cum a zis Papa că-i "mai bine să trăiești ca un ateu decât să fii un fals creștin"! Huooo!! Blasfemie!!! Au sărit de cur în sus ipocriți slujitori ai unei credințe de paradă!!! Mai bine urăști și hulești, arunci cu pietre și judeci, dar te arunci în genunchi sub icoane, gândind că DOAR ACOLO e Dumnezeu! Că El te vede prin ochii altora ca tine, că trebuie să-ți strigi evlavie în gura mare, NU s-o simți!!!
Nu, n-am nimic împotriva Bisericii, așa cum am fost acuzată. N-am "un dinte" contra preoților!!! Am o mare scârbă pentru falsitate și mascaradă!!!
Haide bine pa!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Gripă

Hei, dragilor! O mai fi vreun român slobod sau îs toți grămadă la "Matei Balș", la mă-sa și la tac-su, să se testeze?... Da' ...