Good day

Hei Mărkuleți!! Era cât p'aci să fiu proastă dispusă azi (din mai multe motive)🤣, dar, cel puțin pentru moment, situația s-a modificat (Doamne ajută-ne pe toți să rămână așa...).

Să începem cu începutul: duminică și ieri am fost în târgul Botoșanilor, orașul meu de baștină. Unde din păcate de vreo doi ani jumate mă deprim când ajung (din cauze obiective, zic eu). Ca să finalizez dosarul "succesiunea". Până acum aveam fobie doar de doctori, acum am și de notari. E bine că sunt într-un continuu proces de dezvoltare personală. Băi, am completat iar la acte și declarații de mi-a venit rău pe la toate organele. (Singurul lucru pe care l-am reținut a fost că a trebuit să trec pe undeva pe-acolo și cheltuielile cu înmormântarea alor mei. Probabil fiindcă m-a marcat. Adică mi-au rămas în patrimoniu? Că nu-nțeleg...). Și mi-a făcut o doamnă capul calendar cu niște neconcordanțe dintre un act de proprietate și un certificat fiscal, și mi-a zis că trebuie să iau iar tot județul la picior ca să trec înscrisul de pe numele lui cumnatu' lui sora lui unchiu' lui bunicu' (greșelile sunt voite, în caz că mă va mai suspecta cineva de analfabetism) pe cel al lui tanti Frosa care era mama lui madam Ghergina, care fusese rudă de gradul întâi cu Moș Gerilă. Asta ca să poată trece în atestatul meu de urmaș niște pământuri de pe la bunici. Cred! Că între două ture de lipotimie prindeam foarte puțin din ce îmi explica tanti funcționara (care concomitent mai derula acest protocol și cu alt client - sper, pentru binele ei, să fi fost mai inteligent decât mine). Ea de altfel de treabă...părea foarte încredințată că știe despre ce vorbește: cote indivize, "divize", 1/2, 3/4 și 10/9...deci m-a convins și pe mine: "Treceți doamnă ce știți dumneavoastră, numai să fim în legalitate, că nu vreau să devin și infractoare acu', am destule metehne...". În fine, concluzia primei jumătăți a zilei a fost că am primit, oleacă în avans, în dar de ziua mea un certificat de moștenitor. A fost debutul crizei de depresie. Prefer trandafirii roșii. Înainte să purcedem către Buzău, am trecut pe la noua locuință a părinților mei, și anume cimitirul, ca să le mulțumesc de cadou. Pasul numărul doi al puseului isteric. Am plecat de acolo cu nodul din gât urcat până între dinți și cu un piculeț de ceață pe ochi (probabil mi-au crescut dioptriile între timp). Biți al meu, mama și cu tata sensibilității, mă întreba obsesiv ce am! Am încercat să-l ignor, dar uneori e mai rău decât o femeie care se apropie vertiginos de menopauză. Și l-am afurisit! Normal! După care zic să scriu ceva pe blog. Da' ce? M-a lăsat în durerea mea? Avea el nelămuriri legate de moștenirea imperiului Markiewicz. Mai exact nu înțelegea de ce a zis doamna de la notar că nu a putut să-mi treacă în "docoment" nu știu ce parcele de pe malul Prutului (cred că ne facem plajă privată acolo)... Am uitat să menționez că Bițișor planifică să devină latifundiar (deja face de câțiva ani demersuri în acest sens - deci vă închipuiți că orice centimetru pătrat de glie contează...pe sistemul: "NOI VREM PĂMÂNT!"), eu nici atât nu pricepusem...deci a stabilit dânsul că mai bine intra cu mine. "Ce faceeeeee măăăăăă???? Adică io-s proastă, n-am știut ce să întreb, mi-au furat ăștia ogoarele!!! Care nu-ți mai ajung ție!!! Ce plm vrei???!!! S-o scol pe mama din mormânt și să-i spun că nu mi-a lăsat destulă avere???!!!! Lasă că ți-o da mă-ta mai multă!!!" Și altele! Mi-a zis că sunt nebună! "A da????!!!!!! Deci așa care vrea să zică...păi lasă mă că mă duc unde m-oi duce și-ți mai fac rost de niște brazdă și dupa aia bag divorț!!!! Da' să fii atent la partaj, să nu te-nșel cu vreun pumn de țărână, nesimțitorule care ești tu disperat!!! Că dacă eram la notar acuma rezolvam problema!!!!" Așa am ținut-o langa până la Bacău, unde am făcut un popas la unchiul și verii mei, care tocmai ce-și făcuseră și ei succesiunea după sora mamei. Trebuia să comparăm zapisurile, ca să vedem dacă "pușcă" unul cu altul. Până la urmă marea problemă erau 40 de mp de construcție la Bobulești (n-ați auzit de Bobulești???!!!!), din care mie îmi reveneau 20, pe care mie nu mi i-au putut trece în patrimoniu, din cauze pe care am decis că nu mai vreau să le dezbat (până și Biți a zis că renunță!!!). Toata treaba asta se întâmpla undeva pe la ora 19:30. Ceas la care eu am solicitat o cafea. Tare! Și am primit-o! Că doar n-aveam destui draci în posterior! Și așa am stat treză până la 3 ale nopții! De fapt ale dimineții! Și la 7 beleam ochii în tavan, că-s setată, n-aș mai fi! La orice oră fac nani, mai târziu de 7 mă trezesc doar printr-o intervenție divină. M-am învârtit de vreo două ori prin casă, am făcut prezența pe whatsapp la "iepurași" la muncă și am decis că, deși sunt în concediu (dar numai mâine trag speranță să plecăm și noi undeva unde să nu avem nevoie și de certificatele de naștere ale străbunicilor), să trec pe la prăvălie să beau o cafea cu "copilașii". Zis și făcut. Chioară de somn, am nimerit locația, că știu drumul și cu ochii-nchiși, doar că m-au luat din "servă": "Șefaaaaa....." Când apelativul este rostit cu mulți de a în coadă și cu multe puncte de suspensie...e clar! Ori mă enervez ori plâng! Azi mi-au venit ambele stări odată. Dar am avut puterea interioară să-i rog eu din tot suflețelul meu să mă lase în nebunia mea, că am venit doar să servesc și eu o stacană de energizant, și că am încredere în ei că se vor organiza pe cont propriu. Ce-oi găsi când m-oi întoarce...dacă oi mai găsi...Dar nu vreau să mă gândesc la asta de pe-acum. Revenind: eu în momentele rare în care nu sunt isterică, :))), mă-nțeleg bine cu "iepurașii". La modul că ne permitem glume diverse, foarte diverse. Așa că m-au întrebat ce am făcut as'noapte de nu am dormit. "Puii mei, doar nu credeți că am făcut sex până la trei!!! Doar până la două :)))) O oră după m-am pocăit". Și de aici discuția a decurs firesc. Unul din băieți, care nu avea la momentul respectiv creierul conectat cu corpul, în timp ce își privea mirat palma stângă, întrebându-se de ce are semne pe dânsa, ne spune foarte serios că el de ceva vreme face sex singur. "Cu stânga??!!! Merge??!!!" Alt coleg, stângaci de fel, a zis că nu. Celălalt a spus că depinde cum stai în pat. Noi fetele, ne crăcănam de râs. Oops! Asta n-a sunat bine. :))) Dar treceți peste, vă rog! Și am căutat-o pe colega stângace să ne explice cum stă treaba și la sexul frumos, că noi suntem dreptace toate. :))) N-a-nțeles din prima că e blondă. :))) Glumesc, nu era atentă la noi, că nu suntem interesante! Așa că a trebuit să îi explicăm mai în amănunt despre ce vorbim. Dar nu mai intru în detalii, că am promis că nu mai sunt obscenă. :))) Și totuși cred că mă răzgândesc: e blondă stângacea! Că ne-a zis că ea are bărbat acasă! "Și noi avem, tu, dar te întrebam ce faci dacă e plecat în delegație sau te iau poftele la muncă!" :))) Se pare că nici la noi nu merge decât cu dreapta. :)))

Haide bine pa, că a venit Pitica și a adus și două roșii și o sută de grame de brânză aproape dietetică...maximum permis. :(((

Uluială

Mărkuleților, io mi-s oleacă nedumerită...și pe deasupra (că "dedesupt" 😂 nu-mi place) sufăr și ca un câine comunitar uitat în ploaie. M-a certat rău o tanti...vaca Liana să-i zicem, de-mi comentase ea ceva la postarea cu limba română. Mi-a zis că-s proastă, mi-a "suptgerat" (se pare că azi e despre supt 🤣) că-s curvă...cică mă trădează fața...chiar dacă pretind că-s scriitoare. Da' când plm am susținut eu că-i duc neamul mai departe lu' Hortensia Papadat-Bengescu???!!! Băi, vă rog eu, dacă am făcut asta vreodată, dați-mi doi pumni în bot, că-i merit, dacă m-am dus tai-tai cu capul de tot...am zis că scriu că-mi place. Și că e refugiul meu. Că m-a muit viața urât în ultimii 4 ani (adică mi-am pierdut cele mai importante 4 persoane ale copilăriei și adolescenței mele - 2 mătuși pe care le-am iubit ca pe mama și 2 părinți. DECÂT! Plus bonus ambii socri - pe câte chiar îi iubesc - bolnavi de cancer. Slavă Domnului că acum sunt bine, dar existența mea s-a derulat între spitale și înmormântări). Și am crezut c-o s-o iau din loc. Oleacă am luat-o de fapt...Gata, ăsta a fost momentul meu de auto-compătimire, îmi era mie necesar. 😂
Acum să revenim la "văcuța Lola". Crede ea în pula care-i ține loc de cap că m-a băgat în depresie. Dar în privat, că n-a avut sânge-n coaie s-o facă public până la final. Alooooo! Centrala! Eram deja acolo! Acuma ies! Sau măcar încerc! 😂 Și nu-nțeleg de ce-o fute pe ea grija (probabil pentru că nimeni altcineva nu vrea să i-o tragă și ei - și deh...de la nefutut te mai frustrezi câteodată...) de cât talent am sau n-am eu...e și glumeață, nebuna! A zis că a fost la librărie și mi-a cumpărat cartea. De bucate. Moooaaamăăă, tu!!!! Ce tare ești! M-am pișat pe mine (pardon, pe tine) de râs! 
Și dacă-s curvă cacai problem? Îi e frică să nu mă călărească și bărbac'su???!! Stai, că pe asta numai vreun animal sălbatic ar putea s-o fute, dac-ar fi drogat, și eu zoofilie nu prestez. Deci toată pădurea e a ei.
A-propos, voi, cei care mă citiți, sunteți niște retardați! Mă scuzați, dar am citat!
"Aoleeeuuu!!!! Ce să mă fac Doamne eu???!!!...". Că n-am "zvâc", tută sunt, târfă nu mai zic....mă duc să fac ceva bani pe centură. Promit că dacă produc destul îi trimit și dânsei pentru un transplant de cap. Dacă aveți vreun leuț să donați și voi...haideți că-i pentru o cauză nobilă. Femeia se află într-o situație limită!!! Fiți buni creștini și gândiți-vă și la sora voastră handicapată...
Pupă mama Mărkuleții!!

Violeta

Mărkuleți, ca să vă spun "povestea" Violetei trebuie să vă pun în temă mai întâi cu felul în care se derulează treburile pe la mine pe la muncă. Din vreo trei "unghiuri": cum sunt eu acolo, cum sunt colegii mei, cum relaționăm noi.
Astfel, pentru punctul 1, ca să nu mă mai obosesc eu să debitez cine știe ce tâmpenii (că și-așa mi-a zis o colegă că am creierul obosit 😂 - nu m-am supărat, că avea dreptate), o să vă redau o poezie scrisă de un poet contemporan, primită CA CADOU de la camarazii mei de ziua lu' firma în care lucrez, dar și pentru aniversarea personală (acum trei ani), că era aproape "pe vine":

"Ești colega cea mai tare,
Alta nu-i ca tine, nu.
Paișpe ani (...) are
Și treișpe ai Oana tu.

Tu ești șeful cel mai tare,
Nu ne-am dori unul nou
Chiar dacă mai faci să zboare,
La nervi, lucruri prin birou.

Poți fi și total opusă,
Veselă tu poți să fii,
Dar când ești bine dispusă,
Spargi doar căni și farfurii.

Știi să treci de orice hop,
Pentru noi tu ești o divă,
Chiar dacă fumezi non-stop,
Parcă ești locomotivă.

Veselă și optimistă
Vrem să fii mereu. Îți jur,
Viața ar fi mult mai tristă
Fără tine la (...)"

Adică...no comment, Cam asta sunt. Dacă mă apucă dracii se produc cutremure, la propriu. Și lucrurile prind viață și încep să zboare. În puii mei, io acum îmi dau seama că știu să fac magii. Cred că trebuie să mă înscriu la o emisiune de talente. Dar, în apărarea mea, vă spun că fac asta în majoritatea timpului doar în intimitatea biroului meu. Rar mi se întâmplă să dau și spectacole la "scenă deschisă". Dar mai survin și momente din astea, recunosc. 🙊 Clienții fideli au învățat să nu se mai panicheze, merg mai departe ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Nu vă speriați, nu sunt CHIAR atât de smintită încât să-i agresez, fie și verbal, pe cei care până la urmă mă plătesc. NICIODATĂ (și aici nu glumesc)! Persoanele cu care lucrez de mai multă vreme (slavă Domnului că nu sunt în minoritate) îmi dau cu ignore că știu că mă calmez aproape la fel de rapid cum mă irit. Când se-ntâmplă să aterizeze câte un membru nou în echipă, are nevoie de 2-3 ședințe de terapie, după care devine aproape imun.

Destul despre mine. Colegii mei? Sunt mulți. Undeva la vreo 300, dacă pun la socoteală și colaboratorii, că tot în "curtea" noastră sunt. Și, cum eu îmi petrec, că-s mai harnică 😂 (doar n-o să spun că nu-s în stare să mă organizez 😂), vreo 11-12 ore pe zi acolo, ei câte 8, am devenit foarte apropiați. În diverse moduri 🤣 (v-am povestit într-o postare anterioară). Și-acum, vorbind din nou foarte solemn (am fost și până aici PARȚIAL serioasă), mie-mi place ca ce scot pe gură să pun și în practică. Vorba românului: dacâ mănânci un rahat, mânâncă-l până la capăt. Cum a sunat asta...acum îmi dau seama....ca și cum mie îmi place să îngurgit excremente. Dar mi-e lehamite să reformulez, deci o las așa. Ca să fiu mai exactă, mi-am exprimat de la bun început intenția și disponibilitatea ca ușa mea să fie deschisă pentru oricine simte nevoia să comunice cu mine (nu contează poziția pe care o ocupă, că nici eu nu mi-s împărăteasă...).Nu am zis însă și pentru ORICE. Mai bine ziceam, că acum e prea târziu...e aproape două noaptea. 😂

Și ajung astfel și la punctul 3, partea cu relaționarea. Adică, ușa mea și dacă e închisă (la propriu), tot deschisă e (la figurat). Pentru probleme de viață și de moarte, CA CUM ar fi: Gigel a pornit aerul condiționat și pe Gigica o deranjează...Aurel i-a luat scaunul Auricăi, deși ea-și trecuse cu vopsea numele pe spătar... Bombonel n-a vrut să-i dea din prăjitura lui Bombonicăi....și exemplele pot continua. Uneori te amuzi. Dar alteori chiar nu-ți vezi capul în oglindă de treabă, dar trebuie să-i asculți pe Gigel, Aurel și Bombonel, că așa ai declarat că vei face și oricum, până să apuci tu să spui că ai oleacă de activitate de prestat și dacă problema nu e chiar de gradul 0 ți-ai dori să revină la o dată ulterioară, ei deja și-au vărsat tot oful și așteaptă să vină "mămica" să medieze conflictul. Și mămica se duce, duce-s-ar, că de-aia e măicuță, și parolistă pe deasupra! Și copiii se împacă, și pe mă-sa lor o uită Dumnezeu pe-acolo să-și termine lucrul început...

Gata, ajungem și la Violeta, da' mai am oleacă. 😊 Colega mea despre care v-am povestit că suspectez că e mai nebună decât mine (știu, e greu de crezut, dar întotdeauna e loc și de mai bine), s-a proțăpit la mine în cușcă, într-o bună zi, cu un soi de păpușă hidoasă, că cică ar fi semănat cu tanti care vă narează. Cu sprânceana aia ridicată...e exact "mămica" în momentele de maximă încântare provocată de vizitele neașteptate ale unor musafiri nedoriți. Dacă mai avea și ochelari să se uite peste ei, se putea numi Oana. Așa...Violeta i-a rămas numele. Iar ea, la rândul ei, a rămas de atunci agățată de ușa mea. Dacă stă cu chipul la vedere, mai bine reveniți, că "măicuța" e întoarsă. Pe dos. Dacă e cu spatele...suntem în toane bune amândouă, deci poftiți pe la noi. De unde deducem că dosul e mai bun decât fața. Nașpa, dar realitatea poate fi crudă uneori...
Doamnelor și domnilor....v-o prezint pe "celebra" Violeta, laolaltă cu parfumul ei preferat!!!

Necenzurat

Dragi Mărkuleți, pentru că în seara asta sunt rău de tot cu psihicul și cu nervii aferenți (am ajuns acasă la ai mei, doar că ei nu mai sunt aici și asta încă mă doboară de fiecare dată - n-am avut timpul necesar să accept și să mă "obișnuiesc"), după ce am tras o tură zdravănă de bocit (nu, nu am nevoie de compătimire, e doar o prezentare a stării de fapt), și pentru că pe drum m-am umplut de spume și clăbuci, din cauza unor idioți care n-au altă treabă decât să frece mandarina pe FB în căutare de vreun vagin disponibil, o să urmeze o tiradă nerecomandată cardiacilor, pudibonzilor și minorilor. Eu sunt capabilă să port o conversație și cu un profesor universitar, dar sa mă cobor și la nivelul unui birjar (în sensul peiorativ al cuvântului), dacă e neapărată nevoie. Și acum este. Îmi asum să fiu și vulgară, și indecentă, și obscenă.  Pentru că se pare că prea mulți inadaptați social au impresia că dacă îi invit să-mi aprecieze pagina îi convoc la o partidă de sex nebun și jegos!  Abordări de genul: "Ce faci, frumoasă doamnă măritată?" (și altele de genul ăsta - că am primit o grămadă azi) mă activează grav! Și nu în sensul bun al cuvântului! Mai ales când sunt insoțite și de nelipsitele greșeli de ortografie! S-a-nțeles cumva din postarea mea legată de limba română că ma excită analfabeții??!!! Pffff! Moartea pasiunii! Și revenind, dacă tot ai văzut că-s măritată, de ce pana mea te-aștepți să-ți sar în pulă???? (V-am zis că o să fie grea asta, dar altfel nu ține!!!). Ori m-am plâns eu că e bărbată'miu impotent și nu mai are cine să mă fute? Sau ai crezut că dacă am pus și niște poze cu mine pe blog vreau de fapt să sug și eu ceva și nu știam cum să spun? O zic direct, dobitocule, dacă vreau! Că eu n-o iau pe ocolite! În niciun sens, dacă înțelegi ce vreau să zic! Da' n-ai cum să pricepi, așa că îți explic mai în detaliu: m-am măritat pe la douășopt de ani, nu mai eram virgină de ceva vreme, deci te-ai prins că văzusem câteva penisuri până atunci. Nu le mai știu numărul, așa de multe au fost dânsele și atât de panaramă am fost eu. Ai sesizat ironia? Aș pe draq, câ ție organul genital îți ține loc și de scăfârlie! O să te scobești mult și bine în nas și tot n-o să-ți dai seama în care parte te-am luat la mișto: în aia în care ți-am zis că numai cine n-a vrut nu m-a futut sau în cea în care ți-am spus că m-a luat și pe mine cineva când nimeni nu mai spera la minunea asta? (Pe vremea mea dacă te prindea 25 nemăritată era de porc!) Dar te las cu dilema.
Așadar, n-o mai întind (deși sigur tu ți-ai dori s-o ai mai lungă). Nici blogul nu mi l-am făcut, nici pozele nu le-am pus cu scopul de a-mi găsi un futac! Că am! Și cu doi odată nu merge la mine! E un principiu de-al meu! Și dacă n-aș avea, să mor că nu l-aș căuta pe FB. Sau pe vreun alt canal de socializare! Păi n-ai zis tu că-s frumoasă? M-aș descurca rapid și fără să mai pierd nopțile scriind sau făcându-mi poze cu țigara-n bot, poate-ți imaginezi tu că-i o pulă, și te gândești cum ar fi s-o ai și matale așa de mare...
În concluzie, pentru orice retard care crede că vreau să mă împerechez, n-a sosit încă perioada de montă! Și nici nu-i vreun pericol să fie careva vizat când va veni momentul. Așa că...dă cu ignore că oricum îți dau eu cu block altfel!
Pagina asta-i pentru mine și oamenii care au ceva în cap, cu care pot vorbi, nu cu care aș vrea să mi-o trag ca o cățea în călduri! Pentru asta folosesc alte medii! Și o singură persoană!!!
Prin urmare, Mărkuleții să-mi scuze ieșirea pornografică, dar cum v-am spus, mie abstinența, de orice natură, îmi provoacă stări de rău! Și nu prea am dus lipsa de din astea în ultima vreme, mi-a dat destulă muie viața, nu mai am nevoie momentan!
Haide bine pa!

Despre abdominoplastie și nu numai...

'Neața Mărkuleți!!! Iarăși m-am trezit cu noaptea în cap, încă nu am mi-am băut cafeaua din cana mea "stelistă" (că aia dinamovistă a lui Biți s-a spart - deh...soarta), așa că vă rog să-mi treceți cu vederea greșelile de redactare sau chiar de ortografie. Io-s obsedată de scris corect, dar când de-abia se crapă de ziuă sau noaptea la lanternă (nu vă speriați, am și curent electric, dar nu-i pot ține copilului becul aprins între ochi până în miez de noapte - copila e alocată la tac'su în vederea procesului de nani-nani, deci din partea asta nu e problemă...) nu sunt chiar în integralitatea facultăților mele (adică două, că n-am făcut mai multe 😂😂😂). 
Aseară, cum v-am spus, m-am întors de la Focșani intactă - având în vedere că i-am lăsat cheia de la mașină unui coleg cu care când mergi inventezi rugăciuni noi (nu conduce rău, doar "sportiv", dar asta-i altă poveste, va urma 😀). Uneori mă cred Monica Columbeanu (asta-i a patra cacofonie permisă în limba română, de-aia mi-am îngăduit s-o folosesc 😁), și am nevoie de șofer. Eram doar puțin ruptă de somn (am trecut înainte de a ajunge acasă și pe la prăvălie, unde am susținut jumate de spectacol de circ, după care a venit pe acolo și șeful meu "franțuzesc" - care nu a avut de ce sa facă tărăboi...vedeți, de-aia e bună "prevenția"), așa că i-am aliniat oleacă pe restul membrilor familiei, i-am băgat pe toți la somn (Tudor a avut ordin să adoarmă urgent, că mami e obosită rău, din cameră de la Maria și de la Biți nu se auzeau zgomote), așa că am purces și eu rapid la aceeași activitate care-mi oferă mari satisfacții - înainte însă am apucat să mă uit circa cinci minute la cutia aia cu poze din care ies sunete și am văzut-o pe o tanti care povestea despre cum și-a făcut o operație de abdominoplastie. Asta mi-a amintit că acum ceva scurtă vreme eram și eu pornită pe asta, însă oroarea de spitale (despre care o să vă povestec la o dată ulterioară, pentru că din păcate nu e nimic amuzant) m-a făcut să mă răzgândesc. Însă asta m-a dus cu gândul la cele două cezariene pe care le-am făcut și implicit la perioada celor două sarcini pe care le-am dus, destul de dificil. Nu pentru că aș fi avut cine știe ce probleme. Nu cu sarcinile. Doar cu capul. Bietul doctorul meu...cred că a devenit și specialist în psihiatrie după ce a scăpat de mine...😂😂😂
Acum îmi dau seama cât am bătut câmpii până să ajung la ce vreau să vă povestesc, dar asta este...defect profesional...🤣
Așadar, să începem cu începutul: mi-am ales medicul care să-mi monitorizeze sarcinile după un criteriu foarte "concludent". O prietenă (le fel de plecată în turneu ca și mine) care născuse cu el îmi povestise că e foarte bun!!! Și nu din punct de vedere profesional. 😂😂😂 "Fată, când l-am văzut la bustul gol în sala de operații (încă nu apucase să-și ia capotul ăla pe el) era să leșin!!!!" Woooow! Așa ceva TREBUIA să văd și eu! Zis și făcut. M-am grăbit cât am putut eu de tare să rămân gravidă (în vreo cinci ani am reușit) și m-am prezentat tremurând toată la ușa lui dom' doctor (pierdusem o sarcină cu ceva vreme înainte iar nivelul meu de stres era la cote maxime). Consultația a decurs bine, viitorul copil era acolo, în parametri normali, doar că eu n-am putut să-i spun Danei, prietena mea, cum mi s-a părut omul. "Ce-ai fată, eram c....pe mine de frică, nu mi-am dat seama dacă e "bun" sau nu. A fost super de treabă, altceva nu pot să-ți spun..". "Ce proastă ești!" "Lasă tu că-ți zic data viitoare". Dată la care m-am hotărât: "E bun rău!" 😂😂😂 Nu aruncați cu pietre în mine, doamnele știu: când ești însărcinată îți mai scade numărul de neuroni (că trebuie să îi dai ceva și la copil) și dacă oricum nu aveai în exces...
Dar faptul că am validat calitățile umane ale domnului doctor nu m-a scăpat de stres și emoții de fiecare dată când mergeam la control. Sau când nu mergeam. Că tot timpul mă durea ceva, mă înțepa, mă înghioldea...drept pentru care îmi terorizam la propriu feblețea. Uneori îl mai trimiteam pe Bițișor la cabinet, să ceară consultanță, că mie mi-era rușine (undeva, adânc tare în subconștientul meu știam că sunt tra-la-la - fusesem la control cu trei zile înainte, totul era ok). Și pentru că acolo era în permanență foarte aglomerat și eu stăteam ca pe ghimpi, îl sunam pe Biți să văd ce face. 🤔 "Ce sa fac???!!! Stau ca boul lângă o grămadă de muieri cu burta la gură, care se uită la mine ca la urs și aștept să ia doctorul o pauză de țigară ca să îi spun că ești nebună!!!!". I-a zis. O spus omul că îmi aduce el niște pastile din țările calde, care costă vreo câteva mii de euro, de n-o să mă mai doară nimic. Biți, numit și "chitră" a spus că poate putem rezolva și altfel. Da...o idee era să mă scoată la plimbare cât mai des, că mișcarea face bine. Eventual mergem pâna la spitalul de agitați și, cu puțin noroc, și înapoi. 🙊 
Altă problemă era și că de fiecara dată când mergeam la control mie îmi creștea tensiunea. La modul că acasă aveam 12 cu 8 și acolo 17 cu 10. Buba, adică! Eu tot făceam eforturi să îi explic domnului că e de la cap, că intru în panică imediat ce ajung la vreo 100 de metri de cabinet...dar degeaba. Tot m-a internat de vreo câteva ori, ca să m-audă behăind pe acolo că eu vreau acasă! Ce, te puteai înțelege cu mine în vreun fel???!!! Nici vorbă! Avantajul lui a fost că la a doua sarcină se obișnuise deja cu mine. Că eu nu. 😁 La fel de țicnită eram. La un moment dat m-a și întrebat: "Dumneavoastră vă crește tensiunea când mă vedeți pe mine?..." "Aoleu bre!!! Așa-i de evident???" 😂😂😂 Cred totuși că omul știa că face "furouri" printre paciente...
În fine, a trecut și perioada de sarcină, probabil pentru dumnealui mai greu decât foametea din '47...și am ajuns la operație. Din mai multe motive, printre care și faptul că sunt atât de chioară încât dacă nu port ochelarii am șanse mari să nimeresc la vecini în loc să ajung acasă (norocul meu e că tehnologia a avansat și se pot subția lentilele, că altfel aș fi avut niște funduri de borcan în loc de ochi), nu am voie să fac efort susținut pe termene îndelungate și, implcit, nici să nasc pe cale naturală. În seara de dinaintea intervenției am avut niște emoții care frizau demența senilă. Însă, paradoxal, pe parcursul demersului de extroducere a plodului din abdomen (timp în care pe hol mă așteptau vreo cinșpe persoane 🤣), eu, aflată sub anestezie parțială, că nici din aia totală nu aveam voie să fac, tot din cauză de tensiune (a-propos, Dana avusese dreptate, priveliștea domnului doctor în sala de operații, cu pieptul dezgolit, ca haiducii lui Avram Iancu, merita orice chin 😂😂😂), am fost extrem de relaxată (la modul că în timp ce toate organele interne îmi era frământate mai ceva ca un cozonac de Paște, eu povesteam experiențe din facultate, pentru că ne dăduserăm seama că ambii frecventasem această instituție la Cluj). 
De o manieră cel puțin stranie, experiența nu s-a repetat și la a doua naștere, deși ai fi zis că eram obișnuită, nu? În seara anterioară nu numai că am avut emoții, am bocit de nu mă calma nimeni nici cu injecții în cap, dacă aș fi avut voie să fac. (Că veni vorba, știe cineva dacă toți bărbații sunt așa de "nesimțitori", sau doar al meu???!!! Că s-a găsit să mă încurajeze cu următoarea replică: "Hai, dom'le, ce tot plângi atâta, că doar nu te duci să te taie..." "Nuuuuu, sandilăule care ești tu cu tot neamul tău, mă duc să mă f..e.Aș vrea eu!" (am adăugat malițios, drept pedeapsă pentru atâta insensibilitate față de mine, care mă chinui să îi fac copii pe bandă rulantă ca să-i duca reputația mai departe, care am renunțat eu la numele meu frumos și deosebit și unic pentru el, că iar mi-am amintit!!!).
Așadar...cezariană din nou, anestezie parțială iar....doar că alienarea din tărtăcuța mea mai urcase o treaptă între timp, așa că pe la mijlocul intervenției mi s-a năzărit că mă doare și am început să răcnesc (cred că am uimit jumate de maternitate, or fi crezut că a băgat doctorul în sala de operații vreo gravidă care naște normal). Cum nu am putut fi polotolită cu vorba bună (nu, nu m-a agresat nimeni), mi s-a mai administrat o doză de anestezic și am făcut imediat nani bun și total și au reușit oamenii să își termine treaba. Când m-am trezit altă tragedie, că nu știam unde sunt și de ce; după ce m-am dumirit dă-i cu urlat că unde e fata, are toate mâinile, toate picioarele, toți ochii în cap?...Mi-au adus-o, le avea pe toate, parcă m-am mai calmat oleacă...dar doar oleacă. Ce a urmat vă povestesc în alt episod, că am întârziat la muncă și a început circul fără mine!!! Haide bine pa!

De dimineață

Ceva scurt de dimineață, ca să meargă ziua bine (nu-mi aparține, e "culeasă" de la fostul meu șef, dar folosiți-o cu încredere când simțiți nevoia, că face bine la calmarea nervilor și nici nu cere drepturi de autor 😆):

-"Haideți să facem un concurs!"
-"Ce concurs?..."
-Concurs de supt "acadeaua" la urs/
Eu sunt ursu', să-nceapă concursu'!"

Unul dintre termeni nu e redat exact, dar asta din cauză că io-s mai timidă. 😂😂😂

Haide bine pa, că mama-ursoaică pleacă la concurs! 😘😘😘

Noi

Bună seara Mărkuleți! Cei care ați vizionat postarea anterioară, ați văzut de fapt o scurtă dar foarte la obiect caracterizare a mea. 😂😂😂 N-are rost să mă ascund după deget: îmi place circul. Mult! Și teatrul. Ăla a la Eugene Ionesco. 😁 Iar de repetat trebuie să repet, normal, pentru că sunt o perfecționistă, pun pasiune în orice fac și totul trebuie să iasă ca la carte. 🤣Dar ce să vezi ghinion....azi nu mi-a ieșit! Că mi-am cumpărat o rochie de la Focșani (cu care, a-propos, când m-a văzut Biți după ce am catadicsit să cobor ca o zână după zece telefoane primite, de zici că venise sfârșitul lumii și doar noi doi mai rămăsesem neadăpostiți, a zis că-i foarte drăguță. Normal, nu puteau să-i iasă și lui ochii din cap ca la melc de cât de bine îmi stă...needucatul!). Alaltăieri, când am fost la consfătuire. Știu, v-am băgat adânc în ceață. Dar promit că tot eu vă și scot, dacă aveți puțintică răbdare.

Așadar, dimineață am aterizat ca o floare la prăvălie să beau și eu a doua cafea cu colega Cinthya (o fată mișto tare, o iubesc de mor, că-i zuză faină), după care să purced la Primărie! Păi nu? Cum să treacă vreo zi în care să nu frecventez eu o instituție de genul? Norocul meu că știam pe cineva pe-acolo, că aveam nevoie de un certificat fiscal (cred că mă fac samsar de mașini, că m-a pocnit brusc să-mi vând autoturismul pe care l-am achiziționat acum două luni; mi-am făcut eu niște calcule de rentabilitate din care a rezultat că trebuie să-l "mărit"). Iar mie când îmi trebuie ceva, în cazul fericit îmi trebuie AZI. Dar asta este excepția de la regula care spune că am nevoie IERI de ceea ce solicit. M-am întâlnit deci cu Romică, m-am fâțâit mândră nevoie mare prin vreo 10 birouri, el cu actele eu cu prezența, și în câteva minute am obținut actul. Pe principiul "pentru că merit!" 😂

Mă-ntorc grandioasă la dugheana mea, cu gândul să-mi las catrafusele la birou și să cobor, că trecuse deja binișor ora de începere a spectacolului.Doar că-mi taie avântul muncitoresc Fifi, care mă întreabă foarte spirituală dacă am chiloți negri azi. ????????????!!!!!!!!!!!!!!!!! Să-mi dau palme!!!! Multe!!!! Rochia mea "draguță" era "decât" foarte transparentă. Unde draq să cobor eu așa?...Hai că cu-ai mei mă cunosc destul de bine - nu chiar la modul la care să ne prezentăm lenjeria intimă, dar oricum...dar parcă să ajung la un așa grad de familiaritate cu câteva sute de suflete...nu prea-mi convine, că nu filmez pentru "Insula iubirii". Așa că am stat relativ cuminte băgată sub birou toată ziulica, dar sfâșiată de griji...păi cum să nu-mi bag eu în seamă "iepurașii" o zi întreagă (pe lângă aia în care am fost plecată), după ce tocmai le promisesem de luni, așa, ca de început de săptămână că, după ce am avut un moment de introspecție lăuntrică în adâncurile creierului meu, am decis că trebuie să redevin muma pădurii (ce zic eu a pădurii, a întregului domeniu forestier național), că nu se mai poate așa!!! Băi, n-am fost bună de nimic toată ziua!!! (Unde mai pui că cică am fost și deochiată! Și a venit o doamnă să mă descânte, dar ca să aibă efect a trebuit să leorbăi niște apă în care în prealabil stinsese vreo 10 bețe de chibrit, că altfel nu avea efect incantația - mmmm,,,știți ce bună e licoarea cu catran? Ceva deosebit...). M-am tot gândit cum să fac eu să nu se simtă totuși "copiii" mei abandonați, că eu nu sunt o mamă denaturată! A-propos, la noi în ogradă ei sunt "copiii" iar su sunt "mămica". E un statut destul de greu de dus, dar e mai bine decât "șefa", ca la trenul ăla cu două clase. Și când să plec acasă, mi-am amintit: o colegă mi-a sugerat acum ceva vreme că ar trebui să le fac și lor, la fiecare, câte-o poezie. "Haide tu, că io nu-s Eminescu. Adică îs mai mult pe genul lui Bacovia, și te asigur că nu vrei să vă descriu folosind stilul lui livresc. Nu de altceva, dar vă bag în depresie și eu cu cine mai lucrez??!!" Dar i-am promis că găsesc eu o variantă...și promisiunea e promisiune. Drept urmare, o să vi-i prezint pe "copiii" mei. Doar pe primii 17, că pe restul de două sute și ceva vă invit să-i descoperiți la fața locului, dacă doriți, nu am de gând să scriu până mă pensionez. Nu la povestea asta.

Înainte să încep, trebuie să menționez că eu le-am solicitat tuturor să-mi vorbească la pertu, că nu țin la etichete și mă simt și bătrână când mă iau cu "dumneavoastră"...Unii au reușit, alții nu...fiecare după posibilități.

Am să încep expozeul cu Mihail ("câine de circ" - el mi-a zis asta, cică era un film, habar n-am...) - fără Facebook - că el e om serios, nu ca noi, generația Y înspre Z - întrucât cu el am început eu activitatea în Buzău. La modul că eram noi doi, un șantier cu niște stâlpi ridicați, și mulți-mulți meseriași, ingineri, constructori, utilaje și alte nenorociri la care eu mă uitam ca bovina care a greșit poarta.Mihail "securistul" e unul dintre cei care nu poate să-mi spună "tu" nici măcar dacă-l droghezi (ceea ce ar fi cam complicat, având în vedere că el nu consumă măcar altceva decât apă - și aia testată în prealabil), Din "Doamnă" nu mă scoate, și neapărat cu majusculă la început...eu știu că sunt divină, dar chiar așa...

Și dacă am început cu Michael, mi se pare de bun-simț să trecem la soția dânsului (pe la noi sunt multe cupluri, că e inevitabil, ne petrecem trei sferturi din viață la prăvălie...numai eu am reușit să-l cunosc pe Biți la Poliție, dar asta-i altă poveste, promit că v-o relatez la o dată ulterioară), Ana-Maria, zisă Adela, adică Adelina, adică mai exact "Pestrița". Mică și rea. În sensul bun al cuvântului. Și oricum, fetele rele sunt bune, nu? O fi ea mititică, dar să n-o activezi că te tăvălește, nu se lasă! Mor ce-mi place! 😂

Despre Fifi v-am mențtionat deja ceva. I se mai spune și Inspector Gadget. 😂Știe tot, dacă nu știe află, are o părere despre orice, oricând, pe care ți-o servește indiferent dacă vrei s-o auzi sau nu. Să fie acolo, poate-ți folosește, măcar pe viitor! E fantastică, să știți. Și vă mai spun un secret: are un posterior cu care concurează cu J Lo. Stau ai mei numai cu limba scoasă la rând în spatele ei. 😛

De Floarea ce să vă spun? Că numai eu am voie să-i spun așa? Aste se știe! Că e o vrăjitoare??!!! Ne-am propus s-o exorcizăm. Păi cum păcatele mele să mănânci ce vrei, cât vrei și când vrei, și să poți lejer poza pentru Playboy, dacă ar mai exista??!!! Nu, e clar că e din altă specie, una superioară!

Mir chiar că e copilul nostru, al tuturor. "Fetița care plânge și suspină", cum a caracterizat-o un mare poet contemporan, cu cei mai mișto ochi albaștri pe care i-a văzut Universul, este mai sensibilă decât un mielușel abia fătat. N-ai cum să n-o-ndrăgești, decât dacă ești extraterestru. Și chiar și în cazul ăsta am dubii...

Aurora Pufulete ..."măcelăreasa"...dacă o vedeți cum "trage" la mici și la cârnați...vă vine cheful de nebunii. 😂😂😂 E cea care, pe care dacă o sun în miez de noapte că am nevoie de ea, este în secunda doi la ușa mea. Alături de Cosmin (zis Pufi). Tot Pufulete și el, că doar e bărbat'su. Cu Facebook dar fără mine în listă, că m-a blocat ultima oară când ne-am certat. 🤣Greu de crezut, dar e mai căpos decât domnia mea. Însă are un suflet mare cât tot postul Paștelui, nu doar cât o singură zi.

Răzvăneață? Copilul meu mai brunet, că mie mi-au plăcut întotdeauna negrii. 😂😂😂 E băiatul ăla cu un bun-simț demodat aș spune, că nu prea mai întâlnești în zilele noastre....Și care trebuie să facă eforturi mari ca să mă enerveze, iar pe mine mă apucă dracii și dacă plouă afară, și dacă e prea mult soare, și dacă bate vântul și...

Pitica ? Mică și dânsa, nu prea rea, 😂, dar după cinci minute petrecute împreună amețești. Te așezi și apoi leșini. Atât poate să vorbească. Suspectez că divaghează și prin somn, dar nu știu sigur, că încă n-am dormit cu ea. Cred că ne poate confirma sau infirma Luis, zis Luigi, (normal, soțul din dotare, lucrează tot cu noi; dar nu prea are posibilitate să se facă auzit, tocmai v-am explicat de ce 😂).

Pitica are și o prietenă, Poștărița . Care vorbește la fel de mult ca ea. Doar că mult mai zgomotos. Și am eu "vaga" impresie că e și mai nebună decât mine. Ceea ce e destul de grav. Să nu te impingă păcatul să te cerți cu Poștărița, că toată apa de pe suprafața Terrei nu bte mai spală...

Sorin, zis Iri, ba chiar Viri, că nu-i scapă nici una, "prin" gură doar, că altfel e cuminte...a ajuns și el la o vârstă....aceeași cu a mea 😎, are așa un "papagal" că dacă nu ești oleacă trecut prin viață stai și în cap dacă vrea el, și ai impresia că îți și place...

Plușica, doctorița noastră, zisă și "Colț Alb", e cea mai nouă în gașcă. Dar s-a intergrat rapid, că nici ea nu are toate țiglele pe casă. Dacă le avea, nu rezista...😀

Despre Părinte cum s-ar spune, am presupus o bună perioadă de timp că e mut. Că greu scoteam vreo vorbă de la el. Până l-am prins o dată cu câteva beri la bord și mi-a zis și ce nu voiam să aud. 😂😂😂Dar e băiat fain, chiar dacă e așa de introvertit încăt trebuie să comunicăm prin semne. 😜

zis Tractoraș, după o pasiune conexă de-a lui, e băiatul care zâmbește aproape tot timpul, Dacă nu o face, înseamnă că e buba mare. Mare de tot. Că și când dai cu el de pământ, lui tot amuzant i se pare. Îmi place. Aș vrea să pot fi și eu așa. Parol!

"Cuplul" Mr. B și doamna Vicki, zisă "Permanenta" - e doar o metaforă, nu sunt un cuplu, lucrează doar în același departament și au grijă să nu ne accidentăm, să nu luăm foc, chestii din astea... - păi ei sunt veteranii de vârstă ai echipei noastre.Dar asta doar teoretic. Practic, îs mai tineri și mai plini de viață decât noi toți la un loc aproape. Îi invidiez. Tare! 🙄

Și ultimul dar nu cel din urmă e tata la copii, Golanu'. Stați așa, nu vă pripiți, că nu l-am scos pe Bițisor din "veața" mea. Doar că har Domnului, nu lucrăm împreună. Așa că, pe scară ierarhică, și șuturile și mângâierile ajung la copilași prin Golanski, deci e CA CUM ar fi tatal lor, nu?

Și cam ăștia suntem noi, o echipă faină, care facem de toate împreună (mă rog...aproape de toate 😂😂😂). Râdem, plângem, ne certăm, ne-mpăcăm, dar cert e că suntem mișto! Mișto de tot!

Haide bine pa, că s-a făcut târziu și mâcar mâine să susțin un mic spectacol, că apoi plec într-un binemeritat concediu și-ncepe fiesta,,,🤣🤣🤣