luni, 8 aprilie 2019

Citate

Ce-mi plac mie citatele astea atribuite unor persoane pe care nu prea le-aș fi văzut eu debitând lozinci feisbuchiste, demne mai degrabă de niște domnișoare avide de p... paloșul unui Făt- Frumos. Deși până la urmă nici tare chipeș nu-i musai să fie, important e să o aibă groasă- cartea de credit, și mare-mașina cu care o mai plimbă și pe ea din când în când prin oraș... s-o vadă lumea că "s-a ajuns", nu mai stă călare... nici măcar pe cal, din păcate pentru dânsa.
Așadar, poate chiar o fi zis Iorga vorba asta ce mustește de înțelepciune și profunzime. N-am de unde ști, că eu când eram mică n-aveam voie să mă joc cu copiii din alte cartiere. În fine... Ce-i drept, îi drept! Tu n-ai nicio vină dacă tac'tu nu-i plin de bani. Ce dac-o fi stat acasă ca să te crească pe tine, și n-a avut vreme să facă multe-multe milioane? Că bărbatul modern e o femeie gospodină și o mamă devotată. Deci nu mai smiorcăi, că n-ai greșit cu nimic. Dar ascultă-l pe nen'tu Culae și dă-i clasă lui "babacu"'. Arată-i tu cum se face avere, antreprenoare mititică ce ești! Ia problema în mână sau în ce-ți e ție mai la îndemână și alege-ți socrul cu cap, tu nebuno tu! 😉 Pe principiu "nu-i frumos, dar e bătrân".
Haide bine pa!

duminică, 7 aprilie 2019

Emancipare

Mă sperie tare gradul de emancipare al copiilor din ziua de azi. Și simt c-am îmbătrânit, maică... Eu abia la a doua cezariană m-am convins că berzele sunt plecate de la noi pe timp de iarnă.
Și totuși, haideți să vedem, dragilor, partea plină a paharului, așa cum ne-am obișnuit. Acum v-ați prins, stimați bărbați speriați/traumatizați/agasați/enervați, de ce doamnele pot și fac gura mare-mare-mare de tot? Nu e ca să vă supere pe voi, prințesici mici și sensibile! Au contraire! Se antrenează ca să vă ducă neamul mai departe. 😉
Haide bine pa!

Hai să fim OAMENI!

Dragii mei, UNEORI, doar uneori, aici mai sunt și serioasă și am nevoie de ajutorul vostru. Un share, atât... poate cineva, undeva, va conștientiza. Măcar puțin. Și tot contează.
Eu am doi prieteni dragi care se încadrează la categoria "persoane cu dizabilități". Din păcate. Și oamenii ăștia pe mine mă inspiră. Pentru că-s mai plini de viață și de entuziasm decât sunt de multe ori eu, pe două picioare...
Poza pe care am atașat-o nu va stârni interesul. Iarăși, din păcate! Nu e nimic amuzant, nimic de luat la mișto. De data asta nu. Dar e genială! Prin ce transmite!!
Prietena mea Gabi a făcut în apel pe FB... o rugăminte... respectați, fraților, dreptul persoanelor mai puțin norocoase decât noi de a folosi locurile alea de parcare oleacă mai late și situate mai aproape de intrările în diverse locații. Că-s prevăzute cu un scop. Pe cuvânt! Și îndemnul ei a fost aparent simplu: "Fiți oameni"!
Mie însă mi se pare a naibii de complicat... greuț înspre imposibil de prestat. Fiindcă îți trebuie muuulte ingrediente ca să fii om, și, ce să vezi... nu le găsești la supermarket, acolo unde îți parchezi, cu nesimțire, mașina pe "locurile de handicapați", considerând probabil că sunt destinate celor cu retard mintal, adică tot un handicap, nu? Ei bine, află că nu!! Prostia, lipsa de empatie, aroganța idioată, lenea, nerușinarea... nu-ți atrag privilegii. Sau măcar nu ar trebui, într-o societate normală.
Băi fraților, să fii o persoană cu dizabilități și să ai "pretenția" să beneficezi de un minim de facilități este ceva firesc, de bun simț, știți?!? Eu nu știu, că-s întreagă!!! Dar mi-am luat un pic de timp să-mi imaginez! CUM ar fi dacă n-aș fi??!! De unde știu că mâine o să mai fiu??!!
Sunt multe de spus... multe de făcut! Din păcate, puține înspre deloc se și fac! Pentru că așa firesc ni se pare să ne mutăm dosul din mașina parcată în fața scării direct în magazin, în policlinică, în piață... bucurându-ne ca niște hiene tembele că facem mai puțini pași pe PROPRIILE picioare!!!
Dragilor, empatia nu se învață, o ai sau nu... Bunul simț se "predă" în copilărie. Cine-a lipsit de la lecții... mai greu recuperează. Așa că... nu puteți fi oameni... măcar nu fiți chiar animale! 😉
Haide bine pa! Și o distribuire dacă nu-i cu supărare...

vineri, 5 aprilie 2019

Fi-mi-ar scârbă!

Neața dragilor! Poza asta (de fapt mesajul atașat) mi s-a părut taaare reprezentativă pentru starea de total întuneric al minții care ne caracterizează, cu titlu de regulă, nația. Am început să ne dăm arama pe față acum treij' de ani și de-atunci o ținem langa... Că am auzit noi, de fapt am citit (pe FB, că o carte e greu de ținut în mână), că limitele sunt făcute ca să fie depășite! Așa că să trecem la treabă! Să arătăm lumii întregi că noi putem fi mai răi, mai haini, mai retarzi, mai barbari decât am fost ieri! Și mâine mai punem o piatră la piramida prostiei!!!
Nu, dragilor, eu nu fac politică. Eu nu "țin" cu pesedeul (doar cu Steaua 😂)... nici cu peneleul nici cu ce alte formațiuni (tumorale de-a dreptul) or mai exista. Eu nu țin nici măcar post. Spre deosebire de bunii creștini, cucernicii bisericoși care râd ca proștii în timp ce scuipă pe gură singura replică pe care o știu, și anume "Muie PSD". Băi, muie muie... măcar așa să dați și voi, că altcumva n-aveți cu ce, nici la propriu, nici la figurat! Dar totuși, nu credeți că sunteți un pic foarte tâmpiței dacă singura soluție pe care o vedeți ca să scăpați de sub jugul ciumei roșii (sau ce culoare o avea, mă iertați dacă n-am nimerit) e să vă rugați să crape un om?!? Bine-n plm că nu mâncați cărniță, că vă bătea Doamne-Doamne și ajungeați în iad. Așa El vă vede că sunteți niște evlavioși și o să țină cont când o împărți locurile în Rai, fiți fără grijă. Pfff... fi-mi-ar scârbă, cum s-ar spune, că m-am enervat!
Haide bine pa!

joi, 4 aprilie 2019

Femeia modernă

Asta-i măi prieteni mei femeia modernă. De fapt aia de-mi place mie. Că mai e și varianta "Basic instinct", care-și desface cracii în lateral și ooops, își dă seama că și-a uitat chiloțeii acasă. Acasă la cine nu-și amintește, că ea umblă ca popa cu Paștele, dar asta-i altă poveste. 😉
Deci dragi bărbați, știți lozinca aia care zice "ai grijă ce-ți dorești, că s-ar putea să se întâmple"?... Folosiți-o cu încredere, Biblie să vă fie, că ne-am emancipat, dă-ne-ncolo! Între Sharon Stone și Xena cea războinică și pe alocuri prințesă linia e tare fină. Și depinde doar de voi pe care-o scoateți la suprafață și cum ne depărtăm picioarele. 😉

După sală

Poza asta-i cu dedicație specială pentru antrenorul nostru special de la sala noastră specială, cu exercițiile lui speciale. Măi băiatule, măi fermecatule, măi epilatule, măi specialule!!! Măi, ce-i spun eu lui bărbată'miu când m-o-ntreba de ce-s vânătă în genunchi?!? Că știe și că nu mă rog în public și i-am și zis că țin post... Joac-o p'asta dacă poți... Știa el taică popa de ce m-a plesnit cu crucea peste bot de cum am intrat în bloc, păcătoasa de mine... Părinte, n-am făcut nimic, să mor io! Adică am făcut, da' nu ce crezi matale. Adică am călărit nenorocita aia de minge și din picioare, și de jos, și din șezut și de pe genunchi, și pe stânga și pe dreapta, și pe față și pe spate... da' parol că nu mi-a plăcut! Dacă tu spui să nu mai fac, apoi eu mă supun, că mă știi că-s o bună cre(ș)tină!
Dragii mei... nici din gură nu mai pot să dau... nici din mână... în principiu din nimic! Băi... și n-am făcut niciun păcat mititel, futu-i mama ei de viață... Zici că merg la mănăstire, nu la sală. 🙊🙊🙊

luni, 1 aprilie 2019

Poză de familie

Neața, dragilor! Haideți cu o zi de marți fără ceasuri rele, că eu am rezolvat treaba asta de ieri, să-mi iau de-o grijă. 😂
Aseară, după o zi pe care aș dori-o unică (și sigur nu e doar vrerea mea, ci și a tuturor celor care au avut neșansa să intre în contact cu mine), am crezut pentru câteva momente scurte că m-a lovit norocul. Am reușit să fac o baie din aia clasică, cu copaia plină, cu bulbuci pe care nu i-am generat eu... din casă s-au auzit doar vreo două strigăte de luptă (n-a fost nevoie să intervin și eu), ușa nu s-a clintit sub vreo ploaie de pumni și picioare... Ce mai... cred că așa arată paradisul. Știu însă sigur cum arată infernul. Că l-am găsit imediat ce-am coborât din rai. Liniștea de care mă bucurasem n-avea cum să prevestească decât un uragan. Fi'mea. Care a profitat de absența gardianului (unde plm erai Biți, de ți-au rămas plozii nesupravegeați?!?) ca să își scoată TOATE hainele din dulap (și nu are puține) și să le înșire pe unde au vrut mușchii ei mai căpoși decât ai mei. Adică pretutindeni! Oooofff!!! Veața mea!!! Și inima mea! Care nu mai știu exact dacă a stat sau a luat-o la galop precum un cal pe care s-au pariat sume importante. N-am știut ce altceva să fac decât să mă izbesc în șezut și să dau drumul la un torent de lacrimi însoțite de văicăreli zgomotoase, poate-poate mă aude și pe mine cineva... Aș! Tudor cu căștile pe cap, mai precis pe urechi, Maria trecuse la următorul dulap, și Bițișor ce să vedeți... făcea nani! Că avusese o zi grea. A naibii de grea, dacă nu l-au sculat urletele mele de babă angajată cu ora la priveghi. Așa că, mai aruncând câte-un ochi în spate, cu speranța tâmpă că i se va face cuiva milă de biata de mine, am purces la treabă. Timp în care, bineînțeles că m-am umflat de plâns și i-am urat lui Biți și întregului său neam toate cele bune. Pentru că nu m-a auzit, am reluat când s-a (l-am) trezit. Și i-am arătat și poza noastră de familie, făcută la studioul foto din centrul vechi. Alt motiv de scandal. Păi ce bă băiatule??!! Eu te-am jignit pe tine??!! Ca să-mi spui tu mie așa vorbe de ocară?!? Ți-am spus eu urât de mămica și tăticu' și de restul de rude, ca să mă înjuri tu de cele sfinte?!? Care muncesc eu ca o sclavă, ca o albinuță mică și turbată, care nu stau cu picioarele-n tavan acasă (și nici n-o să mai stau, na!) să mă întreții tu, care-s o femeie modernă care am făcut carieră ca să fac ce vreau eu cu dânsa?!? Cum adică să nu toc banii?!? Da' ce, i-am făcut să-i pun în ramă?!? Să-i iau cu mine când mi-o veni sorocul?!? Pe care-l simt că se-apropie!!! Au moooor!! De necaz și supărare!!! Adu repede cardul, că am nevoie de terapie prin shopping! Îți mai las și ție de-un buchet de trandafiri, ca să te iert că iar ai fost indisciplinat!!! Treacă de la mine și de data asta...

Gripă

Hei, dragilor! O mai fi vreun român slobod sau îs toți grămadă la "Matei Balș", la mă-sa și la tac-su, să se testeze?... Da' ...