Neața, dragilor! Și rugăminte la voi: încercați să citiți cu "ochii" deschiși ce-o să scriu mai jos, înainte să mă alergați cu pietre. 😂
Azi nu mai am chef să fac parte din "turmă". Azi mă transform iarăși în ciudata pe care o va pune la colț majoritatea. Dar știți voi că de-aia mi se rupe mie. Cât încă îmi permit să spun ce gândesc, chiar dacă nu-s în asentimentul celor mai mulți, mă simt liberă și mi-e bine.
Băi, dacă ieri am avut un sentiment de mândrie, de bucurie, de speranță... azi mi-a trecut. Pentru că pe unde-mi întorc privirea nu văd decât oameni chiuind și dansând de satisfacție c-a intrat Dragnea la "bulău". Fută-l câinii, ca să zic așa, că nu mi-e drag personajul. L-am vrut dispărut din "scenă", m-am încântat când s-a întâmplat să-i spună România, prin vot, că nu-l mai dorește. Dar să salivez de satisfacție urmărind imaginile cu un nene în drum spre pușcărie, să am orgasme repetate că înfundă ăla pârnaia... ASTA mi se pare trist și din păcate emblematic pentru neamul nostru. Experiențele trecutului nu ne-au învățat NIMIC! Ne căcăm pe noi că vrem schimbare! Vrem o poolă! Ne canalizăm toată ura adunată de atâta amar de vreme asupra unei persoane, ne tăvălim că-i crapă și ăluia capra, mai aruncăm de la unul la altul, pe FB, niște glume de prost gust, și în câteva zile totul o să se stingă. Nenea o să-și ispășească, probabil, pedeapsa și la final o să se-ntoarcă la averile lui dobândite, cu siguranță, pe căi neortodoxe. Și pe noi o să ne găsească la fel de săraci, frustrați și plini de resentimente.
Prieteni, nu-s avocatul lui Dragnea... vorbesc acum la modul general. Și mă întreb (și asta mă sperie tare), dacă rezultatul alegerilor ar fi fost altul, dacă "ciuma roșie" ar fi ieșit pe primul loc, ne mai uitam astăzi la televizor la mașina neagră cu deținutul în ea? Mi-e teamă că nu... Despre ASTA e vorba! Dacă, în loc să ne risipim energia în a viziona spectacole grotești, am înțelege și ne-am dori ca justiția să nu fie sinonimă cu vendeta, să nu fie aservită politicului, ca legea să nu se interpreteze și aplice după bunul plac al celui care deține, la un moment dat, puterea... poate am avea o "țară ca afară"...
Haide bine pa!
marți, 28 mai 2019
Grotesc
duminică, 26 mai 2019
România, trezește-te!
Neața, dragii mei!
Eu am mai zis: nu fac politică. De principiu... Dar cum să vorbești azi despre altceva? E un pas mic, mic de tot poate, dar ESTE! Mi-era dor să mă simt mândră că sunt româncă! Și așa mă simt în dimineața asta. Pentru că am senzația plăcută că poporul s-a trezit oleacă. S-a mobilizat. Haștag rezist s-a transformat în haștag votez! Din păcate, mai e muuult până departe! Celor care acuză "analfabeții" care nu știu pentru ce au ștampilat niște foi că sunt doar niște oi care se târâie după turmă, eu, pe persoană fizică, le spun că ACUM sunt încântată că fac parte din turmă. Știu pentru ce-am votat. Și pentru ce NU! N-am decis ieri, atâtea milioane de suflete, nici căderea guvernului, nici modificarea structurii Parlamentului nostru... dar îmi place să cred că a fost un vot de blam. Care, într-o țară civilizată, ar reprezenta un semnal de alarmă... La noi... om vedea. Până una-alta, pare-se că se plătește factura la gaz(e). Aia restantă din 10 august.
Haide bine pa!
joi, 23 mai 2019
Motivațional
Neața, dragilor!
Păi da! Că geme românul de-atâta cultură, de nu se mai poate exprima decât în citate. Pardon, românca! 😉 Pen'că azi îs misogină. Din nou! Sau... nici măcar! Sunt realistă. Așa c-o să spun: eu nu prea am văzut masculi (am zis masculi, nu fătălăi vulpescieni) care să se smiorcăie pe Facebook când se ceartă cu muierea. Nici când îi înșeală. Nici când nu le calcă pantalonașii și cămășuța. Nici când pleacă de-acasă că i s-a urât de prea mult... ea (nu) știe ce-a fost prea mult. În schimb noi fetele... Plm! De fată! 🤣 Până nu ne știu toți cunoscuții și necunoscuții, până nu ne plânge de milă toată suflarea... nu suntem împăcate cu Universul. Și culmea e că de fapt căutăm atenția și rugămințile fierbinți de iertare ale "fraierului" care ne-a supărat. Dar cine să-nțeleagă? Că el e deja cu berea-n mână... și bine face! Eu știu, c-am încercat! 🤣 Dar credeți că mi-a ieșit? Aș! Mai rău i-au venit dracii. Până n-am plâns live, până nu m-am tăvălit ca-n chinurile facerii, că imaginile îs mai grăitoare decât cuvintele 😅, NIMIC n-am rezolvat. Așa că, dragelor, lăsați-le-ncolo de lozinci "motivaționale", că-s de râsul curcilor, parol! Și nu fac decât să ne crească nouă gradul de frustrare, că ei le vor da doar cu... flit! 😉 Și încă o dată: BINE FAC!
Haide bine pa!
marți, 21 mai 2019
Poligamie
Neața, dragilor! Q&A. 🤣 Întrebarea e lansată de un nene pe care, sper rușinea mea, nu-l cunosc. Răspunsul mi-l ofer eu singură. Există poligamie pentru că bărbatul are, din X motive, nevoie de o femeie în viața lui. Dar e atât de bărbat, adică atât de "sincer", încât nu ratează nicio oportunitate să-i spună acesteia că e la fel ca restul. Și, la naiba, n-o face la modul pozitiv. Ce trebuie să înțelegi tu, femeie, e că ești la fel de curvă, la fel de neevoluată, la fel de enervantă ca oricare alta! Și să-i pupi tălpile fraierului care te-a luat. Și pe tine! 😉 Iar tu, dragă bărbatule, trebuie să înțelegi că NIMIC nu îndepărtează mai rău o femeie decât mostra aceasta a ta de franchețe. Pentru că femeia e femeie! 😉 Și vrea să se simtă specială! Ca prietenă, ca iubită, ca mamă...
Iată deci, de ce s-a născut poligamia: pentru că bărbații sunt bărbați, pentru că femeia perfectă, pe care o MERITĂ, n-a fost încă zamislită pe acest pământ, iar dumnealor, cu pragmatismul care-i caracterizează, vor "fabrica" una din "bucăți". 😉
Haide bine pa!
luni, 20 mai 2019
Pulică
Neața, dragilor! Chiar așa... de ce n-o distribuim?!? Pentru că mulți nu știu ce e "obectul" din poză și la ce folosește. Pe mine m-a inspirat pentru că tocmai ce-am revenit din punctul în care era cât pe-aici să clachez. De pe tot, cum spuneam în copilărie. Din cauza unui individ fără creier, dar cu un ego care, în viziunea lui strâmtă ca o virgină, poate ține loc de sinapse. Nu c-ar ști el ce sunt alea. EL!!! Milițianul zis... Pulică (prietenii știu de ce), alias Dumnezeu pe pământ, întors oleacă mai devreme ca să împartă dreptatea și să salveze omenirea de la pierzanie. Am avut neplăcerea să-l cunosc pe acest mare "domn" în exercițiul funcțiunii mele de "conductor" de prăvălie, și al lui de ȘEF pe la un serviciu pe-acolo pe la ăia de ne oferă nouă, muritorilor de rând, siguranță și încredere.
Pe scurt, nea Pulică, pentru că așa a vrut poola lui și pentru că legea se interpretează după bunul plac al celor care ar trebui să-i garanteze aplicarea, a decis că eu îs nițel penală. Din motive obiective: probabil că funcția pe care o ocup trebuia să fie a mă-sii și i-am suflat-o în mod fraudulos, și, mai mult, nu sunt nici umilă, așa cum ar trebui să fie orice ființă umană în fața organului! Drept și prin urmare, ca să mă exprim pe înțelesul dânsului, i-ote-mă pe mine infractoarea de la Buzău, care am vrut eu ca să ucid poporul, care le-am băgat la oameni pe gât lumânărele și fântânele de pus pe tortul la copii, care-s totuna cu petardele care ne sparg timpanele și ne mutilează pe la Sărbători, cado de la Moș Crăciun. 😉 Alea, de-s vândute legal la colț de stradă. Cu acte-n "regulă", nu ca la nenorociții de noi, care-am supt p.la, da' nu i-am supt-o și lui Pulică, și-atunci el se pișă pe documentele noastre că la el e puterea și el poate să dea muie. Măcar așa. Obligat-forțat. Ești mare, Pulică! Ești tare! Doi ani m-ai făcut curva ta... doi ani din viață mi-ai mâncat! Dar știi care-i norocul meu și ghinionul tău? Că eu am ce vezi tu-n poză. Matale... NU! Și, într-o țară strâmbă, în care prostia are rang de artă, se întâmplă și minuni! Și când poola se bate cu creierul, s-ar putea ca cel din urmă să câștige. Și știi care mai e avantajul meu și minusul tău? Că eu, ca să ajung unde-am ajuns (departe sau nu, pentru mine e perfect) și să te frustrez pe tine, care crezi că-s plină de "arfe" și stau cu dânsa-n mână și cu biciul pe "sclavi" privind galeș cum îmi intră banii în cont, am muncit ca un câine! Fizic și intelectual! Alte noțiuni care ție-ți sunt străine! Și încă o fac! Știi de ce? Pentru că-mi place! Pentru că eu mă trezesc dimineața și mă duc (și) de plăcere la muncă! Și mai știi de ce? Pentru că eu nu calc pe cadavre!!! Pentru că NU așa îți demonstrezi valoarea! Dacă o ai!
Dragilor, eu m-am răcorit! 😅 Și vă dau un sfat: fiți deștepți! NU fiți ca Pulică!
Haide bine pa!
vineri, 17 mai 2019
Nemulțumire
Hei, dragilor! Am fost admonestată de vreo doi prieteni care mă citesc, pe motiv că trag chiulul. În apărarea mea pot spune că nu trec prin cea mai bună perioadă a vieții mele, deci mă confrunt și cu o oarecare scârbă existențială dublată de o lipsă de inspirație și interes pentru orice... Însă, pe principiul "încercarea moarte (n-)are", let's give it a try.
Așa o fi?... Cum zice autorul necunoscut din poză? 🤔 Bărbații nu au voie să răspundă. 😅 Nu c-aș fi vreo dictatoare, dar m-a edificat al meu deja în acest sens. Încă stau să mă gândesc de unde-i vin ideile astea... Și ce dacă mă enervez de dimineață că-mi bate soarele în ochi pentru că nu a tras bine draperia, și dacă plouă încep să plâng? Și ce dacă nu-mi convine să fac eu cafeaua, pentru că o prințesă merită să fie servită, și mă supăr dacă mă trezesc și o găsesc rece? Și ce dacă nu suport să aud voci cu noaptea-n cap (deja am avut un imbold să le rup gâtul "ciripelelor" guralive de la fereastră), și-mi sare totuși țandăra dacă stă momâie lângă mine fără să scoată un cuvânt, de zici c-am fi la priveghi? Și ce dacă sufăr de nebăgare în seamă, și mi s-ar părea firesc să mă sune la fiecare zece minute doar ca să-mi mulțumească din inimă că exist, și dacă mă sună ce-are dacă mă agasează că mă ține din treabă?... Și ce dacă?... Asta îi dă dreptul să spună c-așa-s eu, nemulțumită de toți și de toate?!?
Hmmm... dragule, noi doi trebuie s-avem o discuție. Să-ți explic ce nu-mi convine. 😅
Haide bine pa!
miercuri, 15 mai 2019
(NU) Yes la vot!
Neața, dragilor! Azi vă vorbesc din postura actuală corporatistă, viitoare asistată social, după cum par a evolua lucrurile în patria noastră mumă...
Încerc să nu fac politică, din simplu motiv că m-aș face și de căcat, în același timp. Și-mi dau cu firma-n cap, că nu-s atât de inteligentă precum par. 😅 Dar nu pot totuși să nu mă-ntreb, oare nu sunt alții și mai proști ca mine? Plm, nu mă caracterizează modestia excesivă, deci o să-mi răspund prompt, singurică: clar sunt!!! 😉
Eu când nu mă uit la "Insula iubirii" 😂, mă uit la "Bravo, ai stil!". 🤣🤣🤣 Hai, că v-am mai zis, nu o mai faceți pe-a șocații. 😁 Fiecare după cât îi permite neuronul. 😜 Al meu și-a atins pragul de sus. În fine. Ideea e că când sunt reclame (care, app, nu tratează despre altceva decât despre tulburări de tranzit intestinal și afecțiuni ale vaginului), îmi mai scot câte-un ochi și-l arunc înspre telejurnal. Așa am făcut și-aseară, cine necuratul m-o fi pus... Că mi s-a dus pulii buna dispoziție dobândită după un stand-up mișto cu Micuțu și ai lui, mi-a sărit somnul și pe cale de consecință și muștarul... Mititei nu am avut așa că l-am luat în primire pe Biți...
Pe bune acum însă, am aflat cu stupoare, teamă, scârbă, nervi și alte sentimente la fel de nobile că primul om al țării, împreună cu gașca lui de "patrioți" retarzi ne pregătește ceva. 😉 Ceva prea bun, prea ca la țară. Ceva ce-o să pună pe fugă toți retailerii de pe-aicișa, adică acești sugători ai sângelui poporului nostru asuprit de hoții de alte naționalități, care s-au îmbogățit pe spinarea românului harnic, muncitor și onest!!!
N-o să intru în prea multe detalii, cine-i interesat să citească despre viitoarea lege a dublului standard, a cărei încălcare va atrage amenzi de 4% din cifra de afaceri generată. Ceea ce e de porc, parol! Dar NU din motivele pe care le vor invoca imediat cretinii care nu știu să facă altceva în și cu viața lor decât să mănânce rahat despre lucruri pe care nu le cunosc și nu le înțeleg, din cauză că sunt mult prea proști în capetele lor seci! Nu, stimabililor!!! Vă spune Isaura, sclavă la patron francez! 😉 NU suntem atât de infractori pe cât vă place unora să credeți, nici pe cât vi se arată pe la televiziuni și în ziare cărora li s-a atrofiat de tot cerebelul de la atâta pulă suptă de la stăpân! Nu, o să fie de porc din cauză de abuzuri!!! Că la prostime dau bine!!! Arată urmașii lui Decebal cum împart dreptatea și legea-n România noastră "dragă". Mai exact, cum ne dau muie!!! Da da!!! Eu recunosc: am luat atâta în ultima vreme, că nu mai cumpăr nici de mâncare! Că-s plină!
Așadar, dragi români, aveți toate șansele să vă hrăniți în curând "bio", din piață de la țărani, că ăștia care-au încercat să ne otrăvească neamul o să cam plece tai-tai! Acum rămâne de văzut cât va rezista și badea Gheorghe la tarabă, că dacă noi o să creștem șomajul cu câteva procente bune, cineva tot va trebui să stea la primire în continuare. Cu gura mare și toate găurile la vedere!!!
În concluzie, prieteni, baricadați-vă în case pe 26 mai!!! Să nu care cumva să ne dezicem și să schimbăm Doamne fer ceva!!! "Las-o bă, că merge-așa...!!!" Fi-mi-ar scârbă!
Haide bine pa!
Gripă
Hei, dragilor! O mai fi vreun român slobod sau îs toți grămadă la "Matei Balș", la mă-sa și la tac-su, să se testeze?... Da' ...
-
Neața, dragii mei! Și haștag eu ies/yes la vot, așa-i? Că unii încă nu s-au dezmeticit că azi nu-i despre da sau ba! E despre x sau y! &...
-
Hei, dragilor! Reluăm, că nu ne dă voie Zucky să scriem sau să vorbim despre altceva. 😉 Păi nu-i așa?... Eu una iar am avut o e...
-
Hello, dragii mei! Eu nu-s turmentată, asta-i starea mea naturală. 😂 Așadar întrebarea e legitimă. Eu CU CINE plm votez?... Nu z...