Mama...

Atât de grea e noaptea asta scurtă,
Așa cum plecarea ți-a fost de abruptă...
Atât de aproape e dimineața ce vine,
Fatidica zi ce te-a dus departe de mine!
O, cum mă doare să știu că nu mai ești!
Că niciodată n-o să vii să mă trezești,
Că-i primăvară și eu nu te pot vedea,
Că nu-ți mai pot aduce-o floare, mama mea!
C-ai suferit și n-am fost lângă tine...
Că te-am mințit că o să fie bine...
Că nu ți-am spus mai des că te iubesc,
Că mi-aș da inima o dată să îți mai vorbesc!

La dentist

Dragii mei, mai țineți minte când am râs eu de Bitișor că a fost la dentist?... 😂 Uitasem că roata se întoarce. Și dacă e pătrată, tot găsește ea o modalitate... 😤 Pe unde credeți că am umblat eu ieri?... LA DINȚAR!! Și nu așa... oricum! Știți persoanele alea în vârstă care își țin dantura într-un pahar pe noptieră, să fie mai la îndemână? Eee... eu am ajuns la Cosmin, cel mai tare stomatolog din Univers, cu două măsele în portofel. 😂😂😂 Da, da! Nu-i de vină auto-corectul, sunt dureros de conștientă de ceea ce spun. Dar ca să înțelegeți logica evenimentelor (sau pe-a mea 😃), trebuie să mă întorc puțin în timp.
Ca oricărui om normal, și mie mi-a fost toată viața frică de dentist. Cam cum îi e lui necuratu' de tămâie. Și cum de ce ți-e teamă nu scapi, cabinetul omului negru a fost multă vreme a doua mea casă. Suspectez că în clasele primare s-au făcut experimente (nereușite) pe mine, că prea mă chemau în fiecare pauză să-mi aplice șocuri electrice cu freza în gură... 😢 Dar asta n-a fost nimic... pe lângă extracția pe viu pe care-am servit-o prin clasa a 8-a... Atunci mi-am jurat că până nu-mi cad toți dinții de bunăvoie și nesiliți de nimeni eu NU mă mai apropii de nenorocitul ăla de scaun acționat cu piciorul... Și cum sunt o fată de cuvânt, ce-am zis aia am făcut. O bună perioadă. Până prin ultimul an de facultate, când forțată de împrejurări, a trebuit să-mi încalc promisiunea. Împrejurările constând într-o gaură suplimentară dobândită fix între lopătarii mei obosiți. To make a long story short, am umblat pe la oralele din sesiune cu o batistă în bot pentru că lucrarea a fost de anvergură și îmbrăcatul clonților presupune mai întâi pilirea acestora până aproape de dispariție, am stârnit mila profilor care m-au trecut ca să mai uit de necaz și până la urmă am intrat în vară și fără restanțe și cu un zâmbet Colgate. Și cu frica de dentist rămasă intactă. Ba nu! Amplificată!! Paroxistică!
Până acum vreo doi ani am suportat orice durere cu cel mai riguros stoicism posibil. Dă-le-ncolo de măsele, că cad până la urmă. 😅 Dar rămân ale naibii rădăcinile... așa că tot n-am scăpat. Cu serviciul 112 anunțat în prealabil, am purces, mai mult moartă decât vie, cu suspiciuni serioase de Parkinson și sindrom Tourette, la Cosmin... Sumarizez din nou: el a aflat că nu se atinge de gura mea fără anestezie prealabilă, eu m-am convins că în aceste condiții poa' să-mi scoată și 4 măsele odată (ceea ce a și prestat, pentru că niciodată nu era sigur că mă mai întorc) și dă-i tată/mamă bătaie... un an și ceva de mers cam la 2 zile la pilit, dăltuit, scobit... Dar cine s-a ales cu implanturi scumpe și bune?... La final, o bună perioadă am fost visul oricărui bărbat, că tăceam chitic. Am fost învățată că nu-i frumos să vorbești cu gura plină. 🤣 Mai dădeam doar câte-un rânjet, că tare mândră eram...
Și uite-așa am ajuns și la cele 3 ceasuri rele de marți, când, îmbucând și eu ceva ca omul, dintr-o dată am simțit un mare gol în suflet și în cavitatea bucală. Noroc că-s o golancă și știu să scuip! Și o femeie serioasă care nu înghite! Că cine știe cum ar fi stat treaba acum dacă nu eram așa... Mi-a zburat o "lucrărică"!!!! 2 măseluțe!!! Un implant adică, după mintea mea! Am urlat și-am zbierat și m-am tăvălit și am repetat scena la Cosmin în incintă, aruncând în același timp flăcări pe nări ca balaurul cu 3 capete. Omul s-a schimbat la față în timp ce eu urlam că mi-a decolat implantul și el făcea eforturi disperate să arunce o privire în gura mea isterică. Cred că până la urmă am fost imobilizată și a reușit...
- Oana, NU implantul ți-a căzut, ci lucrarea... spuse el vădit ușurat. Și asta pentru că n-ai mai venit pe la mine s-o cimentăm definitiv!!! Așa cum ți-am spus!
- Ce să facem mă???!!! Da' ce, gura mea e șantier?!? Aș fi vrut să-i strig. În schimb i-am răspuns bosumflată că nu-mi place să vin la el. Deși știu că mă așteaptă ca pe pâinea caldă, că sunt pacientul ideal pentru orice medic...
În fine... ieri am fost la montaj. Și i-am cântat la final "You make me whole again...". Și el mi-a spus să mai vin luni să-mi dea două ciocănele și apoi mai vedem... Ooops!!! 

Mulțumesc!

Dragilor, mă iertați dacă astăzi o să fiu serioasă înspre tristă și puțin (mai mult) nostalgică? Șoc și groază, dar sunt ca un fel de om care are și momente de-astea. Și o să vi le împărtășesc, cu riscul de a vă deprima. 😊 Însă știți de ce o fac? Pentru că împreună cu voi, cei care mă citiți, am trecut mai ușor peste cel mai greu an din viața mea. An care se apropie vertiginos de final. Păcat că nu pot scrie eu continuarea...
Cred că v-am mai spus deja... dacă nu, o fac acum. Deși pasiunea mea pentru cuvinte datează din copilărie, la un moment dat, mai exact prin preajma facultății, am decis să mi-o reprim. Nu era "de viitor". Mi s-a reactivat după aproape 20 de ani, la mijloc de martie, la două săptămâni după ce, într-un marș lugubru, mama a plecat în prima zi de primăvară să le țină de urât tatei, surorii lui și surorii ei. Mulțumesc lui Dumnezeu că încă sunt capabilă să fac haz de necaz și să spun că a fost promoție: 3+1 (4 ani, 4 dispariții). Chiar dacă mulți m-au acuzat că sunt insensibilă înspre psihopată. Nu-s, pe cuvânt! E doar modul meu de a face față durerii care uneori pare insuportabilă. Așa am trecut peste. Mai plângând, mai râzând amar, mai scriind... Și cu oameni care mi-au întins o mână când mai cădeam. De fapt postarea asta nu era în plan. 😅 Însă prietenul nostru m-a... "scormonit", cum a spus chiar el. 😊 Și-i tare mulțumesc. Lui și celorlalți care au înțeles că, printre sutele de oameni care îmi solicită vehement să fiu puternică, pentru că așa TREBUIE, am uneori nevoie doar de acel: "Plângi, fată!"... Câteodată chiar ai nevoie să te tăvălești pe jos în lacrimi. Și să te ridici apoi. Că n-oi rămâne acolo... Pentru că ai N motive să n-o faci. Și le știi. Și ești recunoscător pentru ele. 😉 Dar în același timp ești om. Și mai lași în câte-un moment masca să cadă. După care o ridici cu grijă, o ștergi de praf și mergeți împreună mai departe. Că viața e frumoasă... și când îți pare urâtă, tot frumoasă e!

La sală

Bună dimi!!! Dragilor, v-am spus că merg la sală? 😂😂😂 Legătura cu poza este destul de evidentă, după părerea mea. Doar că am înlocuit paharul cu sticla de apă de izvor, că n-avem voie în incintă cu lichide inflamabile. 😅
Băi... e ca în filmele cu proști. Eu și un prieten la fel de puturos ca mine, după vreo 3 ani în care ne-am jurat pe roșu, pe cravata de pionier din cutia cu amintiri din pod de la mamaie, în care ne-am adresat reciproc injurii care nu pot fi reproduse, dar folosite în scop motivațional, am făcut-o și pe-asta. Ne-am luat inima în dinți, o butelcuță cu apiță (că traversatul străzii de la prăvălie până la locul de tortură, după o zi de muncă, poate fi extenuant și cauzator de deshidratare) și treningurile de firmă și... pe ei pe mama lor!
Dacă e să urmărim riguros firul epic, atunci trebuie să vă spun că din cauză de trafic foarte intens, lipsă de locuri de parcare și de chef, în prima zi nu am reușit să fim punctuali. Din ora alocată mișcării vreun sfert s-a scurs prestând activități conexe. Încă pe-atât ne-a luat să ne dăm ghionturi care intră primul, de zici că eram la dentist. Când aproape să ne hotărâm am avut, concomitent, aceeași revelație: mai durează vreo 10 minute să ne facem abonamentul, încă vreo 10 să ne schimbăm, și-ncă pe-atât să repetăm acțiunea la plecare... Deci wtf?!? Hai să ne luăm cartonașul de acces și revenim la o dată ulterioară, că-i păcat să nu profităm la maxim de timpul dedicat sportului. Zis și făcut! Ne-am ales cu încă un card în portofel. La vreo săptămână l-am folosit. Am pășit cu pași timizi în templul fitnessului din Buzău, am scanat dintr-o privire toată aparatura care aducea puțin cu Star Trek și ne-am aruncat flămânzi pe niște biciclete care păreau mai din lumea noastră. Eu am plâns puțin, că n-am prins una de-aia cu spătar. După o scurtă vreme de dat la pedale, cum nu simțeam mușchii umflându-se pe noi, am zis că e cazul să trecem la next level. Aparatul ăla de faci cu el tot mișcări circulare, prin împingere, decât că stai în picioare, ca să nu adormi. 😃 Am topit vreo 10 calorii întregi și ne-am mutat la bandă. Aia de se zice că-i de fugă. 😅 Eu însă nu-s credulă așa... mersul pe jos ce-are?!? Că cică ar face piciorul frumos! 😉 Aș! Eu nu știu să alerg!!! Clar îmi trebuie antrenor personal să mă învețe! L-am și identificat. Acum strâng bani și aștept să mă remarce și el pe mine. 🤣 Cred că data viitoare mă duc la prima oră, să fie mai puțină lume, și să-mi crească șansele. 🤔 Așa cum a făcut-o băiatul plin de mușchi la care m-am zgâit amuzată în timp ce icnea cu spirit de răspundere ridicând niște kilograme multe cu brațele lui alea puternice. 😂 Și care, la plecare, s-a îndreptat vertiginos către mine de-am zis că ori mă bate ori mă... 🤣 (evident că rapid am ales să iau în calcul a doua variantă, mândră că doar ce-am apărut și deja am făcut "furouri"), și mi-a explicat că dânsul e nepotul lui Nodica... Așa și?... Am întrebat eu dezamăgită. Și probabil că și puțin agasată. Vizibil. Că odată s-a fâstâcit tot, mai ales când i-am spus că nu sunt contabilă și n-o cunosc pe tanti, și-a cerut scuze și m-a lăsat cu ochii în oglinda din față, care mi-a recomandat călduros și răutăcios să trec mai des pe la sală...

Kissing ass

Vedeți la ce-i bună oleacă de cultură? Ca să nu faci bășici la limbă. Dacă auzea mai multă lume de Eliade... și mai multă lume rămânea nepupată în partea dorsală. Ceea ce n-ar fi fost o problemă, nu? Că nouă nu ne place cu practici din astea... Noi ne sărutăm doar clasic, fără perversiuni. Cui i-ar putea plăcea să stea cu nasul în posteriorul altcuiva? Și cine, de asemenea, ar fi încântat să umble cu un obiect înfipt în dos? Că e destul de incomod, nu? Și costisitor. Că trebuie să te dotezi și cu Anaftin și cu Hemoroeasy (face bine), după caz. 😉 Har Domnului că românul e corect și muncitor și harnic și răzbește prin forțe proprii.
Băi, s-ar putea să fiu acuzată de ipocrizie, dar mi se rupe, că-s obișnuită. 😃 Însă eu nu înțeleg... Adică înțeleg. Adică nu. Mai dă-mă-ncolo că nu pot să mă hotărăsc. 🤣 Și totuși: când susții cu sete că ești cult în cap și mai ai și "școala veții" și ești și propriul șef, atunci de ce puii mei umbli adus de spate de-atâta pupat în c...? Pe partea cealaltă, cam cât de inteligent/ă crezi că ești dacă stai ca o iapă drogată să te perie orice inept care când te-ntorci cu spatele te spurcă de nu te mai limpezește nici Dunărea la vărsare?
Pe bune... mi-ar plăcea să mor un exercițiu de sinceritate... "Am întrebat 100 de români: vă place să pupați/să fiți pupat în fund"? Nuuu!!! Piei Satană!

Dragobete

Azi ne iubim românește, bă sleș (/) fă! 😂😂😂 Azi e cu toporași, că pe vremea lui Burebista nu se existau inimioare. E motiv de mici și bere și râgâieli sincere în loc de declarații siropoase. Băi babă Dochia... ce bine c-ai avut tu inspirație să-l botezi pe fi'tu Dragobete, îndrăgostita și romantica naibii care ai fost tu! Că uite-așa i s-a trezit și rumânului spiritul patriotic și o aleargă Ion pe Măria prin toata ograda să-i spună de mă-sa și de tac'su care au zămislit ei într-un moment de tandrețe în fân o așa comoară de muiere care-a avut el norocul s-o ia pe lângă casa lui să aibă pe cine trosni când vine rupt în gură de-atâta muncă de la bodegă și ciorba nu e fierbinte și dacă e, s-a fript la limbă din cauza ei, neîndemânatica neamului dânsei de putorile satului care-i știe toată lumea că așa sunt! Doar mămica lui i-a spus să n-o ia că nu-i face cinste, da' Ion a iubit-o, futu-i gurița aia a ei spurcată care nu mai tace nici în culcare nici în sculare. A iubit-o și-a făcut-o doamna lui, și o sărbătorește în fiecare zi, că-i luminează curtea călare pe mătură și nimeni nu arde mâncarea așa ca ea și niciuna nu-i supusă și cuminte precum dânsa, că nu degeaba a muncit el s-o domesticească.
Asta e mă iubirea neaoșă!!! Printre pumni, picioare și sudalme, Ion și Măria se iubesc românește.

Te-ai pișat pe el de vot...

Și cum a fost, tu reao tu, când te-ai pișat pe el de vot? Ăla la care ai acces că poate și tac'tu mare s-a ascuns de gloanțe pe unde-a putut acu' mai bine de 30 de ani, când tu erai doar un proiect care din păcate s-a concretizat. Ești tare, fată! Că din milioanele de retarzi care și-au băgat p.la și-n trecut, și-n prezent, și-n viitor, tu ai și tricou, nebuno! Că ești asumată, dă-te-ncolo! Nu vrei să fii imaginea proverbului cu inocentul și cu fudulul? Că ești de-acolo... întrunești ambele calități. 😉
Haide că nu te rețin mult. Știu că n-ai timp de citit, te grăbești în stradă să scapi nația de dictatură... Nu ca mine, o panaramă căreia i s-a extirpat spiritul civic și stă pe cur în casă debitând texte pe blog. Dar știi ce, fată? Și tu erai sus pe bar când eu puneam ștampila în cabină... aia în care n-ai voie să intri însoțită, dacă înțelegi ce vreau să spun. Sigur că nu... dar promit că data viitoare îți fac un desen. 😉
Acum, din respect pentru cei care sunt acum prin piață fără să fi fost vreodată la fel de inepți ca tine, o să explic scurt și la obiect de ce nu sunt și eu acolo. Din două motive relativ simple: NU CRED (și eu dacă nu cred nu fuck) și sunt prea ocupată toată ziua să-mi iau m.ie de la rezultatul micționării tale ca să-mi f.t puținele ceasuri libere de care dispun încercând să fac din rahat bici. Și eșuând lamentabil...
Și fată... acum că se pișă ei pe tine, cum e?...